„Off grid” este un termen nou (preluat din SUA) si din ce în ce mai întâlnit în rândul persoanelor interesate de soluții alternative : construcții, medicină, alimentație, educație, etc. „Off grid” poate fi un stil de viață alternativ, sau chiar un alt „sistem”. Wikipedia spune că „off grid-eri” se numesc acei oameni care încearcă să trăiască în afara „sistemului”. Mai exact fără să fie racordați la diferite „servicii” , diferite rețele : electricitate, gaz-metan, canalizare, etc. Oameni care, în propria gospodărie își produc toate cele necesare unui trai sănătos, practic și chiar confortabil (aproape aceleasi conditii ca si in mediul urban). Pentru că SE POATE! Motivul este simplu : poti sa-ti scazi foarte mult cheltuielile fără sa duci lipsă de confortul care ți le oferă serviciile cu care suntem obisnuiti in mediul urban. Acest stil de viață are câteva beneficii dar și un criteriu extrem de important de îndeplinit, fără de care nu poți deveni „off grid-er” : alegerea terenului, locației! Astfel, mulți adepți al acestui stil de viață par (sau chiar sunt) izolați. Izolați de zonele urbane dar mai ales de stilul de viață impus de traiul în mediul urban. Și aici vorbim și de „epoca consumeristă”! Oricum, pentru majoritatea „off grid” inseamna si intoarcerea la natură, în natură, înseamnă sustenabilitate, înseamnă să „te descurci pe cont propriu”. Tocmai de asta, acest stil de viață poate avea multe beneficii.
Un filmuleț foarte scurt cu o modalitate de finisare a unei case din grinzi, cu soluții ecologice. Rapid, usor de aplicat, accesibil că și preț, ecologic. Răspund la eventualele întrebări puse in comentarii , pe YouTube.
Am creat pe canalul YouTube un scurt montaj despre cum se pot impermeabiliza zonele umede din băile caselor ecologice. Știu că se pot spune mult mai multe, dar intenția a fost să prezint pe scurt cam ce soluții aleg cei care își construiesc case ecologice. Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, scrieți liniștit în comentariu, sub filmuleț (pe YouTube) și vă răspund cu mare drag. Toate cele bune, János.
https://youtu.be/WTLgy_INtCI
Teren extravilan, de 10.000 mp, dotată și pregătită cu tot ce e nevoie pentru un trai „off the grid”, minimalist , situat la marginea județului Mureș (lângă judțul Harghita) este de vânzare.
Cunoscând personal familia care vinde, la un moment dat am scris un articol despre stilul lor de viață. Tot în articol puteți vedea și poze. Articolul poate fi accesat AICI.
Conform anunțului de pe OLX, familia vinde tot ceea ce are, la pachet : una căsuță din baloți de paie, o mașină de teren, animale, grajd, dar chiar și utilajele agricole..etc, etc.
O descriere mai largă aterenului si chiar si a casei gasiți in articolul mentionat mai sus iar anuntul original poate fi gasit AICI.
Dincolo de suma cerută, dacă vrei o viață liniștită și sănătoasă, te asigur că merită…și nu este o reclamă plătită. Cunosc locul. Este la 6 km de noi 😀
Atunci când am pornit acest blog, am promis că vom împărtăși experienta noastră indiferent că e pozitivă sau negativă. Într-adevăr, am scris puține articole (sau poate chiar deloc) despre experiența negativă. Asta pentru că, suntem norocoși. Nu am avut parte de prea multe astfel de experiențe. :). Acum, fix după patru ani, s-au adunat suficiente încât să le pot încadra într-un articol.
Înainte de toate, doresc să specific câteva lucruri (pentru că, deseori părerile diferă) : 1.pentru noi, traiul autosustenabil, Off the grid înseamnă un trai în natură, cu natura, responsabil față de tot ceea ce ne înconjoară. Înseamnă să ne producem cât se poate de mult din cele necesare pentru un trai sănătos și fericit. Asta este străduinta noastră. Încă mai avem mulți pași de făcut. Nu spunem nu nici tehnologiei dar, ne-am propus sa ne folosim de ea cât se poate de responsabil 2.credem că am pășit în această „lume” cu puține temeri, frici, ceea ce ne ajută foarte mult. De asemenea, mentalitatea minimalista ne este de folos.
Primele provocări cu care ne-am confruntat au fost FUMUL și ROZĂTOARELE. Venind de la caloriferul blocului, ne-a luat ceva timp sa învățăm cum să ne încălzim corect cu lemne. Primele 2 ierni, am avut fum în casă cât o cârciumă prost ventilată. Încercam să încălzim casa dar ieșea căldură pe ușă când o deschideam pentru a invita fumul în exterior. Am învățat că focul se face Doar cu lemne uscate și crăpate, am învățat că nu tot „ce zboară se mănâncă” și contează și tipul (construcția) sobei dar, în același timp, contează foarte mult să ai un horn construit adecvat. Ei, sperăm că la noua casă toate „cerințele” de mai sus să fie îndeplinite.
La oraș, foarte multă treabă cu rozătoarele nu am avut. Fiind iubitor de animale, la țară, când a apărut primul șoricel, mi s-a părut interesant, chiar drăguț. Făceam poze cu șoricelul. Asta a durat doar câteva zile când, Maria m-a întrebat : „Știi pulovărul tău preferat?”…. „”L-au ros șoarecii”. Din acel moment, în locul aparatului foto, au apărut diferite sisteme de…a tine soarecii departe de zona noastră de confort. Știati că există o vorbă (nu știu dacă este adevărat dar, asa mi se pare) : se spune că acolo unde sunt șoareci, nu sunt șobolani…si invers. Ei, cum spuneam, eu am scăpat de soareci… Si au apărut șobolanii. Chiar nu mai era o glumă. Cum spuneam, nu am venit cu frici dar, nici nu e plăcut să știi că împarti camera cu un astfel de animal. Știam că lupta va fi crâncenă deoarece șobolanii sunt extrem de deștepți. Am cumpărat o capcană care-i prinde vii. Credeți că a prins vreunul? Naaa… Zerroo! Apoi am apelat la mai multe soluții ecologice : câini, pisici..chiar am scos podeaua ca să-i fugăresc…trebuie să recunosc că în final, am apelat la otravă. Asta e! Puteți arunca cu piatră. Până la urmă, părerea mea personală este să le închizi toate căile de acces în casă. Eu, pentru asta am folosit cioburi (zero bucurii), cenușă dar probabil cea mai eficientă soluție a fost soda caustica pusă în găurile descoperite apoi tencuit.
Pentru noi, o provocare destul de serioasă a fost și SPĂLATUL RUFELOR. Pe teren, am venit cu o mașină de spălat automată însă, în primul an, nu aveam sursa de energie electrică decât un generator (prea mic ca putere). O vară, Maria a spălat hainele în pârâu. Nu este ceva ușor…mai ales dacă vii din confortul de la oraș. Apoi, cu un generator mai puternic, am rezolvat problema electricității dar, tot nu aveam presiune de apă necesară pentru alimentarea unei mașini de spălat automat. Apa era introdus altfel, ceea ce duce la distrugerea părții electronice mai exact programul mașinii. Am cumpărat o altă mașină de spălat care a fost ars instant de generatorul defect, apoi am cumpărat un alt generator. Și acesta s-a stricat dar ulterior a fost reparat. Între timp, ne-am ales și cu un sistem fotovoltaic dar. Acesta, ca și putere nu este suficient pentru a „duce” o mașină de spălat. 1500W panouri vs. 2200 W mașina de spălat. Soluția a fost o mașină de spălat semiautomată. Avantajul este că necesarul de putere este mică (400 W), torni apa cu găleata. Dezavantajul este modul de spălare (o elice pe fund) care incalceste și lărgește hainele foarte mult și faptul că trebuie să stai lângă mașină. Oricum, până am reușit sa ne învățăm cu ea, am stricat una nouă nouță (puneam prea multe haine față de puterea elicei) , asa ca ne-am mai luat una.
Atunci când vrei să îți eficientezi munca, apelezi la SCULE. Atunci când alegi scule, ai vrea sa le cumperi și ieftine și bune. Ei nu mai merge. Știți de ce? Pentru ca mai nou, nici cele scumpe nu mai sunt bune. Atunci de ce ar fi bune cele ieftine. În cei 4 ani de trai off grid și 3 ani de stat în chirie la țară am avut 5 drujbe. Inclusiv una electrică. Intr-adevar, una Husqvarna pare mai de Doamne ajută dar de 2-3 ori pe an tot ajung cu ea la service. Restul drujbelor erau no name. Pornind din această experiență, toate sculele electrice de bricolaj le-am luat puțin mai scumpe dar, deocamdată par sa fi fost o alegere bună.
Sa pleci pentru o zi și sa te întorci în CASA RECE poate fi ceva foarte neplăcut. Și când zic rece, zic sub 10 grade celsius. Cât am stat în chirie, nu am putut face nimic în această privință (neavând bani pentru asta + că nu era casa noastră) iar casa în care trăim acum, este o parte dintr-o casă veche. Pe vremuri așa se trăia. Nu erau pretențioși la acest aspect, nu stiau sau nu aveau posibilități. După mai multe discuții cu Maria, am decis că această casă rămâne o casă de oaspeți (mai ales pe perioada verii) și nu investim energie în a eficientiza termic clădirea dar, ne-am propus ca în noua casă să nu mai avem această neplăcere.
Mereu spun că, OAMENII care ne-au trecut pragul, a fost cel mai mare câștig. Însă, câteodată se întâmplă ca printre acești oameni să se „infiltreze” persoane care vor încerca să se folosească de naivitatea celor deschiși spre a primi pe toată lumea cu bratele deschise. Problema, provocarea mea este faptul că nu știu cum să recunosc și sa evit (diplomatic) astfel de persoane (pentru că la ultima „pățanie”, la un moment dat simțeam în pericol inclusiv integritatea familiei mele)…sau nu ar trebui!?
….și nu în ultimul rând, până nu găsești o soluție, o proocare poate fi și lipsa apei curente la robinet, lipsa apei calde, lipsa energiei electrice, noroiul sau chiar si faptul de a avea mai mult decat cea e este necesar.
Odată ce alegi să trăiești OFF GRID, minimalist dar neapărat sănătos, găina este un animal domestic ce nu poate lipsi din gospodăria ta autosustenabilă (și nu numai).
O curte cât de mică în care vrei să cultivi legume pentru tine şi familia ta poate fi o sursă incredibilă de hrană de bună calitate. Pentru o mai mare eficienţă atât la nivel de producţie cât şi la reducerea timpului de lucru, se aplică din ce în ce mai mult principiile permaculturii: un sistem de design care observă şi imită ecosistemele naturale pentru o mai mare biodiversitate a solului. Aşa vei putea cultiva legume ecologice, în producţie suficientă pentru o familie.
Pentru a introduce găini în curte este important să ai în vedere rolul lor viitor pentru sol dar şi pentru ce le cumperi: pentru ouă sau pentru carne. Primul pas este să cumperi puii şi să delimitezi spaţiul în care vor sta. În permacultură, pentru a îmbunătăţi profilul solului, găinile nu stau într-un coteţ propriu-zis ci într-o zonă mai mare, pentru a se mişca libere şi a “lucra” solul. Pentru a limita accesul în anumite locuri (casa sau partea cu plante pe care nu vrei să le consume găinile), se îngrădeşte arealul în care le laşi libere.
Rolul găinilor în grădină:
Pentru a avea un sol bun în curte şi a obţine legume de bună calitate este bine să roteşti culturile în fiecare an. Ideal este să desemnezi zone pentru culturi cu spaţii de trecere. Poţi lăsa găinile libere într-o anumită zonă o perioadă de timp pentru a curăţa solul de seminţe de buruieni şi a-l îngrăşa, iar apoi să le muţi în altă zonă din care tocmai ai cules recolta. În acest fel, te vei asigura că solul îşi reface cantitatea de nutrienţi necesară pentru următoarea cultură.
text și imagine preluată de pe http://traiesteieftin.ro/
Este o „construcție” care te ajută să îți dirijezi găinile acolo unde ai nevoie de „curățarea” și îngrășarea solului din curtea, grădina ta dar, în același timp să fie protejate de prădători. Este ușor de construit și de mutat iar o „mână” de ajutor este binevenit, nu-i așa!?
Un „tractor de găini” (uneori numit arcă) este un coteț de găini mobil care nu are podea. Tractoarele de pui pot adăposti și alte tipuri de păsări de curte. Majoritatea „tractoarelor de găini” sunt construite pe un cadru „A”, ușor de construit pe care o persoană îl poate trage în curte. Poate avea roți pe unul sau ambele capete pentru a face acest lucru mai ușor. Termenul „tractor de găini” provine de la găinile care îndeplinesc multe funcții îndeplinite în mod normal de un tractor agricol modern : funcții precum săparea și desfacerea solului în pregătirea plantării a culturilor sau fertilizarea și desfacerea pentru a spori creșterea culturilor și a copacilor deja plantați. „Tractoarele de găini” permit mutarea ușoară a păsărilor, împreună cu cotețul, permițând găinilor furaje proaspete, precum iarbă, buruieni și insecte. Spre deosebire de cotețele fixe, tractoarele de pui nu au podele, astfel încât nu este nevoie să le curățați. Este un ciclu natural, simbiotic de hrănire prin care păsările mănâncă vegetație, depun îngrășământ, apoi merg într-o nouă zonă. Ce dimensiune trebuie să aibă un „tractor de găini”, cât de des trebuie mutat și la alte întrebări asemănătoare aș răspunde într-un alt articol dacă voi vedea că este interes 🙂 . Până una alta, vă las în încheiere câteva imagini.
Dedic acest articol și multumesc unor oameni „cheie” din viața noastră. Oameni, care intr-un fel sau altul, au marcat traiectoria „aventurii” noastre de până acum. Așadar, mulțumesc Hans și Lehel, Simon, Réka și Csaba, Ramona și Marian, István. Mulțumim tuturor celor care ne-au trecut pragul și nu în ultimul rând familiilor naostre și chiar și lui Tudor. Mulțumim MAMA NATURĂ!
Mulți dintre cei care ne-au trecut pragul au spus că apreciază curajul nostru și că nu ar putea face ceea ce facem dar, am avut oaspeți care și-au manifestat sentimentul de milă față de noi…ceea ce, inițial nu am înțeles apoi cu timpul mi-am dat seama de ce. Apoi mai sunt și persoane care, în diferite moduri, și-au arătat dezacordul și neînțelegerea față de alegerea noastră. Și acesta a fost surpriza neplăcută pentru noi deoarece sunt oamenii de la care ne-am fi așteptat tocmai la reacția opusă….
Maria și cu mine am fost copii crescuți în două orăşele diferite, la 250 km distanta. Vacantele le petreceam la bunici, la țară. Apoi, cu timpul, am ajuns să ne căutăm rostul în viață, să muncim. Drumurile noastre s-au unit la Budapesta. Alegerea noastră a fost să ne reîntoarcem în țară și să ne căsătorim. Am ales orașul Târgu Mureș. Consider că eram o familie ca multe altele de la oraș : muncă, bani, cheltuieli, chirie. O perioadă scurtă, cât nu am avut copii, nu am întâmpinat greutăți. Mai ales că am fost și noi printre naivii care au căzut în plasa băncilor și ne-am luat 3 credite personale. A apărut primul, apoi al doilea copil. Deși munceam aproape toată ziua (în domeniul construcțiilor), banii nu ne mai ajungeau. Maria avea grijă de copii. Dacă mergea la servici, salariul ar fi mers la o dădacă. Cu trecerea anilor (8 în total), ne era din ce în ce mai greu. Problemele fiind cauzate de lipsa banilor.
La un moment dat, m-am întâlnit cu o persoană care ne-a schimbat viața. Asta, deoarece această persoană mi-a deschis o poartă spre o altă lume. Și nu exagerez. Pentru noi, faptul că acest om m-a invitat să lucrez cu materiale naturale în domeniul construcțiilor, a însemnat primul pas spre schimbarea care am făcut-o în viața noastră. De aici a început totul. În anul 2012. Lucrând în domeniul construcțiilor, cu materiale naturale, am început să întâlnesc altfel de oameni. Mai liniștiți, mai cugetati, mai răbdători. Povesteau unele lucruri de care nu am auzit niciodată până atunci : permacultura, homeschooling, medicină alternativă, etc, etc…
Paralel cu asta, datorită stresului și al problemelor acumulate din lipsa banilor, cu Maria am decis să ne mutăm la țară. Chirie mai mică, cheltuieli mai mici, grădinărit, etc. În 2013 am părăsit orașul, mutând-ne într-un sat de lângă Sovata. Într-adevăr, cu toate că nu mai aveam comfortul obișnuit la oraș (de exemplu nu mai aveam baie iar bucătăria era tipic țărănească), mare parte din stres s-a diminuat. A fost momentul în care Maria a ales să se angajeze. A durat 6 luni. Multe schimbări deodată,în viata familiei, a afectat sănătatea fiului.Întotdeauna spun și repet că oportunitatea de a lucra cu materiale naturale ne-a schimbat viața. Doar așa am reușit să realizez că Da! pot visa să am propria casă. Pentru asta nu trebuie să fii bogat sau să trudesti ani de zile să aduni mulți bani. Realizând acest lucru, împreună cu Maria, am început în prima fază, să visăm și să căutăm propriul teren. Știam, cu cât mai departe de oraș, cu atât mai ieftin, mai liniștit, mai nepoluat… În prima fază, visam, ne jucam cu ideea. Ne era teamă să întrebăm concret, deoarece nu avem bani…doar datorii.
Deși, în această nișă nouă în România, am început să câștig mai mult decât înainte, nu reușeam să punem bani deoparte. Admit, poate nu știam sa organizam banii mai bine. Totuși, visul la propriul teren părea mai aproape de realitate. Pe fondul relaxării datorată traiului din mediul rural, am ales să avem și al treilea copil. Alegere care ne bucură foarte mult.
La un moment dat, am întâlnit o familie care deja trăia o viață autosustenabila și cu care ne-am împrietenit foarte bine, ne-au oferit o bucată de teren pentru o sumă modică. Oameni foarte faini, teren, zonă superbă. Deja căutam chirie în zonă, pentru a ne muta mai aproape ca să ne fie la îndemână construirea unei căsuțe a unei noi vieți. Totuși, nu a fost să fie, pentru că : In iarna anului 2015, la piața de legume, în căutarea verzei murate, am întâlnit o doamnă mai în vârstă. Mi-a zis că ea ar avea un teren de vânzare. Reacția mea a fost că „eu am teren” și oricum nu am bani dar, ma voi uita la teren pentru că am cunoștințe care sunt interesați și astfel poate, pot sa o ajut pe respectiva doamnă. Între cele două sărbători de iarnă, din același an, am văzut terenul. A fost „dragoste la prima vedere”. Avea tot ce ne trebuia pentru a începe o noua viață : suficient de mare (6000 m²) dar și suficient de ieftin ca să luăm în calcul faptul că o putem plăti (3000 euro pe care i-am plătit în 3 rate din 2 în 2 luni), o casă veche, jumătate dărâmată a cărei material se poate refolosi pentru o nouă construcție (… Si care s-a dovedit totuși un bun adăpost, până la urmă), pârâu și fântână care să ne asigure apa, deschidere spre sud pentru ca soarele sa ne „mângâie” grădina, livadă (și pentru fructe dar și pomi bătrâni cu lemnul cărora ne putem încălzi) dar și faptul că terenul este pe o vale împădurită, cu aer curat, și cu un drum care leagă două localități. Deci izolați dar totuși „legați”.
In primăvara anului 2016 am inceput activitatea pe teren. Ne simțeam ca niște vite lăsate să pască libere după mulți ani ținute în grajd. Da, din societatea „modernă și civilizată” am ajuns efectiv în noroi, locuind într-o ruină din care, în prima fază am putut amenaja doar 12 m² în care sa locuim toți 5. Cu lumină de la baterii. Și aici a apărut mila unora și apricierea („fata de curajul nostru”) altora. Este interesant faptul ca nici un moment nu am simțit vreodată că ne este greu, ca suferim sau că am avut nevoie de adrenalină pentru a face acest pas. A venit natural. Știam că de aici doar mai bine poate să fie. Ne bucuram de faptul că avem ceva, ce este al nostru și că avem posibilitatea să „creștem” împreună. Ne bucuram atunci și acum că suntem împreună și suntem sănătoși.
Din punctul nostru de vedere, nu există „avere” mai mare…decât să simți că se poate și „altfel”. Un „altfel” care pentru mulți pare de neimaginat, pare iresponsabilitate, pare curaj, etc. Pentru noi este doar natural. Și pentru moment suntem fericiți…. Primul an cu banii câștigați, am plătit terenul, în al doilea an ne-am cumpărat aproape toate sculele necesare pentru o gospodărie, apoi, ca și experiment am construit o mică căsuță iar în anul 2019, când am scris aceste rânduri, am construit o bucătărie de vară și ne-am apucat de viitoare casă a noastră, cea mult visată. Restul acestei povești este pe blog 🙂
Trăind în mijlocul naturii, cel mai important lucru observat de noi a fost faptul că natura are propriul ritm. Noi, oamenii, fiind parte a naturii, trebuie să ne conformăm….și nu invers. Orice încercare al Omului de a schimba ritmul naturii va fi „răsplătită” în egală măsură…..în concesință și noi facem ce putem, când putem, când ne face plăcere. Lista de mai jos este o listă cu activități pe care ni le-am propus, ni le dorim și trăim cu speranța că mare parte din aceste activități le vom putea considera bifate până la sfârșitul anului.
În cazul în care ai citit pagina DESPRE NOI și informațiile cu privire la posibilitatea de a fi VOLUNTAR LA COLIBA VERDE și în continuare crezi că îți dorești să ni te alături iată, în rândurile de mai jos, o listă de activități pe care ni le-am propus pentru anul 2020 :
În prima parte al anului, în perioada rece, ne-am propus să muncim pe afară, la curățarea, amenajarea perimetrului (al terenului) și să mai muncim la finalizarea gardului și să pregătim terenul pentru viitoarea casă
Imediat după ce trece iarna, am dori să ne apucăm de construcția viitoarei case, al cărei fundații am săpat-o deja (DETALII DESPRE PROIECT AICI) dar, paralel cu asta să pregătim și grădina. În grădină , un plan măreț ar fi să facem un ansamblu de straturi „TIP GAURĂ DE CHEIE”.
Pe durata verii, pe lângă ATELIERELE organizate, probabil vom lucra foarte mult la viitoarea casă. Până la sfârșitul verii, ne-am dori să avem gata pereții (tencuiți), închizătoarele montate și bineînțeles, acoperișul pus. În ceea ce privește acoperișul, vorbim de două structuri autoportante, ca și învelitoare vom folosi „ACOPERIȘ VERDE”.
Nu știu ce anume vom reuși să facem din toate astea dar, dacă vom avea sănătate și putere de muncă, să sperăm că, cât mai multe. Oricum, pe lângă activitățile enumerate mai sus, trebuie să mai grădinărim, să îngrijim animale, să educăm copiii, să ne bucurăm de viață. Dacă vrei, poți să ni te alături. Dacă îți dorești acest lucru te rog să completezi formularul de pe pagina principală dedicată voluntariatului la Coliba Verde. Indiferent de decizia luată, sperăm să ne vedem cândva, undeva, cu bine. Îmbrățișări, familia Németh.
PS: o mică rugăminte am avea. Indiferent de decizia luată (te alături sau nu) te rog acordă un minut și scrie-ne in casuta de mai jos, activitatea sau activitățile) care ți se pare cea mai interesantă. Ajunge dacă treci doar cifra sau cifrele corespunzătoare. Unele activități sunt descrise mai detaliat la link-urile din pagină (de exemplu ce fel de casă ne construim). Mulțumim!
Trăind cu speranța că acest clei se obține din animale moarte în mod natural (și nu ucise direct pentru acesta), aș dori să atrag atenția celor care își construiesc case ecologice că, avem o soluție naturală de a lipi lemnul și de a stabiliza vopselele aplicate pe diferite (în loc de aracet sau alt adeziv sintetic) . Cleiul de oase este un adeziv obtinut prin fierberea prelungita a tesuturilor de provenienta animala. Prin hidroliza colagenului din pielea, oasele sau tendoanele de origine animala, rezulta un clei pe baza de proteine coloidale, cu aspect gelatinos. Aceste proteine formeaza o legatura la nivel molecular cu obiectul de lipit. Cuvantul „colagen” este de provenienta greceasca (kolla), insemnand lipici, clei, adeziv.
Cleiul cumparat din comert poate fi sub forma de granule, sub forme de perle sau placi care trebuiesc sparte in fragmente mai mici.In mod normal cleiul se prepara prin amestecul de apa rece si clei intr-o proportie de 1:1 – 1:3 (o parte clei si una apa). Eu intotdeauna il pregatesc 1:2 si nu recomand depasirea proportiei de 1:3, daca vreti sa-l folositi pentru lipit. Pentru modelaj se foloseste in proportie de 1:8 – 1:10.Cleiul se pune intr-un borcan peste care vom adauga apa rece si-l vom lasa timp de 2-3 ore sa traga toata apa, amestecand in borcan o data la jumatate de ora, pentru a nu ne ramane granule nehidratate. Dupa acest interval de timp, borcanul este pus intr-un vas cu apa, la bain-marie. Intre fundul borcanului si fundul vasului puneti o carpa mai grosuta, o laveta sau o bucata de lemn, astfel incat borcanul sa nu atinga fundul vasului, evitand in acest fel spargerea sticlei. Pe toata perioada cand sta la flacara (sursa de caldura) amestecati continutul cu un betisor, coada de pensula etc. In acelasi timp, cand amestecati continutul, ridicati betisorul pentru a urmari consistenta cleiului la cald, care ar trebui sa fie ca cea a unui sirop. Daca cad doar stropi, inseamna ca cleiul este slab (pentru a remedia acest lucru cititi sfaturile de mai jos). Temperatura cleiului nu trebuie sa depaseasca 700 C, altfel cleiul isi pierde din proprietati. Cea mai simpla metoda (pe care o folosesc si eu) de a ne da seama cat de fierbinte este cleiul: urmariti apa pana in momentul cand incepe sa scoata bule de pe fundul vasului si sa se ridice aburii. In acest moment puteti lua vasul de pe foc / sursa de caldura si sa folositi cleiul.Timpul de lucru al cleiului variaza in functie de temperatura camerei, a proportiilor folosite si a tipului de clei folosit. Pentru cleiul de oase, standard, cumparat din comert, la o temperatura de 25-300 C si proportie de 1:2, timpul de lucru este de aproximativ 10-15 minute, dupa care este necesara reincalzirea cleiului. In cazul in care folosim clei de piele, timpul de lucru scade, din cauza „fortei”, pe care am explicat-o mai sus. Pentru a intarzia acest proces, cititi la <Retete – clei lichid>.Aplicarea cleiului se face uniform, intr-un strat subtire, iar daca s-a scurs pe la imbinari, acesta se poate sterge cu o carpa umeda.
Informații preluate de pe blogul : http://legatorulamator.blogspot.com
Dacă iei în calcul ideea de a te muta la țară, sau ai făcut-o deja, iată, de ce ar trebui să iei în calcul și „ecologia”!
Țin să precizez că vă scriu din postura unei persoane care a trăit – (acum, după câțiva ani de trai în natură, cu natura, mă gândesc dacă într-adevăr am Trăit înainte sau doar am existat) – 35 de ani la oraș, 3-4 ani la țară iar ultimii 3 ani în pădure. Dacă 35 de ani termenul de „ecologie” a fost aproape inexistent pentru mine, acum este cel mai important aspect în traiul nostru de zi cu zi. Și în acest articol, despre asta vreau să scriu : dacă tot ajungem în sânul naturii, de ce ar trebui să fim și ecologiști!? Deja, din experiența din domeniul construcțiilor ecologice știu că pentru mulți oameni ecologia este „un trend”, o necesitate („soluția săracilor”) sau o „întoarcere în peșteră”! Păreri asemănătoare aud și atunci când propun oamenilor care vor să se mute la țară, să adopte soluții ecologice : casă din materiale naturale, permacultură (grădinărit fără pesticide, insecticide…in principiu materiale chimice care, ne pot afecta sănătatea direct sau indirect), minimalism sau autosustenabilitate (traiul în care fuga după bani, avere devine a doua prioritate, prima fiind sănătatea și fericirea). Iată, totuși, de ce ar trebui să luăm în calcul traiul ecologic atunci când ne mutăm la țară, în mediul rural sau off grid :
Din propria experiență pot să vă spun că adoptarea unei mentalități ecologice ne ajută foarte mult în viața de zi cu zi : am devenit mult mai răbdători, avem mult mai mult TIMP pentru noi, pentru familie, pentru natura care ne înconjoară, zâmbim mai mult, ne bucurăm mai mult. Chiar și banii care ii câștigăm, ii putem cheltui cu bucurie (asta nu am simțit înainte pentru ca fiecare banut își avea locul : chirie, facturi, hrană, diferite taxe sau pentru a plăti împrumuturi). Încercând să trăim în mediu sănătos, simțim că ne ajută și fizic, practic scăpăm cu mici răceli în perioada rece.
Probabil, ar fi multe de spus dar, ca și încheiere, cel mai important mesaj ar fi : fiți ecologiști (chiar și la oraș) pentru că SE POATE, nu e greu și MERITĂ…pentru sănătatea voastră (fizică și psihică), a tuturor
O descriere detaliată a tot ce înseamnă o construcție din saci umpluți cu pământ (earthbag) : costuri, scule, materiale, forța de muncă, observații, etc.
În primavara anului 2017 ne-am apucat să facem unele amenajări în viitoarea grădină de la „Coliba Verde”. Pe lângă rezultatul dorit ne-am ales cu un un morman de pământ (vreo 3-4 m³) în mijlocul grădinii. În următorul an s-a dovedit că nu este chiar mijlocul ci, de fapt, marginea grădinii. Revenind la acel morman de pământ – că de aici pornește povestea noastră – ne-am propus, cu Maria, să facem ceva util cu acel pământ : să experimentăm! Am ales să construim o căsuță micuță. Aveam multe de câștigat din acest experiment :
În continuare, în rândurile de mai jos, am să vă detaliez cât se poate de mult această experiență….cu speranța că, informațiile vor fi utile cuiva. Despre durata construcției, costuri, observații, etc……însă, înainte de toate, doresc să precizez un aspect extrem de important : birocrația. Lucrând în domeniu, știu foarte bine faptul că orice casă are nevoie de autorizație. Chiar dacă această căsuță adăpostește acum un suflet, atunci când am hotărât să punem pământ peste pământ și să ridicăm o mică construcție, nu ne-am gândit decât la ceva experimental și doar spațiu de depozitare pentru scule. Pe viitor, vom încerca să găsim o soluție, împreună cu autoritatile locale, de a încadra construcția într-un cadru legal. Probabil, anexă gospodărească.
Câteva detalii tehnice, structurale
Casă rotundă, cu un diametru interior de 3,70 m, la care s-a adăugat o „fustă” spre nord. Înălțimea peretelui care formează „miezul” (partea rotundă) măsoară 2 m. Pe jumătatea nordică a casei, la o distanță de aproximativ 1,5 m față de peretele miezului rotund s-a construit un perete înalt de aproximativ 1,5 m. Acest spațiu, dintre peretele miezului rotund și peretele exterior, este un spațiu întunecat și probabil va servi ca și beci, cămară, etc. Fiind o casă organică nu pot decât să estimez că vorbim de aproximativ 25-30 mp² utili. Grosimea pereților este de aproximativ 50 cm. Acoperișul este unul autoportant, rotund, cu căpriori din dulapi de 0,15×0.05×5 m și sarpanta din scândură. Învelitoarea este un acoperiș verde. Acoperisul, spre nord, continuă până pe pământ. Deci, se poate urca ușor pe acoperiș. Termoizolatia acoperișului este lână de oaie netratată. Căsuța are două geamuri de aproximativ 70×100 cm fiecare și un luminator în acoperiș de aproximativ 80 cm diametru. Căsuța este una minimalista, simplă. În depozit există și o toaletă compost. Nu există apă „la robinet” și nici alt mobilier decât un pat și un mic blat. Podeaua este din piatră dar, probabil va fi schimbată cu podea de lut.
Scule necesare
Pentru construirea unei astfel de case, sculele necesare sunt puține, pot zice că, pot fi chiar primitive. Însă, adevărul este că multe scule moderne ne ajută pe șantier. Din ce am observat eu, secretul acestei tehnici constă în bătătorire. Recomand să aveți (cel puțin) un mai adecvat : greu dar, ușor de manevrat. Se poate confectiona din buturugi. Alte scule necesare la construirea peretilor : lopată, sapă, târnăcop, roabă, casma, găleți, ață cu plumb sau nivelă. Pentru acoperiș aveți nevoie de ruletă, ciocan, fierăstrău dar, de mare ajutor ar fi o drujbăPentru finisări am folosit cancioc, mistrie, bidinea dar și unele scule electrice cum ar fi fierăstrău pendular, rindeaua sau mașina de șlefuit (lemn)
Forța de muncă
Când am decis că ne dorim o casă ecologică eram foarte entuziasmați că o vom construi în familie. În teorie este frumos dar, în practică nu e chiar asa. La început, visam o casă din „cob” (cob = o altă tehnică de a construi cu lut. Detalii AICI). Copii aveau 1, 7 și 9 ani. Mi-am dat seama că din cauza celui mai mic dar, și pentru că : grădinărit, gătit, spălat etc, pe Maria nu pot să o implic în construcții. Desi își dorea. Ceilalți doi copii…sunt totuși copii și nu mă pot aștepta să stea lângă mine, 6-8 ore pe „șantier”. Astfel, am început să mă gândesc la ceva mai simplu, mai rapid decât cob-ul. Asta nu înseamnă că a construi cu „cob” ar fi ceva ce nu se poate face în familie. Îmi doream sa (mai) încerc, sa mai experimentez. Asa am ajuns să construiesc această căsuță cu saci umpluți cu pământ. Primele câteva rânduri le-am construit cu copii și cu Maria. Câteodată chiar și singur. La un moment dat, am avut un voluntar pentru o săptămână. Nu lucram foarte mult la casă. Zilnic câte o oră sau două. Și niciodată mai mult de două persoane. Au fost deseori și zile întregi fără să facem ceva. În timpul verii am avut un atelier la care am avansat vreo 3-4 rânduri și apoi o familie ca și voluntari cu care am mai pus vreo doua rânduri. Astfel, încet, încet, a sosit toamna și împreună cu Maria, am făcut un efort și am terminat cele 18-20 de rânduri. Ea pe perete, cu sacul pregătit iar eu lopătând de jos, direct în sac. Apoi, tot Maria bătătorea. Astfel, grosimea (înălțimea) unui rând ajungea la 12 cm, însă un rând bine bătătorit de o mână de bărbat nu trecea de 10 cm. Cărțile de specialitate recomandă sârmă ghimpată, în două rânduri paralele, intre fiecare rând de saci umpluți. Ca și experiment, mi-am propus să înlocuiesc sârma cu țăruși, bătuți în mijlocul sacului, care, pătrundea în cel puțin două rânduri de saci. În toamna aceluiași an (2017), împreună cu un voluntar din Franța, ne-am jucat cu acoperișul. Împreună am experimentat prima oară acoperisul autoportant, apoi ca și învelitoare, am încercat cocenii de porumb. Era nostim. 🙂 Arăta căsuța ca o colibă din Africa. Ne gândeam că va funcționa și ca termoizolație. Nu a fost chiar asa. Am dat cocenii, am pus sarpanta din scândură și am acoperit casa cu o folie simplă. Casa a stat așa pana în vara anului 2018, atunci când la primul atelier am început sa tencuim casa. Bătută de vânt, ploi, ninsori, raze UV, îngheț, dezgheț – structura a rezistat destul de bine. Sacii s-au rupt în multe locuri dar, peretele s-a deteriorat doar la suprafață, fiind ușor de reparat cu tencuiala. Am realizat că, de fapt tot secretul structurii constă în bătătorirea pământului, sacii având doar un rol de cofrag provizoriu până se stabilizează pământul bătătorit. Odată cu venirea verii, lucrările la căsuță au luat un ritm alert. Asta deoarece a sosit la noi Tudor, un tânăr bucureștean care, a dorit să se stabilească pe un teren apropiat de cel al nostru. I-am oferit posibilitatea de a locui în această căsuță, până-și construieste propria casă, cu condiția să termine căsuța din grădină. Cu o implicare impresionanta, în perioada octombrie – noiembrie, Tudor a construit (aproape singur) peretele depozitului, a terminat acoperisul și a finisat în proporție de 80 – 90% interiorul casei. Tot el a construit și o mică toaletă compost. Deși am început totul ca un experiment și utilitatea inițială a fost de a depozita sculele, ne bucurăm că până la urmă căsuța servește temporar, drept adăpost pentru un suflet. Adunând la un loc toate orele lucrate la această construcție, cu un calcul aproximativ, pot spune că o astfel de construcție – pentru 4 persoane care muncesc conștiincios a câte 8-10 ore pe zi – ar dura maximum o lună de zile. Faptul că ne-am implicat noi, ca și familie, ne-au ajutat voluntarii, participanții la ateliere și Tudor a terminat o mare parte din constructie ne-ajutat să economisim o sumă de bani cel puțin egală cu suma cheltuită pe materiale. Dacă am fi lucrat la casă, doar noi, familia, probabil că și acum ar sta „miezul” casei doar sub o folie….nefiind neapărat o prioritate pentru noi.
ÎNVAȚĂ CUM SĂ CONSTRUIEȘTI O CASĂ ECOLOGICĂ IEFTINĂ.
ATELIER PRACTIC ȘI TEORETIC. Click aici pentru detalii.
Materiale și costuri
Despre costurile unei case ecologice am scris mai detaliat AICI!
Observații
Cu speranța că aceste informații v-au fost utile, atașez câteva imagini cu căsuța din povestea de mai sus.
Imagini
Din păcate stau prost cu compunerea, cu alegerea cuvintelor. Recunosc, câteodată chiar și cu gramatica. Este motivul pentru care, deseori prefer să nu îmi scriu gândurile. Însă, experienta, viața pe care o trăim simțim că ne face mult bine (față de viața care am trăit-o la oraș) și de multe ori simt că trebuie să scriu despre asta…poate, poate ajută pe cineva. Ceea ce mă ajută și determină din când în când să scriu, sunt unele articole (mai mult în engleză) din care mă inspir și le combin cu experienta noastră. De fapt, aceste articole mă încurajează să scriu deoarece văd că există oameni care au nevoie la rândul dul lor de aceste încurajări. De mult timp mă străduiesc sa îmi adun gândurile și să scriu despre SCHIMBARE! Schimbarea stilului de viața. Stilul de viață ROBOTIZAT. Comparând trăirile și experiența noastră cu ceea ce vedem mai ales în orașe nu pot să spun decât că este o viață robotizata. Suntem „setați” de la naștere să facem ceea ce ni se spune, ceea ni se arată (televizor, internet, reclame, etc). Suntem programați să producem. Cine nu este de acord cu asta nu trebuie să citească rândurile de mai jos.
Schimbarea despre care vorbim este acea miscare ascedentă care o putem vedea pe plan mondial. Unii o numesc „off the grid”, „downshifting” sau dacă doriți termeni autohtoni, putem să o numim „minimalism” sau „mutat la țar㔄. De fapt, cel puțin din partea mea, primele două sunt schimbări „mai perfecționate” (pentru unii mai extreme) față de o simplă „mutare la țară„. Perfecționarea însemnând de fapt, nu doar să ne mutăm la țară ci, să ne lăsăm mentalitatea defectă de la oraș, să ne străduim să trăim cât se poate de mult în Natură, cu Natura. Pentru că, astfel avem mult mai multe sanse să ajungem la bunăstarea, fericirea și sănătatea pentru care facem SCHIMBAREA! As putea „filosofa” mult despre traiul de la oraș, viața de la țară dar, în acest articol mi-am propus să scriu câteva sfaturi, încurajări pentru cei care sunt în pragul schimbării. Acestea le-am adunat în urma experientelor proprii și discutând sau citând pe diferite forumuri, „problemele” celor care doresc sa facă pasul :
Fiind toate astea așternute „pe hârtie”, trăiesc cu speranța că aceste informații v-au fost de folos și utile. Vă doresc tot binele din lume dar, în primul rand sănătate și fericire. Vă îmbrățișez din mijlocul naturii!!
Un „nebun” („hippiot, braconier, pocăit, ciudat, curajos”) de al vostru.
Neavând frigider – sau mai corect, nefolosind frigider – nu înseamnă neapărat că este un pas în trecut sau, eventual, un pas spre „sărăcie”. Ba dimpotrivă, acest lucru poate fi în avantajul familiei. Cel mai important avantaj este faptul că, astfel ești nevoit să mânânci hrană proaspătă. Da, ai dreptate, acest lucru funcționează mult mai bine vara.
Alimentele pot fi conservate în borcane sau uscate. Pe de altă parte să nu uităm nici de obiceiurile tradiționale car, ne pot fi de folos. Înainte de 1950, când şi România a început să producă frigidere, păstrarea alimentelor pe o perioadă mai lungă includea metode diferite în funcţie de zona etnografică a ţării.
Majoritatea tipurilor de „frigidere tradiţionale“ folosite de vechii români pot fi văzute la un loc în Complexul Naţional Muzeal Astra, din Pădurea Dumbrava de la marginea Sibiului. Reprezentanţii instituţiei muzeale arată că fiecare zonă etnografică a României avea modalităţi diferite de a-şi păstra mâncarea şi alimentelor. „Pentru nordul Dobrogei, în zona lipovenilor, avem gheţăriile care se construiau din stuf. În interiorul acestora se puneau calupuri foarte mari de gheaţă recoltate de pe Dunăre în perioada iernii. Aici era păstrat în special peştele pescuit de lipoveni. Aceste gheţării sunt un fel de marcă a lipovenilor din Delta Dunării“, arată muzeograful Lucian Robu, din cadrul CNM Astra. Potrivit acestuia, lipovenii aveau o tehnică anume de aranjare a gheţii, care era îngropată până la doi metri sub nivelul solului, pe şi sub diferite straturi de stuf, astfel încât aceasta rezista pe perioade lungi de până la un an.
„Zâmnicele“ : În vestul României, în Bihor, de exemplu, localnicii îşi săpau aşa-numitele „zâmnice“, un fel de camere sub pământ în care temperatura era constantă. Mai înspre centrul ţării, în zona Sibiului, a Braşovului şi a Mureşului, cutumele comunităţilor săseşti impuneau amenajarea de pivniţe sub case, pivniţe cu până la patru încăperi. „În aceste pivniţe existau întotdeauna paturi de fructe, adică nişte etajere pentru mere, pere şi aşa mai departe puse la păstrare într-o temperatură răcoroasă, la un loc cu o groapă de cartofi care exista în aceeaşi pivniţă. Tot în aceste pivniţe erau păstrate şi băuturile alcoolice făcute de saşi“, mai explică Lucian Robu. Muzeograful arată că tehnica de amenajare a pivniţelor crea o temperatură constantă, dar şi o bună aerisire a spaţiilor subterane. „În pivniţele săseşti se păstrau, mai ales în zonele unde existau culturi de vii, strugurii culeşi din toamnă. Datorită temperaturii constante şi a bunei aeraţii, aceşti struguri se puteau consuma până în lunile ianuarie – februarie a anului următor“, mai arată muzeograful sibian. Şi tot sub pământ, pentru alimentele din categoria rădăcinoaselor, precum sunt morcovii sau cartofii, se realizau gropi de provizii la circa 1,5 metri adâncime. Aceste gropi aveau în jur de 1,2 metri lăţime şi erau acoperite cu straturi de pământ şi paie. Aceste gropi erau, de obicei, desfăcute începând de primăvara. Doar că, odată desfăcute, aceste gropi nu mai puteau fi sigilate, astfel încât tot ceea ce era depozitat acolo trebuia consumat după aceea.
„Pejniţe“ : Pentru a păstra alimentele pe o perioadă îndelungată, vechii români apelau şi la construcţii supraterane. Pentru zona Olteniei de nord existau pivniţele sau cămările realizate din bârne de stejar sau fag. De obicei aveau o singură cameră în care îşi păstrau alimentele, dar aceste construcţii aveau două niveluri: un prim nivel cu pereţi din piatră, al doilea nivel fiind din bârne de lemn, rezultând astfel o clădire care la parter menţinea o temperatură suficient de coborâtă. De asemenea, şi băuturile alcoolice erau păstrate în aceste pivniţe. „«Pejniţele», altfel spus cămări de suprafaţă, se mai găseau şi în zona Sălajului. Erau construcţii patrulatere, cu o singură cameră, unde se păstrau legumele, bucatele cum se spuneau prin acea zonă. Şi în Ţara Lăpuşului mai existau nişte cămări de suprafaţă, tot cu o singură cameră, acolo unde ţăranii maramureşeni îşi păstrau alimentele“, mai spune Lucian Robu.
O altă zonă a casei folosită pentru păstrarea alimentelor pe o perioadă mai mare era podul casei. În zona Sibiului şi a Braşovului, în aceste poduri ale caselor erau păstrate nu doar cereale, ci şi slăninile de porc, brânza frământată şi uscată. În aceste poduri fumul ieşea direct, nu existau hornuri. „Fumul avea o dublă valenţă. Proteja şarpanta, elementele de lemn ale podului caselor, cum sunt căpriorii, dar ajuta şi la buna conservare a slăninilor şi peciilor de porc care se păstrau acolo. Şi nu numai asta, ci inclusiv sacii cu fasole sau putinile de brânză“, explică Lucian Robu. Comunităţile săseşti mai foloseau şi turnurile bisericilor fortificate, cum ar fi cele de pe Valea Hârtibaciului, din estul judeţului Sibiu. Botezate şi „turnurile slăninii“, în aceste locuri comunităţile săseşti îşi rânduiau producţia de slănină. Curenţii care existau în turnurile bisericilor fortificate ajutau la uscarea şi păstrarea tablelor de slănină pentru o perioadă lungă. Şi tot în spaţiile supraterane mai erau păstrate legumele uscate. „Dezhidratarea se făcea atât în cuptoare, cât şi la soare. Aceste fructe erau păstrate mai apoi în saci de cânepă, în şură sau în podul casei. Şi astfel puteau fi consumate în diferite momente ale anului“, mai arată muzeograful Lucian Robu
text preluat de aici : adev.ro/pbhnre
Omul … își sacrifică sănătatea pentru a face bani. Apoi își sacrifică banii pentru a-și recupera sănătatea. Și apoi este atât de neliniștit în legătură cu viitorul încât nu se bucură de prezent; rezultatul fiind acela că nu trăiește în prezent sau în viitor; el trăiește ca și cum nu va muri niciodată, iar apoi el moare fără să trăiască niciodată.
– Dalai Lama
..ok! admitem de la început : să trăiești complet fără bani, e foarte greu (nr. pot spune că, în mare parte, asta datorită sistemului, și aici mă gândesc la unele legi, care nu ne ajută cu nimic, decât pe cei care le-au ghicit) dar, dacă vrei, poți reduce cheltuielile extrem de mult. Morala articolului este să nu te trezești să faci bani ci să îți trăiești viața cu banii pe care îi ai…sau nu! Pentru majoritatea dintre noi banii sunt foarte importanți dar, pentru unii dintre noi nu sunt vitali! De la grădinărit, reciclare și până la troc, sunt multe căi de a trăi cu buzunarul gol. Iată, în cele de mai jos, câteva sfaturi de la Mark „Moneyless Man” Boyle, omul care a trăit aproape trei ani, fără absolut nici un ban în buzunar sau pe card. Experiența lui a fost „împachetată” în trei cărți dar, găsiți multe informații utile și pe blogul lui personal, un blog care am început să-l citesc de la cap la coadă.
Majoritatea oamenilor nu-și pot imagina să trăiască fără bani în buzunar sau în bănci, dar exact asta a făcut Mark ‘Moneyless Man’ Boyle timp de trei . Activitatea sa, s-a încheiat în noiembrie 2009, dar el continuă să trăiască stilul de viață „freegan”, (ceea ce înseamnă să mănânci gratuit) și acum vrea să creeze o „comunitate liberă”, care să permită oamenilor să facă schimburi de servicii și abilități fără schimbul monetar .
Mai întâi, trebuie să te reconectezi cu problemele din lume și să reînveți de ce este important să schimbăm lucrurile, să învățăm un sentiment de grijă față de Pământ „, spune Boyle,” Nu vei trece prin inconvenientele vietii fără bani, fără adevărata pasiune pentru schimbare și problemele de mediu.
Până la urmă, iată câteva sfaturi de la Mark :
Uite aici, un alt articol interesant despre cum să supraviețuiești în sălbăticie.
Știu, veți spune că, „pentru a porni e nevoie de bani, de investiții” dar, sincer cred că se poate și fără. Până la urmă, banii ne ajută să sporim confortul vieții dar, din păcate, pentru a câștiga acești bani, deseori ne riscăm sănătatea, familiile…..și poate ar trebui să definim ce anume, mai exact, înseamnă pentru noi confort? Câti bani, câte zile din viața noastră suntem dispuși să alocăm confortului nostru…
Articolul original, de unde am incercat eu sa traduc esenta,
(cât se poate de bine) o găsești în n limba engleză a in The Guardian!
Folosim toaletele în care se trage apa de atâta vreme încât după ce defecăm suntem obișnuiți să acționăm un mâner și pur și simplu să plecăm. Unii sunt de părere că toaletele compostor ar trebui să se comporte în același fel. Însă toaletele cu flux acvatic acționează ca dispozitive de debarasare care poluează și dăunează fertilității solului. Pe de altă parte, toaletele compostor sunt instrumente de reciclare menite să nu polueze și să redea solului substanțele nutritive provenite din excremente umane și urină. Atunci când trageți apa la
toaletă, de fapt plătiți pe cineva să vă debaraseze de propriile deșeuri. Astfel, nu numai că plătiți pentru apă, curent electric și tratamentele de purificare a apei menajere, dar în același timp contribuiți la problemele ce afectează mediului înconjurător generate de eliminarea deșeurilor. În schimb, atunci când folosiți o toaletă compostor sunteți recompensați pentru micul efort pe care îl depuneți pentru a vă recicla materialul organic. Plata spre dumneavoastră vine sub forma compostului. De aceea, toaletele compostor trebuie gestionate. Și anume, trebuie să faceți ceva mai mult decât să trageți apa și să plecați.
Ce este compostul?
Fabricarea compostului este procesul prin care deșeurile menajere din bucătărie și curte sunt transformate într-un compus bogat în nutrienti. Prin reîntoarcerea nutrientilor în sol, compostul reduce necesarul de fertilizatori chimici scumpi. Deseurile de natura organica pot constitui pâna la 40% din deseurile menajere, cantitate ce în acest mod este extrasa de la rampa de gunoi. Compostul este un amestec de culoare închisa, uscata, ce degaja un miros, care consta în principal în materie organica descompusa. Fabricarea compostului este un proces simplu, natural. Compostul este utilizat pentru fertilizarea si conditionarea solului.
Principalele obiective ale oricărei toalete compostor ar trebui să fie tratarea sigură și igienică a materiei fecale, economisirea apei, funcționarea cu un nivel minim de întreținere și consum de energie redus, operarea fără mirosuri neplăcute și reciclarea umraniței pentru a fi redată solului.
Principalul avantaj al toaletelor ce produc compost rece este implicarea pasivă a utilizatorului. Zona de colectare a toaletei nu va trebui accesată prea des, decât poate în cazul în care mormanul trebuie nivelat. El va trebui nivelat cam o dată la câteva luni, lucru realizabil printr-o trapă de acces în podea. Cuva de colectare se golește numai după ce nimic nu a mai fost depozitat timp de cel puțin un an sau doi, însă perioada poate varia în funcție
de sistemul individual folosit. Avantajele unui sistem de toaletă cu rumeguș includ costuri financiare inițiale minime în ceea ce privește crearea infrastructurii și consum energetic redus sau chiar deloc din punct
de vedere al funcționării sale. De asemenea, când deșeurile sunt compostate termofilic, un sistem atât de simplu are un cost de mediu extrem de redus fiindcă el cere puțină tehnologie, sau chiar zero tehnologie, pentru a opera, iar compostul final este un material curat și benign, așa cum doar umranița poate fi. Nu sunt necesare echipamente de compostat în interiorul sau în apropierea casei, deși toaleta în sine poate și trebuie să se afle în interiorul spațiului
de locuit și pot fi creată să fie destul de confortabilă și complet inodoră. Nu sunt necesare nici electricitate și nici apă, exceptând o cantitate mică, pentru curățare. Cu 4 l de apă puteți curăța două găleți de 20 l. Un adult are nevoie de două saptămâni să umple două găleți de 20 l cu umraniță și urină, cu tot cu materialul de acoperire. Aceasta
necesită 4 l de apă pentru curățat la fiecare două săptămâni de utilizare a toaletei cu rumeguș, spre deosebire de cei 114 l de persoană utilizați zilnic pentru a trage apa la o toaletă standard. Compostul, dacă este gestionat corespunzător, se va încălzi suficient pentru ca dezinfectarea să aibă loc, făcându-l astfel folositor pentru a fi utilizat în grădină. Procesul de compostare este rapid, adică umranița este transformată rapid – în câteva zile, dacă nu
îngheață – într-o substanță inofensivă care nu va atrage muștele. În lunile reci de iarnă ar putea să înghețe până la dezghețul de primăvară și apoi să se încălzească. Dacă mormanul de compost nu este tratat cum se cuvine și nu devine termofil, poate fi lăsat să se învechească vreo doi ani înainte de utilizarea sa în horticultură. În oricare dintre aceste situații se menține neîntrerupt un ciclu complet natural.
SECRETUL COMPOSTĂRII UMRANIȚEI ESTE SĂ O PĂSTREZI ACOPERITĂ.
Întotdeauna acoperiți complet depunerile de la toaletă cu un material organic curat precum rumegușul putrezit, mușchiul de turbă, frunzele umede, pleava de orez sau
alte materiale potrivite pentru a preveni mirosurile, a absorbi urina și a echilibra azotul.
Întotdeauna acoperiți depunerile după ce ați adăugat ceva mormanului de compost, folosind un material de acoperire curat: fân, paie, buruieni, resturi de iarbă, frunze sau
alte materiale adecvate pentru a preveni mirosurile și muștele, pentru a crea spații de aer în mormanul de compost și pentru a echilibra nivelul de azot.
Aceste materiale de acoperire asigură un amestec de materiale organice la compost, iar varietatea susține o populație microbiană mai sănătoasă.
Întrebări frecvente despre toaletele cu rumeguș :
Toaleta cu rumeguș ar trebui fie în interiorul sau în afara casei?
În interior. Este mult mai confortabil pe vreme rece și umedă. Conținutul unei toalete
de exterior va îngheța în timpul iernii și va fi foarte dificil să fie golit în recipientul
de compost. Păstrați totdeauna un strat de rumeguș curat deasupra conținutului din
toaletă și nu veți avea nici un soi de mirosuri ciudate în cabina de toatelă.
Putem lăsa recipientul toaletei cu rumeguș pentru perioade lungi de timp fără să-l
golim?
WC-ul poate sta luni de zile fără golire. Păstrați doar un strat de rumeguș curat
sau alte materiale de acoperire deasupra conținutului.
Cât de plin ar trebui să fie recipientul toaletei cu rumeguș înainte de a fi golit?
Știți că e timpul să goliți rezervorul atunci cand trebuie să stați în picioare ca să defecați.
Mormanul de compost trebuie separat de pământ printr-o barieră impermeabilă
care să prevină scurgerile?
Dacă vă faceți griji pentru scurgeri, puneți o folie de plastic sub compostul
dumneavoastră și pliați-o în așa fel încât să se scurgă într-o găleată îngropată. Orice
scurgeri colectate acolo pot fi turnate peste compost. Dacă nu, lăsați pur și simplu
mormanul în contact cu solul.
Ce fel de izolație ar trebui să se utilizeze în jurul capacului scaunului de toaletă?
Nu aveți nevoie de izolație în jurul capacului scaunul de toaletă. „Izolația” este creată de
materialul organic ce acoperă fecalele.
Pot utiliza frunzele ca material de acoperire pe mormanul meu de compost?
Frunzele sunt mari. Păstrați un balot de paie sau fân la îndemână, dacă puteți. Acesta
va încapsula mai mult aer.
Cum rămâne cu compostarea de iarnă? Pot să adaug material la un morman de
compost acoperit de zăpadă?
Depozitați peste zăpadă. Principala problemă în timpul iernii este înghețarea
materialului de acoperire. Deci trebuie să vă acoperiți frunzele, rumegușul, fânul, sau
orice folosiți pentru a le împiedica să înghețe astfel încât să le puteți folosi toată iarna.
Eu pun o prelată peste mormanul de rumeguș de afară și apoi o acopăr cu un strat gros
de paie și astfel obțin mereu o zonă în rumeguș care nu e înghețată și pot să fac în ea
adâncituri pentru materialul proaspăt…
Un rezervor de compostare trebuie să aibă o latură deschisă? Dacă ne aflăm în
mediul urban, nu ar trebui să fie complet închis?
Nu aveți nevoie de o latură deschisă. Cineva din Manhattan mi-a scris că a instalat toalete
cu rumeguș într-o casă comunitară și a construit un recipient cu patru laturi (o parte
detașabilă), cu un capac greu deasupra, care să oprească orice viețuitoare ar fi încercat
să intre (muște, șobolani, sconcși, șerpi sau politicieni). E o idee bună pentru dacă
locuiți într-o zonă urbană (de asemenea, poate fi necesară și o podea care să ecraneze).
Mi-au scris și alți oameni din orașe mari, spunându-mi că acum folosesc toalete cu
rumeguș în oraș, cu un rezervor de compostare în curte. Înfășurați rezervoarele în
plasă-rabitz, dacă în zonă sunt animale care ar putea scormoni prin mormane.
Unde vă păstrați rumegușul? Eu nu mă pot hotărî unde să-l păstrez.
Am o mulțime de spațiu și am o înțelegere: un camion benă îmi aduce anual sau o
dată la doi ani o încărcătură de rumeguș și-l descarcă afară, lângă conteinere mele de
compost. Dacă nu aș avea această opțiune aș putea încerca să utilizez mușchi de turbă,
care se împachetează ușor și poate fi ținut în spații închise, sau să pun rumeguș în saci
de pânză (unul dintre vecinii mei a făcut acest lucru), sau să utilizez un rezervor cu trei
camere și să pun rumegușul în compartimentul central.
Cum știu dacă marginile mormanului de compost vor ajunge suficient de fierbinți
pentru a ucide toți patogenii?
Orice ați face, nu veți putea fi niciodată absolut sigur că fiecare bucățică din compostul
dumneavoastră a fost expusă la anumite temperaturi. Dacă aveți dubii, lăsați-l să se
matureze pentru încă un an, sau testați-l la un laborator, sau folosiți compostul în
culturile nealimentare.
Cum rămâne cu carnea și produsele lactate în compost?
Se vor composta. Îngropați-le în zona superioară în centrul mormanului și țineți-le
acoperite complet cu un material curat, organic.
Ce zici de muște și șobolani în compost?
Muștele nu ar trebui să fie o problemă în cazul în care compostul este acoperit adecvat.
Dacă aveți șobolani și nu puteți scăpa de ei, va trebui să înveliți conteinerul de compost
în plasă de sârmă.
Pot folosi rumegus de esență moale în compost?
Da. Asigurați-vă că nu provine de la cherestea „tratată chimic sub presiune”, lemn de
cedru, sau sequioa. Rumegușul poate fi umezit, dar nu ar trebui să fie ud.
Pot folosi traverse de cale ferată pentru a construi conteinere de compost?
Creozotul nu este bun pentru compost.
Ce spuneți despre utilizarea fecalelor de câine în compost?
Folosiți un conteiner de compost separat, deoarece mulți câini nu sunt sănătoși și
eliberează paraziți vizibili în scaun, cum ar fi teniile. Folosiți un material de acoperire și
lăsați compostul să se matureze un an sau doi. La fel în cazul pisicilor.
Ce spuneți de zaț de cafea și cenușă de grătar?
Aruncați zaț de cafea în compost. Puneți și boabe și chiar cafea veche. Cenușă de grătar?
Mai bine o puneți în conteinerul cu fecalele de câinele. Folosiți compostul rezultat în
grădina de flori.
Dacă nu vreau să utilizez acum umraniță în compost, aș putea să mă apuc pe loc, în
cazul unei situații de urgență municipală?
În cazul unei urgențe municipale serioase, da, ați putea începe imediat compostarea
umraniței, câtă vreme aveți o sursă de material de acoperire curat (rumeguș,
frunze, etc) și un conteiner de compost. Compostul funcționează mult mai bine atunci
când este alimentat cu gunoi de grajd, urină, sau alte surse de azot (resturi de iarbă și
alte verdețuri, de exemplu), astfel încât ați putea descoperi că umranița îmbunătățește
foarte mult compostul dumneavoastră, dacă nu ați adăugat deja îngrășăminte de
origine animală.
Care este cea mai mare temperatură înregistrată în compostul dumneavoastră?
Poate ajunge prea fierbinte?
Aproximativ 65 grade C. Da, poate deveni prea cald (a se vedea Capitolul 3). Un
morman mai rece pe o perioadă mai lungă este ideal. Dar mai degrabă se întâmplă
invers: compostul nu va fi suficient de fierbinte. Asta se întâmplă adesea fie din cauză
că mormanul e prea uscat (asigurați-vă că puneți în compost toată urina), fie că utilizați
așchii de lemn (nu folosiți așchii de lemn, folosiți rumeguș).
Putem composta umraniță dacă avem o familie mare? Ar fi o muncă prea dificilă?
Pentru o familie de 6-10 persoane, în funcție de greutatea corporală, un recipient de
toaletă-compostor de 20 l s-ar umple zilnic cu compost. Mai dificilă va fi furnizarea de
materiale de acoperire organice, echivalentul zilnic al unui volum de 20 l.
Ce ziceți de compostarea pe o câmpie expusă la inundații? E mai bine să folosim o
latrină-groapă?
Nu compostați pe suprafețe inundabile. Nu utilizați o latrină-groapă.
Mai sunt și alte modele de rezervoare de compost?
Un model ar fi cel format din două compartimente de sârmă concentrice cu frunze între
și umranița mergând în centru. Un altul este un recipient alcătuit în întregime din paie sau
baloți de fân. Un alt tip este format din paleți simpli din lemn dispuși pe cant și legați
sau prinşi laolaltă pentru a forma recipiente de compost.
Recomandați folosirea clorului ca dezinfectant?
Nu. E un contaminant de mediu. Dacă sunteți în căutarea unui exterminator de microbi
încercați peroxid de hidrogen sau ceva mai ecologic. Sau folosiți săpun și de apă.
La intrebarile cu privire la COPROFOBIA ȘI PROBLEMA PATOGENILOR, VIERMII SI BOLILE dar si multe altele, veti gasi raspunsurile in cartea lui J.Jenkins – „Umranita-un ghid de treabă mare”, carte din care am extras si noi multe din informatiile de mai sus. Cartea poate fi descărcată gratuit aici
….si in final, un filmuleț despre toaletă uscată , de la Coliba Verde :
Gabriela este unul dintre puţinii români care trăiesc în căsuţe pe roţi. Fenomenul „tiny house” este destul de popular în alte ţări, însă în România nu a luat încă amploare.
Tânăra din Târgu Mureş a decis să-şi facă o căsuţă pe roţi, în urmă cu aproximativ doi ani, în momentul în care a calculat câţi bani va trebui să dea înapoi pentru un credit imobiliar. Îşi dorea să aibă un loc al ei şi atunci a căutat o soluţie. “M-am gândit iniţial la o casă de lut, dar habar nu aveam unde să o fac. Iniţial am vrut să-mi cumpăr un microbuz, dar nu era potrivit pentru ce doream eu şi aşa am început să studiez fenomenul căsuţelor pe roţi. Am citit foarte mult despre stilul ăsta de viaţă, despre cum se fac căsuţele şi, în cele din urmă m-am hotărât să o fac. Am început să caut în România firme care să facă astfel de căsuţe, dar iniţial nu am găsit. Am mers la un meşter din Mureş şi i-am spus ce vreau să fac. El mi-a spus că îmi face casa, dar nu ştie să mi-o pună pe trailer. I-am arătat tot felul filme pe Youtube cum se face şi omul părea foarte încurcat, atât de încurcat încât am zis că nu mă încurc”, povesteşte Gabriela. Aceasta spune că şi-a cumpărat trailerul de la o firmă din Miercurea Ciuc care, în cele din urmă, a ajutat-o să-şi facă şi casa, modelul ales de ea (16 mp) costând în jur de 20.000 de euro. Tânăra a participat, însă, la construcţie şi a cumpărat materiale la mâna a doua, reuşind să mai scadă din costuri. „Mi-am dorit să particip eu la construcţia casei, pentru că am citit şi m-am documentat foarte mult. M-am crezut foarte vitează, însă, în cele din urmă mi-am dat seama că asta nu e o treabă pentru mine şi am renunţat. Tot ce am făcut a fost să pun toată izolaţia de pe casă, am vopsit, am lăcuit lambriurile, chestii de astea. Designul a fost conceptul meu”, spune Gabriela.
Căsuţa te face mai ordonat
Tânăra povesteşte că stilul acesta de viaţă se potriveşte celor care iubesc libertatea şi celor care nu pun atât de mult accent pe mărimea spaţiului în care trăiesc. „E o viaţă care te limitează din anumite puncte de vedere. Dacă eşti obişnuit să dormi în cort, în hamac, atunci nu ai o problemă, dar dacă ai stat într-o casă de 200 de metri pătraţi, atunci o să ai ceva probleme. Eu am călătorit foarte mult şi m-am obişnuit cu stilul ăsta de viaţă. Pentru mine nu e o problemă spaţiul. Nu poţi să-ţi pui o cadă să te lăfăi în ea, suprafaţa de jos a casei este şi bucătărie, şi sufragerie, şi birou, deci totul într-una. Iar sus e dormitorul”, povesteşte proprietara căsuţei plimbăreţe, pe care a botezat-o ”Micul Atlas”.
Gabriela susţine însă că există şi nenumărate avantaje ale traiului într-o astfel de casă. “Ai o libertate fantastică poţi să stai iarna într-o zonă de schi, poţi să locuieşti vara sub un stejar sau la malul mării. Faptul că tu, când te muţi cu jobul, nu mai trebuie să te muţi! Nu mai vinzi frigiderul, nu mai împachetezi, se mută casa cu tine! Dar trebuie să fii un om foarte cumpătat, să ai grijă cu lucrurile care ţi le cumperi, ceea ce înseamnă că îţi rămân şi mai mulţi bani în buzunar, ceea ce mie îmi place foarte mult, că eu cu banii ăia pot să călătoresc. Dar nu îţi mai cumperi tacâmuri pentru 48 de persoane, îţi iei cinci furculiţe, cinci linguri, le fel şi cu oalele. La fel şi cu hainele. Eu cred că am cinci perechi de pantaloni, doi bocanci, trei sandale, nu am nicio poşetă, nu am rochii de gală, pantofi cu tocuri şi, cel mai important, ştiu unde este fiecare lucru, pentru că eu eram un om foarte dezordonat, însă de când stau în căsuţa cu roţi ştiu fiecare obiect unde e”, povesteşte Gabriela. Tânăra locuieşte în căsuţă din septembrie, anul trecut, iar în această iarnă s-a mutat deja cu ea lângă Sibiu, însă atrage atenţia că aceste căsuţe nu trebuie confundate cu o rulotă.
“Căsuţa pe roţi are patru metri înălţime, are trei tone şi nu este o structură pe care să o muţi în fiecare zi, în weekend. Eu am mutat-o până acum de două ori. Nu călătoresc cu ea prin ţară cum faci cu o rulotă, sunt persoane care îşi fac căsuţele şi se plimbă cu ele mai des. Dar e destul de greu. Mergi cu 50-60 la oră, eşti într-un fel de croazieră. Este o casă în toată regula, doar că poţi să o muţi”, mai spune Gabriela, ca povesteşte că oamenii se uită la căsuţa ei “ca la urs”, însă sunt mulţi care cochetează cu ideea de libertate şi visează la un astfel de spaţiu.
De altfel, Gabriela ne va prezenta mult mai pe larg tot ceea ce am descris mai sus, la „Organix”, evenimentul care se va desfășura pe 22-23 februarie, 2020, la Brașov. Vezi detalii despre eveniment AICI!
Puteți urmări noutăți despre căsuța din articol, urmărind pe facebook, pagina Casuta Plimbareata
Un articol preluat de pe site-ul www.adevarul.ro
Cel mai ieftin și rapid gard natural „minune” l-am realizat astăzi la Coliba Verde . Acest „gard” este recomandat tuturor celor care se tem de urși și nu se tem de „măgarii din centru”!
Dorim să împărtășim cu voi această experiență unică…scurt și la obiect :
Iată și imagini incredibile cu minunea de gard natural :
Shăruiți masiv, like-uiti de numa-numa și na haidați la Colibă…
Acest articol ar trebui să fie un pamflet…și sperăm să fie! O vară faină tuturor!
Pe lângă soluția ideală de a te răcori într-un bazin sau dincolo de gândul la lux, iazurile naturale pot fi o necesitate pentru viitorul nu foarte îndepărtat, mai ales acolo unde vara, lipsa apei prezintă o problemă din ce în ce mai mare. Acestuia i se pot atribui functiuni dintre cele mai diverse: spatiu relaxant, refugiu pentru animale, sursa de apa pentru gradina, etc. Iazul natural prezinta aceasta caracteristica cameleonica, avand puterea de a fascina, indiferent de sezon.
Iazurilele naturale de inot nu folosesc o tehnologia complexa a sterilizarii sau a filtrarii chimice. In schimb ele se bazeaza pe o tehnologie naturala infinit mai sofisticata: echilibrul ecologic. La fel ca un lac natural, micro-organismele descompun masa organica in substante pe care plantele le pot folosi ca nutrimente.
Utilizarea procesului natural intr-o activitate artificiala cum este construirea piscinelor a fost experimentata pentru prima oara in Austria, in anul 1985, de catre Peter Petrich si compania Biotop. De atunci, principiul a cunoscut o larga raspandire in Europa continentala, fiind folosit atat pentru locuintele personale, cat si pentru hoteluri sau statiuni. Bazinele de inot mentin echilibrul natural, se curata singure si sunt estetice. In loc sa fie ingrijorati de faptul ca sanatatea le poate fi afectata de clorul din apele tratate chimic (care poate ataca ochii si membrana mucoasa, provocand astm sau congestii nazale), inotatorii se pot simti acum in siguranta, inotand intr-o apa curata si proaspata.
Functionarea piscinelor ecologice este foarte simpla: apa este filtrata, trecand prin mai multe bazine alaturate piscinei, unde diferite culturi de plante, atent selectionate, o curata si o oxigeneaza. Mai intai, apa murdara este „aspirata” de frunze si alte particule mai mari cu ajutorul unor pompe speciale, dupa care, ea trece, prin niste conducte ingropate, dintr-un bazin in altul, pana cand microorganismele sunt „inghitite” de diferitele specii de plante de apa, astfel incat aceasta apa redevine curata si oxigenata.
Design – „camerele” piscinelor ecologice:
1. suprafata iazurilor – iazurile naturale sunt mai spatioase decat piscinele tratate chimic, necesitand, pe langa suprafata de inot, o suprafata in plus dedicata plantelor care mentin echilibrul ecologic. Unul sau doi pereti al iazului se vor ridica deasupra apei, pentru a permite accesul inotatorilor. Ceilalti pereti (cei dintre suprafata de inot si zona cu plante) vor fi scufundati 100 mm. sub apa.
4. camera de pompare/aspirare – o pompa speciala extrage apa de la suprafata piscinei, o aspira, pentru a elimina corpurile plutitoare, dupa care apa trece prin zona de regenerare, pentru a fi filtrata si oxigenata si se intoarce in zona de inot, complet purificata. (sistemul „verde” de filtrare a apei)
„Miscarea verde” nu mai este o noutate pentru nimeni, astfel ca piscinele ecologice au devenit o necesitate, inlocuind cu succes pe cele clasice, pe baza de clor, printre numeroasele avantaje numarandu-se si acela al economiei de apa (deoarece circuitul apei este inchis) si de electricitate.
Downshifting (sau „off grid”) este un cuvânt cu multe semnificaţii, de la coborârea de pe o treaptă superioară, la renunţarea la o poziţie socială. El semnifică un stil de viaţă simplu, nesofisticat (o simplitate voită) care este îmbrăţişat dintr-o varietate de motive, cum ar fi elevarea spirituală, nevoia de sănătate sau pasiunea pentru un mediu ecologic. Unii aleg downshifting-ul din raţiuni de justiţie socială sau ca un răspuns la consumerism.
Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani sau o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază e calitatea vieţii individului, care nu este dată de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material (nu-ţi trebuie atât de mulţi bani ca să fii fericit) ci de faptul că poţi profita în mod inteligent de timpul pe care-l ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.
De ce a apărut downshifting-ul? Pentru că e vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se spune că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii aceia cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devina la rândul lui consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi. Copilul, neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de-acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest, nu numai o adicţie, pentru că imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen.
Ideea transmisă de downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de foarte mult ca să poţi avea satisfacţii în viaţă, să nu devii un robot, un om „simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire. Un om care supravieţuieşte, fie nu mai face nimic, şi atunci îl târăşte societatea, fie intră în această cursă şi nu mai vede alternativa. Când ai mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (material şi spiritual) e vitală. Partea spirituală nu se poate manifesta în supravieţuire. Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Vedem în filme poliţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu e vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţie fericită, echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional şi cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky singuri, în camere modeste. Este vorba de a-ţi regândi existenţa, de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu viaţa şi de a nu uita că exista şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta şi stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine.
În încheiere aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea alcătuiesc cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit. Munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Din păcate, atunci când eşti concentrat pe ceva, nu mai vezi nimic în jurul tău.
Textul de mai sus este doar o parte dintr-un excelent articol scris de Eugen Dumbravă pe frumoasaverde.blogspot.ro. In articol există și un interviu cu doamna Aurora Liiceanu despre fenomenul „downshifting” (sau „off the grid”)
În momentul în care părăsești zonele locuite de oameni, fără să-ți dai seama, vor dispărea din câmpul tău vizual liniile drepte, colțurile. Aceste „perfecțiuni” spre care oamenii tind atât de mult : colțuri ascuțite, linii drepte, pereți super netezi, obiecte strălucitoare, etc. Observând puțin natura (puțin mai mult ca până acum doi ani, când ne-am mutat în pădure) am observat că de fapt natura este atât de perfectă tocmai datorită….imperfecțiunii sale. Uitați-vă la voi, la noi! Găsiți linii drepte, colțuri pe corpurile voastre? Nu! Suntem parte a „imperfecțiunii” create de natură (indiferet că o numim Dumnezeu sau Mama Natură sau Universul) creați tocmai în așa fel încât, tot ceea ce ne înconjoară să funcționeze perfect, împreună cu noi.
Activând în domeniul construcțiilor și pasionat de construcțiile ecologice, mi-am dat seama de succesiunea de avantaje care le oferă o casă cu forme organice, o casă în care nu există pereți drepți sau cel puțin nu sunt foarte multe. Ador și casele tradiționale vechi, cu prispă dar senzația care mă cuprinde ori de câte ori intru într-o casă cu acoperiș autoportant – (sursă de lumină la mijlocul acoperișului), casă rotundă, organică – nu o simt în nici un alt tip de construcție.
Pe lângă avantajele formelor organice (despre care am scris un articol), eu cred că o casă trebuie „croită” exact pe măsura familiei, a celor care o vor locui. Casa trebuie să o construiești pe măsura familiei și nu pentru oaspeți, socrii sau „alte activități” cum ar fi „job-ul”. Pentru toate acestea poți construi separat. Casa trebuie să fie un „adăpost” pentru familie, un loc unde mai ales copiii se vor simti in siguranta maxima…alături de părinți. După ce vei construi o casă organică, vei vedea cât de simplu și eficient este să construiești separat o casă de oaspeți și/sau un birou (în mod normal, adepții traiului autosustenabil – sau off grid – nu vor avea nevoie de un birou 😉 ). Am adăugat în titlul articolului „recomandat offgrid-erilor”) deoarece această arhitectură este agreată de majoritatea celor care aleg traiul autosustenabil și am dorit să le atrag atenția că articolul le poate fi de folos.
Sunt absolut convins că pentru mulți adepți al caselor ecologice, construcțiile organice – și de cele mai multe ori construite aproape in totalitate doar din materiale, resurse naturale locale sau/și materiale reciclate – sunt considerate „doar” niște „colibe”. Cred că este alegerea fiecăruia în ce fel de casă locuiește atâta timp cât prin acesta nu pune în pericol sănătatea, integritatea sau hai să zicem „imaginea” celor din jurul său. Mi se pare absolut normal și logic că o astfel de casă nu-și are locul în centrul istoric al unui oraș dar, mă îndoiesc că cineva cine alege o astfel de design ar vrea să construiască în apropierea unui oraș. Cu toate acestea, exemple (fericite) sunt : vezi „Popasul Verde”, casa din baloți de paie din Sîngeorz Băi.
În încercarea mea de ajuta oamenii să înțelegă ce înseamnă o casă cu forme organice și să-și dea frâu liber imaginației dar și a mâinii în care țin creionul, am realizat că le-ar fi de mare folos un mic impuls în ceea ce privește proiectarea unei case organice. Astfel am căutat și ales de pe Google și diferite alte site-uri, mai multe proiecte care pot fi un punct de pornire, inspirație pentru viitoarea voastră casă organică. Cuvintele de căutare au fost „snail house plans”, „round house plans” , „mandala homes plans” și „organic house plans”. Am ales câteva imagini care mi s-au părut mie mai interesante. Menționez faptul că aceste planuri, design organic se pretează atât construcțiilor la sol cât și celor îngropate sau semiîngropate. Pot fi domuri geodezice, „earthship”-uri, bordeie (hobbit) sau simple case din lut. De altfel, lutul, mai exact „cobul” vă ajută foarte mult în punerea în practică a unui astfel de proiect, inclusiv la realizarea unui finisaj organic!
Personal încurajez această arhitectură din cauza avantajelor, a frumuseții (fiecare casă devină unică : a TA, a Voastră) dar și pentru că avem totul la îndemână ca să construim acest tip de locuință : diferite tehnici, soluții. Pentru mai multe detalii vă invit să navigați cu atenție pe paginile site-ului www.casenaturale.ro. Chiar dacă încurajez construcția caselor „în regie proprie” (pentru că și acest lucru are mai multe beneficii) totuși, recomandarea mea este să vă consultați și cu persoane cu experiență. Ideal ar fi să căutați și să vedeți astfel de construcții, să povestiți cu beneficiarii sau să participați ca și voluntari sau atelier (workshop) pe una sau două șantiere unde se construiește așa ceva). Dacă e să găsim persoane avizate, chiar dacă de multe ori pare o misiune imposibilă, totuși, în România o găsim pe doamna arh. Ileana Mavrodin care gândește și proiectează organic, iar asociația noastră vă poate oferi consultanță ( avantaje, prioritate au cei care detin un „Card de membru” al asociatiei) și ne străduim să formăm și oameni, chiar echipe – să spunem specializate, pe această direcție.
Iată în cele din urmă, imagini (salvate de pe interenet!) cu diferite proiecte organice :
Iurta este o structură portabilă din zăbrele din lemn, acoperită cu pâslă, utilizată în mod tradițional de popoarele nomade din stepele Asiei Centrale.
Cuvântul iurtă își are originea într-un cuvânt turcic, care desemnează urma lăsată pe pământ de un cort care a fost mutat, putând în unele circumstanțe să semnifice și patria, relațiile de rudenie sau drepturile de proprietate feudală ale unei anumite persoane. „Iurtă” poate fi folosit în legătură cu modul de locuire în corturi numai în alte limbi decât cele turcice. În turca modernă, cuvântul „iurtă” este folosit ca un sinonim pentru „patrie”. „Iurtă”, înțeles ca structură de locuit, a intrat în limbile europene prin intermediul limbii ruse, unde se folosește cuvântul юрта (iurta) pentru a desemna respectiva structură.
(sursa : wikipedia)
Un fel de casă cu o simbolistică foarte puternică: acoperișul reprezintă cerul sau bolta paradisului, coroana reprezintă soarele și intrarea în lumea de sus, cei doi stâlpi – bagana – fac legătura între lumea de jos și lumea de sus.
Bogdan Maltezeanu – un român care iubește atât de mult aceste construcții încât le și fabrică – spune că In mod tradițional, iurta era așezată mereu cu intrarea în sud, iar opus ușii, în nord, era altarul, cel mai important loc – iurta nu era doar o simplă locuință, ci era și un loc sfânt. Întrebat de jurnalistul de la România Pozitivă dacă aceste construcții pot fi locuite în România, pe timp de iarnă, Bogdan a răspuns : „sigur că se poate. Temperatura în Mongolia diferă în funcție de nord și sud, iar o medie ar fi intre între -30 și +17 pe durata unui an întreg. În România, media de temperatură nu scade sub -30 de grade Celsius, dar poate crește cu mult peste +17 grade Celsius, dar asta nu este o problemă, deoarece într-o iurta bine izolată poate fi răcoare pe timpul verii”.
Structura, asamblarea
Iurtele tradiționale sunt formate dintr-un schelet din lemn, acoperit cu pâslă. Pâsla este obținută din lâna oilor nomazilor. Lemnul folosit pentru construcția structurii de susținere este cumpărat din alte regiuni decât cele ale stepelor, unde nu cresc arbori. Scheletul este format dintr-unul sau mai multe ziduri din șipci, o ramă pentru ușă, grinzi pentru acoperiș și o coroană. Unele tipuri de iurte au unul sau mai mulți stâlpi care susțin coroana. Structura autoportantă din lemn este acoperită cu bucăți de pâslă. In funcție de posibilități, pâsla poate fi acoperită cu carton asfaltat sau alte materiale rezistente. Structura este rigidizată cu ajutorul legăturilor din funii sau panglici. Structura este comprimată de greutatea acoperișului și, uneori, suplimentar cu o greutate atârnată de centrul acoperișului.
Iurta este astfel concepută încât să fie demontată în bucăți mari, transportată cu ajutorul cămilelor sau iacilor și să fie reconstruită într-o nouă locație.
(sursa : wikipedia)
Nu știu exact data dar, ceea ce știu cu siguranță este faptul că am găsit acest teren exact acum 2 ani. Între Crăciun și Revelion. Este momentul în care în inima noastră (al familiei) s-a născut tot ceea ce înseamnă „Coliba Verde”. Tot atunci am decis să ne continuăm viața altfel decât o fac majoritatea.
Aici, pe acest teren care efectiv ne-a „chemat” (și nu cred că exagerez), un teren de care ne-am îndrăgostit la prima vedere și pentru care am făcut eforturi destul de mari ca să reușim să-l obținem. Un teren care, parcă ne invită, ne dă indicii ce și cum să facem. Simțeam că va fi mai bine dar, nu știam de fapt ce va/vor urma. Îmi propun ca în fiecare an, între cele două sărbători de iarnă să scriu un rezumat despre tot ceea ce s-a întâmplat în ultimii 360șiceva de zile.
În primăvara primului an eram ca acele vite care sunt lăsate pentru prima oară pe câmp, după o perioadă lungă de stat în grajd. Alergam în stânga și dreapta dorind să facem deodată cât mai multe. Plănuiam multe, fără să știm dacă e bine sau nu. Încet, uitam și de cei trei copii 🙂 ….simțeam miros de libertate și doream să inspirăm deodată, cât mai mult în plămâni din acest aer…cu miros de libertate! Dar ne-am dorit prea multe deodată și am uitat să ne bucurăm. Apoi a venit acel moment când am realizat că, trăind în mijlocul naturii, realizezi că, natura are propriul ritm. Noi, oamenii, fiind parte a naturii, trebuie să ne conformăm….și nu invers. Orice încercare al Omului de a schimba ritmul naturii va fi „răsplătită” în egală măsură. Și ne-am liniștit, ne-am mutat la cort pentru 3 luni. Adevărul e că nici nu aveam prea multe opțiuni decât să stăm în continuare în chirie, departe de teren și să facem naveta. Am ales să stăm pe teren. Am avut de câștigat, observând terenul, împrejurimile, natura, oamenii din cele două sate din apropiere. Am avut de câștigat și pentru că astfel ne-am împrietenit cu mulți oameni care, au trecut pe la noi fie ca voluntari, fie participând la ateliere, fie să ne legitimizeze (polițiștilor din zonă părea ciudat faptul că ne-am mutat în pădure și parcau atât de mulți pe marginea șoselei) fie că au venit așa, pur și simplu.
De fapt, acesta este una dintre cele mai minunate daruri pe care l-am primit de la acest teren : OAMENII! Oamenii care ne-au trecut „pragul”. Dacă nu călătorești (ceea ce poate fi atât de minunat, nu-i asa?), cel mai minunat lucru care ti se poate intampla este să vină la tine LUMEA. Toti acei oameni au adus cu ei o părticică din locurile din care au venit. Știm că mulți dintre aceștia au lăsat la noi și o bucățică din inima lor! Cu majoritatea am rămas prieteni. Și aproape fără excepție, majoritatea dintre acești oameni au mai lăsat ceva la noi……..dar, haideți să vedem ce legătură are cu toate astea, toaleta compost! 🙂
Azi, am simțit momentul să golesc din nou, recipientul toaletei compost. Poate – cei care nu aveți experiență – veți crede că este o activitate scârboasă. Pentru mine nu este așa și nu ar trebui să fie pentru nimeni, deoarece ceea ce se extrage este efectiv humus. Pentru cunăscători, menționez că recipientul este de aproximativ jumătate metru cub și l-am golit după 6 luni. Despre toaleta uscată (compost) am scris ceva mai larg și este chiar și un video. Azi, în timp ce goleam recipientul, de fapt zâmbeam. În momentele acestea, ca un filmuleț, reapar în fața mea toți oamenii care au fost la noi. Si chiar dacă printre aceștia au fost și persoane care nu au găsit ceea ce căutau îmi face plăcere să îmi reamintesc. Pe de altă parte, – ca și paranteză – am realizat, ce importanță are o astfel de toaletă, atunci când nu ai animale pe teren și vrei să „resuscitezi” o grădină „otrăvită” cu îngrăsăminte chimice. În compost am văzut câteva mici animale ceea ce mă duce cu gândul la faptul că, probabil, este un mediu sănătos și hrănitor, ceea ce îmi doresc și pentru plantele mele. Pentru că, compostul ajunge în grădină!
Toaleta compost, a fost prima realizare „importantă” de pe terenul nostru. Poate părea nesemnificativ dar, pe lângă importanța folosirii, construcția – care s-a dovedit foarte funcțională – a fost și un experiment pentru viitoarea toaletă compost care va fi construită ÎN CASA dar, un experiment a fost și acoperișul verde (la fel de reușit, despre care am scris AICI) care ne-a arătat soluțiile (ieftine, durabile și eficiente) pentru viitoarea casă semiîngropată.
Revenind puțin, pe lângă bucuria de a ne întâlni cu mulți oameni, în vara anului 2016 am ajuns să ne relaxăm și să ne bucurăm de ceea ce am primit. De ceea ce ne oferă natura. Apoi a venit iarna, cu foarte puțină lumină în casă, neavând curent electric. Însă, la lumina frontalelor și a lampionului reîncărcabil, am petrecut mult timp împreună, în familie, jucându-ne cu copiii, povestind, plănuind. Fiind iarna atât de lungă și rece (ceea ce ne-a bucurat cam până prin mijlocul lunii ianuarie când, deja așteptam nerăbdători să ieșim, să facem ceva) am avut mult timp să plănuim, să desenăm viitoarele case, căsuțe (pentru că, construind cu materiale naturale, nu te mai poți opri 🙂 ) dar să ne gândim și la grădină, la permacultură, forest garden, huegenkultur, etc.
A venit și a doua primăvară când, nerăbdători, ne-am apucat de grădină. Părea că va fi mai bine dar rezultatele nu au fost cele așteptate. Poate că vrem prea mult prea repede, poate că a trebuit șă ne împărțim atenția la cei trei copii, construcții, grădinărit, etc….nu știm. A venit și primul atelier (după un șir lung de ateliere frumoase și reușite) care …ne-a pus pe gânduri. După două zile, jumătate din participanți au plecat, invocând diferite motive. Până la tabăra de ecologie cu copii și părinți din luna iulie multe nu s-au întâmplat. Tabăra a fost interesantă și într-o oarecare măsură chiar reușită și ne-a convins să înaintăm pe această linie, din dorința de a arăta copiilor alternativele la traiul urban, ceea ce noi, la vârsta respectivă, nu am avut posibilitatea.
Anul 2017, a fost interesant. Eu ( Janos), nu am simțit acea bucurie care am simțit-o în primul an. Nu pot să zic nimic rău, nu am de ce să mă plâng dar, îmi lipsea acea bucurie. Nu știu de ce. Poate m-a surprins abundența de ajutoare primită în acest an? Pentru că da! Anul 2017 a fost anul în care ni s-au întins extraordinar de multe donații, ajutoare. Atât sub forma de bani cât și sub formă de obiecte sau ajutor fizic, anul acesta având foarte mulți voluntari. Nici în acest moment nu îmi este clar, dacă oamenilor le este milă de noi sau cred în viziunea, țelul nostru și de asta ne ajută!? Pe lângă ajutorul fizic, sumele de bani și diferite obiecte, cel mai important cadou a fost sistemul de panouri fotovoltaice cu toată instalația necesară pentru a avea curent electric. Și aici doresc să mulțumesc tuturor. În orice caz, ceea ce am învățat din asta a fost să dăruim și noi. Necondiționat. Ce putem, cât putem și atunci și acolo unde e nevoie.
Până la urmă, în septembrie, când a venit la noi pentru o perioadă mai lungă un prieten din Franța, am reușit să îmi recapăt acel avânt de a face, de a avansa și am reușit să punem sub acoperiș căsuța (din saci umpluți cu pământ) și să avansăm destul de bine cu casa veche care era pe teren atunci când am achiziționat-o, pe lângă activitățile zilnice, necesare unui trai autosustenabil.
Din păcate, anul 2017 a fost și unul destul de trist datorită faptului că în două zile 4 câini (din 5) au murit, probabil fiind otrăviți, apoi după ce am adus 3 cățeluși , unul a fost furat. Viața merge înainte, învățăm din greșeli și încercăm să evităm să facem aceiași greșeli.
Și în anul 2018 așteptăm să ne treceți pragul….pentru a ne ajuta, pentru a vă ajuta, pentru a ne bucura, pentru a povesti, pentru a ne împrietenii….sau pur și simplu pentru că avem nevoie de compost 🙂
Vă dorim un an nou cu împliniri dar mai ales unul sănătos și fericit!
Janos și familia : Maria, Anett, Adam si Bence!
Deși soluția nu are tradiție în România, cred că acest articol, poate veni în ajutorul celor care caută soluții locale, naturale și ieftine, pentru acoperirea casei sau, dacă nu, cel puțin pentru a trata (chiar impermeabiliza) lemnul împotriva dăunătorilor. Pentru România, soluțiile tradiționale pentru învelitoare, erau paie, fân, șindrilă din lemn, stuful și țiglele ceramice. Căutând soluții alternative, mulți dintre noi ne-am gândit că o idee bună ar fi soluția scandinavilor și anume, acoperișul verde. Căutând o soluție ecologică dar mai ales ieftină pentru învelitoare, chiar și mie mi-a dat bătăi de cap, atunci când am ajuns să mă gândesc la „coliba” mea. Îmi plăcea ideea acoperișului verde, dar nu este neapărat o soluție ieftină numai dacă te gândești la ce structură ai nevoie pentru a susține o astfel de greutate. Multă vreme soluția ideală pentru mine a fost țigla ceramică refolosită. De ce nu? Au stat pe case mai mult de 70 de ani și sunt date jos încă în stare bună, doar pentru că oamenii își aleg soluții moderne. Dacă pe acoperișul meu stă cel puțin 20-30 de ani (și nu văd de ce nu) atunci merită cei 30 de bani pe bucată, cât se cere în zona în care vreau să construiesc. Apoi am văzut un filmuleț cu acoperișul din paie. Mi-a plăcut enorm de mult simplitatea și eficiența acestuia…..și este extrem de ieftin. Totuși, din punctul meu de vedere, dezavantajul ar fi (mai mult estetic), acoperișul extrem de înalt necesar unei învelitoare din paie. Dar, acum, în lista mea a intrat o a treia soluție și despre asta dores să vă scriu puțin mai pe larg : Yakisugi – o tehnică cât se poate de simplă, de finisare și protejare a lemnului.
Am auzit de această tehnică de la un arhitect cu care colaborez la o casă din baloți de paie. Am „salvat” ideea și după o vreme am început să caut pe internet. Rezultatul căutării a fost una extrem de plăcută pentru mine, sper să vă placă și vouă. 🙂
Oricine putea face mai demult ceva ce astăzi necesită bani și angajarea unei echipe de oameni specializați, cu materiale și scule pe care nu ni le-am permite să le cumpărăm. Trecutul este un izvor nesecat de cunoștințe și e păcat că se pierd.
Yakisugi este o tehnică simplă, veche, folosită de meșterii japonezi pentru finisarea și protejarea suprafeței exterioare a lemnului în aplicațiile exterioare. „Yakisugi” sau „Shou sugi ban” sunt termenii folositi ca denumire pentru acest procedeu, cu o căutare pe Google sau Youtube probabil găsiți mai multe informații (în alte limbi). CARBONIZAREA conferă o rezistență suplimentară naturală lemnului, fiind folosită de pe vremurile epocii de piatră când omul primitiv își întărea vârful suliței de lemn prin ardere. Suprafața lemnului cu care se fac placările exterioare se carbonizează printr-o ardere cu flacără puternică, rapidă, apoi se curăță funinginea de suprafață și se aplică ulei de tung sau ulei de in. Acesta are proprietatea de a se întări în contact cu aerul fiind primul lac natural folosit vreodată. Cu cât se aplică mai multe straturi, cu atât pelicula de contact cu exteriorul se îngroașă și crește rezistența în timp.
Tehnica aplicării acestui finisaj presupune arderea fie îndividual cu o torță pe gaz, fie în pachet a unei suprafețe a scândurii. Experiența și practica vor fi cele mai bune sfătuitoare privitor la gradul de insistare cu flacăra, nivelul satisfăcător de pătrundere a carbonizării în profunzime sau viteza de producție a acestor elemente.
Personal încă nu am încercat această tehnică, dar cu siguranță când ne apucăm de pereții din lut al colibei noastre, voi încerca și vă voi povesti mai multe. Până atunci, mai jos puteți vedea un scurt filmuleț despre simplitatea acestei tehnici și câteva imagini pe care puteți vedea că, în Japonia, tehnica se folosea și pentru finisarea pereților exteriori. De altfel, probabil că unii dintre voi vă aduceți aminte că la noi, această metodă (de ardere a lemnului) se folosea la stâlpii din lemn (pentru gard, telegraf, etc). Partea care era introdusă în pământ era protejată de umezeală, insecte, etc prin aredrea acelei părți.
Sursă de inspirație pentru acest articol, a fost un site web, unde iubitorii de obiecte din lemn pot găsi informații utile: www.stejarmasiv.ro/
[youtube https://www.youtube.com/watch?v=uvhvR8KwWhw]
Bineînțeles că nu suntem singurii….doar că (și) noi am ales să împărtășim această experiență cu voi. Cei care ne cunosc, știu povestea noastră….oarecum. Știu că, de fapt un prim pas a fost făcut de noi cam cu 3-4 ani în urmă, când am decis să părăsim orașul, mutându-ne la țară. Ne-am mutat la țară cu gândul de a ne căuta o bucățică de pământ și să trăim pe acesta așa cum ne dorim noi. Să ne cultivăm hrana și să reducem cheltuielile. Deși situația (financiară) s-a înbunătățit (față de situația de la oraș), simțeam că nu acesta este locul unde vrem să trăim pe viitor. Despre motive nu vreau să vorbesc. Așa că am început să ne uităm după alte terenuri. Criteriile erau următoarele : ieftin, oarecum ascuns (de orașe, nu de civilaziție), apă, materiale de construcții (naturale), aer curat, pământ fertil-suficient pentru o familie. Poate și altele, dar acestea erau cele mai importante. Am găsit relativ foarte repede. Am început să ne planificăm mutarea….mergea destul de greu : nu găseam chirie în zonă pentru a ne muta până să ne construim casa. Între timp apăreau și alte „dezavantaje” care ne făcea să ne gândim că poate totuși nu este locul ideal : pământul nu a fost folosit niciodată pentru agricultură, nu era livadă, accesul cu (unele) materiale de construcții ar fi fost oarecum dificil. Întâmplător sau nu, exact în momentele acestea în care ne gândeam la aceste dezavantaje, mai exact în Crăciunul anului 2015, într-o piață de legume, am întâlnit o persoană care ne-a spus că are pământ de vânzare într-o zonă care mie îmi plăcea foarte mult (cunoșteam zona). Răspunsul meu a fost că „nu am bani să cumpăr dar mă voi uita ca să-l pot recomanda altor persoane interesate de stilul de viață ales de noi”. (Stilul de viață ales de noi nu este cu nimic mai special decât au avut-o bunicii noștrii, dar față de aceștia încercăm să avem grijă de mediul înconjurător și de sănătatea noastră, plus încercăm să nu ne „afundăm” prea mult în mentalitatea consumeristă – atât). Vizitând terenul respectiv, pot spune că „ne-a căzut fața”. 🙂 Adică a fost dragoste la prima vedere. Nu cred că, contează foarte mult locația dar este vorba de zonă subcarpatică (400m înălțime față de nivelul mării) dar cu toate astea, microclimatul din valea respectivă este una specială. Alte avantaje ale terenului de 5000 mp erau (sunt) livadă existentă, pârâu, fântâni, o casă (deși la prima vedere este bună de demolare, am decis că o „resuscitez”), aer curat (primul oraș poluator se află la 45 km dar datorită pădurii dese care ne înconjoară, sperăm și simțim că se filtrează ușor aerul), pământ feril extrem de bun și nu în ultimul rând, deși locul pare ascuns, accesul este extrem de simplu. Pe o rază de 40-50 km avem cel putin 4 orașe mari și la maxim 20-25 km avem 3 orase mici. Un drum principal, foarte circulat este la doar 5-6 km. Zona este una foarte vizitată de turiști, fiind cunoscută pentru efectele benefice asupra sănătății datorită aerului sărat. Mai vreau să adaug că poate nici prețul nu are importanță, însă am ales să-l cumpăr, deoarece proprietarii au fost de acord să-l plătim în trei rate pe durata a 7 luni. Pentru noi este un preț usturător….dar plătindu-l în rate, ne este mai ușor. Astea ne-a făcut să luăm decizia ca în prima fază să „resuscităm” casa existentă, iar „coliba” visurilor noastre să o construim în funcție de timp și buget disponibil. Anul acesta vom construi (pe lângă renovare) una sau două căsuțe modeste cu diferite tehnici (naturale)
Comuna în care am locuit după ce ne-am mutat de la oraș, ne oferea aproape toate facilitățile unei vieți „confortabile” de la oraș. Adevărul este că încă aveam și avem de lucru pentru a ajunge la stilul de viață dorit de noi, amintit mai sus. După ce, în sfârșit am ajuns în situația în care avem propriul teren (credeți-mă, am stat la un moment dat 3 nopți – și nu exagerez – să găsesc dezavantajele acesteia și nu am găsit. Poate vor apărea în timp, dar deocamdată nu am găsit), a venit momentul să ne gândim la următorii pași și să ne organizăm. Adevărul este că la început, organizarea a avut de suferit. Acum parcă se așează lucrurile. Știți, până acum aveam senzația că stau în fața unei „porți” care nu se dschide. Acum, că s-a deschis „poarta”, văzând „paradisul” de dincolo de acesta, nu știam în ce direcție să „alergăm”. Am fi vrut să grădinărim, să renovăm, să construim, să avem grijă de câini (pui), să mai plantăm pomi, să reparăm gardul….totul deodată. Nu a mers. Așa că am început să grădinărim. Acum renovăm, încercăm să ne facem confortabili cu „cazarea”. Avem un cort de 4 persoane (mare, confortabil), unul de 2 persoane și o iurtă mongoleză de 5m diametru (prin bunăvoința unei prietene) și avem o casă în care foarte puțini orășeni s-ar muta. Terenul a stat 2 ani nelocuit. O parte din acoperiș, geamuri, etc a fost furat, iar ploile au cam distrus. Cum spuneam, casa părea „în comă”. Am decis să o „resuscităm”. Se pare că „respiră”…bine. 🙂 Această casă va fi adăpostul nostru până vom construi „Coliba Verde din Ardeal”. Aceatsă casă va fi un exemplu de renovare și eficientizare a unei case tradiționale. Va fi o casă pentru oaspeți…o casă pentru prieteni. Gratuit pentru cei care ne-au ajuta si ne vor ajuta.
Vreau să vă spun că sunt un om care a petrecut mult timp în natură. După prima noapte petrecută pe acest teren, m-am trezit efectiv uluit. M-am trezit pe sunetul pârâului, și a multor păsărele (diferite). Prima oară am auzit asa ceva. După muuuulte nopți (de iarnă) obositoare, m-am trezit extrem de odihnit. Împreună cu soția descoperim zilnic plante noi. Fructe specifice pădurilor, plante medicinale, flori sălbatice. Prima oară am văzut (în libertate) pisică sălbatică. Am ocazia deseori, aproape zilnic căpriori, uliu, bufnițe, ciocănitoare (de foarte aproape). Probabil vor apărea si „dăunătorii” (mistreți, cârtițe, eventual urși), dar sigur vom găsi soluții să „conviețuim).
Copii nu au nevoie să iasă pe terenul de joacă. Totul e al lor. Toată ziua sunt în pârâu (construiesc baraje, etc), pe copaci, pomi (este un copac uscat, căzut peste pârâu care l-au denumit „podul piraților” 🙂 ), ne ajută cu mare drag în activitatea zilnică.
Am început să cumpărăm sau să facem „schimburi” cu localnicii : ne ajută la arat, etc, îi ajutăm cu ce putem, cumpărăm de la ei lapte, cascaval…etc. Deocamdată vedem doar avantaje, un pas important spre stilul de viață ales. Deși unii ne consideră „hipioți, ciudați, inconștienți, martori al lui Iehova, nebuni” sau pur și simplu sunt invidioși, noi acceptăm. Ne place!
Numele spune totul :1. Design = integrat în designul clădirii
2. Solar = sursă de energie din natură (gratuit)
3. Pasiv = fără părți mecanice, necesitate de întreținere zero
Rezultatul este o încălzire (sau răcire) datorită doar designului sau orientării casei, deci nu se poate deteriora sau distruge. Ce câștig, nu-i așa?
Regulile sunt simple!
1. Orientați-vă casa în mod corespunzător față de traiectoria soarelui
Cel mai simplu mod de a beneficia de puterea, energia soarelui este de a vă orienta casa în direcție Est-Vest cu fațada cea mai lungă spre Sud! Chiar dacă ați roti casa în jurul axei cu 30 grade, tot ați avea o eficiență de 90%. Asigurați-vă că nici un obstacol natural sau de altă natură (copaci, clădiri) nu vor împiedica razele solare să pătrundă în casa Dumneavoastră mai ales în perioada dintre orele 09 și 15 ale zilei, ceea ce este foarte important mai ales pe durata iernii!
2. Folosește-te de unghiul razelor solare
Ați observat vreodată că unghiul soarelui pe cer este mai mică la orizont în timpul iernii și aproape deasupra capului, în timpul verii?
Ei bine, acest lucru puteți să-l folosiți în avantajul Dumneavoastră, lăsând razele solare (care bat aproape perpendicular pe geamurile casei în timpul iernii) să pătrundă în interiorul casei și să încălzească pereții sau podeaua, care bineînțeles ar trebui să fie realizate din materiale care au capacitatea de a înmagaziona căldura (cob, argilă, fibră de lemn, etc). Așa cum vedeți și în grafica alăturată, nu se pune problema ca razele solare să ne supraîncălzească locuința, deoarece vara aceleași raze numai bat în locuință ci pe acoperișul casei. În acest caz mare atenție ce fel de termoizolație vă alegeți la acoperiș (mai ales între căpriori!) Așadar, este foarte important să vă alegeți materiale de construcții care au capacitatea de a înmagaziona căldura și lăsați razele solare (joase, ale iernii) să le încălzească în timpul zilei, astfel seara veți avea plăcuta surpriză că aceste materiale să vă redea încet-încet căldura captata.
3. Alegeți dimensiunea ferestrelor corect!
Cea mai mare greșeală este supradimensionarea geamurilor (mai ales cele orientate spre SUD). Pot apărea probleme îndeosebi primăvara și toamna când, din cauza geamurilor mari poate apărea supraîncălzirea interiorului! Știați că : dimensiunea geamurilor ar trebui calculate în funcție de spațiul care trebuie să fie iluminat și/sau încălzit? În general, mărimea geamului ar trebui să fie între 7% și 15% din mărimea podelei încăperii unde urmează a fi montat geamul! Dar pe lângă toate astea, la alegerea dimensiunii geamurilor trebuie să se ia în calcul și poziția în funcție de celălalte punctele cardinale (N, E, V) ale casei! O bună alegere poate ajuta la un climat și o ventilație foarte bună în interiorul casei! Iată câteva sfaturi : la Nord alegeți să montați geamuri mici, de aste se și recomandă ca la partea nordică a casei să planificați încăperi ca toaleta, garderobă, cămară. În partea Vestică poate apărea cel mai ușor supraîncălzirea deoarece aici chiar și vara pot pătrunde razele solare în interior, recomandarea noastră este să aveți copaci înalți în fața geamurilor, obloane, sau geamuri mai mici. Geamurile din partea Estică pot regla confortul termic, clima din casă deoarece pe aici poate pătrunde cu ușurință aerul curat de dimineață, iar soarele nu este încă atât de puternic încât să producă supraîncălzirea!
4. Holurile au un rol important!
O altă greșeală la designul unei case este așezarea ușii principale direct spre o sufragerie. Iarna, în momentul în care deschizi ușa de intrare,frigul pătrunde direct, fără nici un obstacol în interiorul casei. De asta holul unei case nu este doar un spațiu pentru umbrele, pantofi, cuier, ci și foarte util în ceea ce privește transferul termic! este foarte simplu : deschizi ușa principală, intri în hol și închizi ușa! După asta întri în casă! Schimbul de transfer termic este redus la minim!
Dintr-odată, majoritatea dintre noi alegem să locuim într-o casă supradimensionată, uitând că un om sănătos folosește casa doar adăpost pe timpul nopții sau la temperaturi scăzute, vreme urâtă. Întodeauna, omul a avut multă treabă în jurul casei…pentru a supravietui. O casă supradimensionată va costa mai mult atât la construcție cât și la întreținere, încălzire. O casă compactă (eventual pe două nivele), cu multe spații deschise poate fi încălzită mai ușor, chiar și cu o sobă pe lemne, centrată cât mai la mijloc. O sobă cu care poți și găti dar să încălzești si apa pentru baie. Bineînțeles, vorbim de o casă cu pereți exteriori bine termoizolati, iar in interior cat mai multe materiale cu masă termică (lut, lemn, piatră, var, nisip, cărămidă)
Zonele tampon iti salvează câteva grade Celsius
Tot termoizolante pot fi considerate si „zonele tampon” din fața (la sud) sau din spatele (la nord) unei case! O prispă sau mai bine zis o terasă din fața casei, care iarna poate fi acoperită cu geamuri, poate fi o soluție de a aduce câteva grade în plus în casa ta. Pentru a avea umbră vara, se pot planta plante curgătoare (de exemplu vița de vie). Toamna vor cădea frunzele și razele soarelui pot aduce câteva grade în plus chiar si iarna! La peretele nordic, poti adăuga un mic depozit, astfel frigul va pătrunde mai greu în perete!
Până una alta, chiar si peretele exterior poate fi termoizolat fără să alergăm la cumpărături! Sau chiar dacă cumpărăm, vorbim de prețuri mult mai scăzute și încurajând economia locală și nu invazia multinaționalelor! Soluții sunt! Despre aceste soluții găsiți mai multe informații pe www.casenaturale.ro
ATENTIE! ACUM, ACEST LOC ESTE DE VÂNZARE!
Teren extravilan, de 10.000 mp, dotată și pregătită cu tot ce e nevoie pentru un trai „off the grid”, minimalist , situat la marginea județului Mureș (lângă judțul Harghita) este de vânzare. Conform anunțului de pe OLX, familia vinde tot ceea ce are, la pachet : una căsuță din baloți de paie, o mașină de teren, animale, grajd, dar chiar și utilajele agricole..etc, etc. O descriere mai largă aterenului si chiar si a casei gasiți in articolul mentionat mai sus iar anuntul original poate fi gasit AICI. Dincolo de suma cerută, dacă vrei o viață liniștită și sănătoasă, te asigur că merită…și nu este o reclamă plătită. Cunosc locul. Este la 6 km de noi 😀
„Urșii ne respectă” – spune Kiss Csaba, omul care a construit una dintre cele mai ieftine case din baloți de paie din România. Azi l-am vizitat (din nou) și am povestit câteva ore la un pahar de palincă (umplut de mai multe ori 🙂 ).
Csaba trăiește cu familia, la 2-3 km de un mic sătuc, oarecum ascuns și acesta de „civilizație”. Cu toate astea nu le lipsește nimic. Își produc singuri toate cele necesare, iar pentru unele lucruri ce nu pot fi produse de ei (de exemplu benzina), dau câte ceva la schimb sau mai pleacă din când când la lucru pentru perioade foarte scurte. În acest articol am vrut să scriu putin mai mult despre ei decât despre casă, deoarece casa am prezentat-o mai pe larg într-un articol pe site-ul www.colibaverde.ro/casedinbalotidepaie
Deșii locul este extrem de populat de urși și lupi, Csaba nu are nimic rău de spus despre aceste creaturi atât de înfricoșătoare. La fiecare geam al casei, a pus diferite sigle ale unor canale de televiziune renumite în difuzarea documentarelor despre natură și acesta este „televizorul” lor. Au văzut mulți urși, lupi și căprioare…prin geam dar și în afara casei. El spune că „urșii ne respectă, evită să ne deranjeze. Nouă nu ne este frică de ei, ba chiar de multe ori vorbim naturii, animalelor, plantelor. Cel mai bun exemplu, comparatie este stâna de pe dealul de vizavi, unde cioabanii au vizite frecvente, urlă la urși, strigă, fac gălăgie ca să-i alunge. Și noi avem cai, capre găini….ar putea ataca și la noi dacă ar vrea”
Csaba și familia încearcă să evite cât mai mult contactul cu materiale chimicale, sintetice. Pe de altă parte, au găsit soluții pentru un trai confortabil și cu cheltuieli absolut minime : curentul necesar este produs de un panou fotovoltaic (necesar pentru un gard electric, încărcarea acumulatorilor unei masini de insurubat, laptop, incarcator telefon si 2-3 becuri), apa vine la robinet de la un izvor la 200 m de la casa…prin cădere liberă, folosesc toaletă compost, terenul le oferă o sumedenie de fructe, plante medicinale pe lângă ceea ce plantează ei în grădină (un teren de aproximativ un hectar).
Mi-am cerut scuze pentru deranj dar ne-a spus amabil „am venit aici cu gândul să avem timp să povestim și cu oamenii. La oraș timpul multor persoane se măsoară în bani. nouă ne place să socializăm (în relitate și virtual) și ne face plăcere să împărtășim experiența noastră”. Printre altele ne-a arătat și cum se montează stuful pe acoperiș 😉 , dar ne-a arătat și povestit și despre albine. În încheiere iată câteva imagini care le-am făcut în această după masă.
