Acest articol este preluat de pe site-ul poruncaiubirii.agaton.ro

În câțiva ani nu vom mai putea vorbi despre cei șapte ani de acasă, considerați definitorii pentru punerea bazelor educației copiilor în sânul familiei. Și aceasta deoarece, după cum informează Mediafax, extinderea sistemului educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 2–5 ani în pregătirea preşcolară, este una dintre preocupările Guvernului din România. Ministrul Remus Pricopie a spus că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) doreşte să extindă, din 2015, învăţământul obligatoriu la vârsta de 5 ani, iar apoi, gradual, spre 3 ani.

Deloc întâmplător, ca răspuns la provocările actuale ale sistemului educațional tradițional, își face loc și în țara noastră conceptul de educație la domiciliu, sau homeschooling-ul, sau școala de acasă.  Educaţia la domiciliu este definită ca fiind alternativa educaţională prin care parinţii/tutorele îşi asumă responsabilitatea primară pentru educaţia copilului lor. Acest articol dorește să ofere câteva informaţii de bază privind educaţia la domiciliu şi să dezbată câteva aspecte conflictuale extrase din cercetările efectuate privind integrarea în societate a copiilor educaţi la domiciliu.

Subiectul este de actualitate și nu trebuie privit ca o extravaganță sau ca o tendință eronată de izolare a copiilor de către familii considerate conservatoare. Pentru o mai bună informare publică au avut loc şi câteva conferinţe de homeschooling în ţara noastră. Este o realitate faptul că învățământul românesc se degradează constant, că performanțele sunt din ce în mai slabe, că ne pleacă elevii buni la studii în străinătate, că există o criză a cadrelor didactice. Programa școlară este stufoasă și aproape imposibil de parcurs, cu atât mai puțin de asimilat. Interactivitatea ca metodă de predare rămâne la stadiul teoretic și copiilor li se cere să devină depozitari de cunoștințe pe care nu reușesc să le pună în practică. Noile generații nu sunt de compătimit atâta vreme cât nici ele nu arată un interes deosebit de a performa, dimpotrivă. Chiulul, nepăsarea, lipsa de respect față de profesori și preocuparea excesivă pentru gadgeturi și modă caracterizează un procent important al celor de pe băncile școlii. În jocul rezultatelor slabe intră și părinții care îi ocrotesc excesiv pe elevi, le satisfac numeroase capricii, discreditează din start școala și cadrele didactice încurajându-și copiii că oricum diploma e de formă, că oricum se vor descurca ei în viață cumva, și că reușita constă în a avea doar școala vieții.

Ce este homeschooling-ul?

Psihologul Irina Constantinescu ne lămurește: “Homeschooling nu înseamnă doar o alternativă la sistemul de masă, şi nu doar un protest al părinţilor împotriva degradării sistemului public de învăţământ, ci şi un refuz al „procesării” copiilor pe bandă rulantă, în scopul de a obţine consumatori şi „rotiţe” obediente ale sistemului. Homeschooling-ul are ca scop formarea de oameni liberi, responsabili, cu un sistem de valori puternic şi o dezvoltare emoţională echilibrată, armonioasă, prin renunţarea la metodele standardizate şi întoarcerea la instruirea individualizată. Şcolarizarea la domiciliu este o metodă de educaţie cunoscută din cele mai vechi timpuri, care a cunoscut o revigorare începând din anii 1970 în S.U.A., odată cu eşecul academic şi moral al învăţământului de masă. În România dinainte de comunism, şcolarizarea la domiciliu era ceva obişnuit şi se găsea explicit prevăzută în lege ca formă alternativă de învăţământ până la naţionalizarea educaţiei din 1948.

În ultimii zece ani, „şcoala de acasă” a cunoscut o popularitate din ce în ce mai mare, fiind legalizată în ţări ca S.U.A., Canada, Australia, Anglia, Franţa, Italia, Finlanda, Irlanda. În S.U.A. se estimează că numărul copiilor şcolarizaţi la domiciliu creşte anual între 7 şi 15 procente. Astăzi, la noi în ţară, şcolarizarea la domiciliu este prevăzută în lege doar pentru copiii cu handicap, care nu se pot deplasa la şcoală, şi este strict reglementată. Totuşi, pentru cei care doresc să renunţe la sistemul de masă, există alternativa înscrierii copilului la o „şcoală-umbrelă” din străinătate. „Şcoala-umbrelă” e o şcoală particulară care primeşte înscrieri ale elevilor homeschooled (educaţi acasă) contra unei taxe anuale. Copilul înscris la o „şcoală-umbrelă” este considerat de stat ca fiind şcolarizat legal, şi poate fi oricând reintegrat în învăţământul public sau privat, după o testare a cunoştinţelor. Acest tip de şcoli eliberează foi matricole şi alte documente şcolare (de exemplu, acte de transfer) asemănătoare celor din  învăţământul de masă. Există numeroase „şcoli umbrelă”: unele furnizează şi materialul de predare şi de studiu, şi au cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte examinarea (testele se susţin online), altele solicită doar un raport final din partea părinţilor, pentru a putea completa actele cu materii, note etc. După cum se observă, homeschooling-ul este extrem de flexibil, astfel încât fiecare familie poate urma calea educaţională care i se pare potrivită.” – sursa

Despre implementarea homeschoolingului în Romnânia ne vorbește psihologul Anca Dobrean: “Cu totul surprinzător este subiectul „homeschooling”, propus recent de membrii Asociației Naționale a Părinților, voce prin care s-au produs deja modificări în examenele naționale ale elevilor. „Homeschooling” sau „școala de acasă” este un sistem cunoscut în țările occidentale, constând în învățarea acasă, cu sprijinul părinților și al meditatorilor. Un testimonial al unui părinte de origine română, dar care s-a folosit de acest sistem în străinătate, arată avantajul de a avea, la domiciliu, serviciile educaționale oferite prin programele aprobate oficial, dar în cadrul cărora părinții sunt cei care înlocuiesc profesorii, cel puțin pentru perioadele corespunzătoare învățământului preșcolar și primar. Dezavantajul imediat sesizabil este lipsa unui colectiv în care copilul să socializeze, însă și aici sistemul „homeschooling” vine cu „soluția” constituirii în grupuri în care copiii și părinții adepți ai „școlii de acasă” se împrietenesc și formează mini-școli de familie. ”  – sursa

Beneficii ale educației la domiciliu

• Câștigul de timp. Părinții pot petrece mai mult timp cu copiii, se elimină timpul consumat în trafic, grija de a găsi persoana potrivită pentru a duce și prelua copiii la și de la școală etc.
• Există o varietate largă de metode de educare, începând cu cele convenţionale, care constau din cursuri prin corespondenţă şi orare de respectat, ajungând până la cele neconvenţionale, care constau în acumularea de experienţă, citire şi conversaţie.
• Evitarea anturajelor nepotrivite. Familia poate continua educația copilului și dincolo de cei șapte ani de acasă, conform propriilor valori, fără interferența unui mediu (școala de stat) care să le contrazică și combată.
• Câștigul de cunoștințe și cultură generală. Copiii cu aptitudini speciale către artă, sport, creație etc., vor putea dedica mult timp acestor activități care le vor contura viitoare carieră, în detrimentul unor materii inutile. Materia școlară va fi parcursă accentuând domeniile de interes pentru copil, iar studiul teoretic va fi îmbinat cu activități practice mult mai ușor de pus în practică de acasă: vizite la muzee, în parcuri, la teatru, biblioteci etc.
• În cazul educaţiei la domiciliu trebuie să se asigure că: părintele este bine intenţionat în asigurarea tuturor nevoilor pentru educarea individuală a copilului; părintele se va implica în asigurarea bunăstării fizice şi intelectuale a copilului; copilul va avea posibilitatea să ia legătura şi cu alte persoane decât familia. (Toate evaluările în acest sens ar trebui făcute de persoane cu cunoştinţe în domeniu, privind varietatea posibilităţilor în educarea la domiciliu şi fiecare evaluare ar trebui să se concentreze asupra stadiului de progres a copilului şi nu asupra conţinutului cunoştinţelor şi al materialului didactic folosit. Aceste evaluări ar trebui făcute în locuri desemnate de comun acord cu familia şi autoritatea tutelară.)
• Lista continuă cu avantajele identificate în studiul prezentat la sfârșitul prezentului articol.

Dezavantaje ale educației la domiciliu

• Sunt și psihologi care avertizează că aceasta alternativă la învățământul de stat implică riscuri serioase. Ca să fie pregătiți pentru viață, copiii ar trebui să învețe să se descurce în relațiile cu colegii, să facă față competiției și să treacă prin emoțiile examenelor. „Interesul este ca un copil să poată să se descurce în fața unor situații neprevăzute. În condițiile în care am tot confortul și nu sunt provocat pe zona necunoscutului, risc să creez o personalitate a unui adult care va avea nevoie doar de un mediu care este securizat.”, spune Dănuț Negru, psiholog clinician.
• Cheltuielile pot fi mai mari, mai ales dacă se optează pentru înscrierea la o școală umbrelă din străinătate, și pentru angajarea unor profesori individuali. De asemenea, dacă unul dintre părinți se va ocupa de educația la domiciliu, acesta nu va putea avea un job clasic, ci eventual un job part-time sau un job pentru care va lucra de acasă.
• Dificultatea recunoașterii performanțelor școlare ale elevilor educați acasă. Psihologul Irina Constantinescu face o radiografie a situației actuale din țara noastră din acest punct de vedere:

Homeschooling în România – aspecte practice

Unul din lucrurile pe care trebuie să le ştim de la bun început este că, deşi copilul a fost înscris la o „şcoală-umbrelă” din străinătate, Ministerul Învăţământului nu recunoaşte notele obţinute în alte ţări. De aceea, la o eventuală reintegrare în sistemul şcolar public sau privat românesc, elevul va trebui să susţină teste la toate materiile din curricula românească, pentru fiecare clasă, până la nivelul la care se află în prezent. În funcţie de rezultatele obţinute, va fi încadrat la clasa corespunzătoare. I se va face o nouă foaie matricolă cu notele obţinute la testările respective. Acest lucru este cerut, de asemenea, tuturor elevilor care au urmat şcoală în alte ţări (cum sunt cei care au fost plecaţi cu părinţii în străinătate câţiva ani şi s-au întors în ţară).

În plus, trebuie să ţinem seama de faptul că orice diplomă de liceu obţinută în acest sistem, chiar şi una cu recunoaştere europeană, nu va permite înscrierea copilului la facultate decât ca student străin. Astfel, un copil care a fost şcolarizat la domiciliu şi care doreşte să urmeze o facultate în România va avea două opţiuni: fie să facă liceul din nou în sistemul românesc (posibil la „fără frecvenţă”), fie să se înscrie la facultate ca student străin (ceea ce înseamnă, însă, taxe foarte mari). De aceea, pentru România, homeschooling-ul poate fi o opţiune viabilă în special pentru clasele primare şi gimnaziale, cu reintegrarea ulterioară a copilului în sistemul şcolar public sau particular românesc. Se subînţelege că părintele care  se va ocupa de şcolarizarea copiilor va trebui să cunoască bine limba engleză, astfel încât, pe de o parte, să poată comunica cu „şcoala-umbrelă” din străinătate, iar pe de altă parte să poată preda copilului în această limbă – căci şi pentru copii este nevoie de o bună stăpânire a limbii engleze. Odată decizia luată, urmează al doilea pas: ce şcoală alegem?

Majoritatea „şcolilor-umbrelă” se găsesc în S.U.A., şi legătura cu ele se poate lua pe Internet, iar tot ce ţine de înscriere, plata taxelor, eliberarea de acte etc. se face online sau prin intermediul poştei.

Redăm în continuare fragmente relevante dintr-un studiu prezentat la Conferinţa Educaţia pentru Social Democraţie, 3 Iulie 2000, Institutul pentru Educaţie – Londra, susținut de Amanda J Petrie PhD, Cercetător – Universitatea din Liverpool.

În cadrul educaţiei la domiciliu există o varietate largă de metode de educare, începând cu cele convenţionale, care constau din cursuri prin corespondenţă şi orare de respectat, ajungând până la cele neconvenţionale, care constau în acumularea de experienţă, citire şi conversaţie. Eficacitatea educaţiei la domiciliu s-ar părea că nu depinde de metoda aleasă de părinţi, ci mai mult de gradul de implicare a părinţilor în înţelegerea necesităţilor în educarea copilului lor. De-a lungul istoriei în toată lumea au existat părinţi şi tutori, cu diferit statut social şi diferite grade de bunăstare, care şi-au învăţat proprii copii. În unele cazuri părinţii consideră că această metodă de educare se potriveşte mai bine copilului lor decât şcoala care le stă la dispoziţie. În alte cazuri părinţii se bazează pe propria experienţă şi văd educaţia într-un context mai larg decât şcoala; aceştia vor să-şi educe copii cu propriile forţe. Există copii care sunt retraşi de la şcoli pentru a fi educaţi la domiciliu din diferite motive, însă cel mai frecvent motiv este violenţa, fie în şcoală, fie pe drumul spre şcoală şi acasă. În astfel de cazuri părinţii implicaţi au simţit că ar fi în stare să asigure copilului lor o educaţie  şi o stare de confort mai bune decât în şcoala care le stă la dispoziţie.

În ultimii treizeci de ani în SUA şi în Marea Britanie, şi în ultimii cinci ani pe continentul european, s-a constatat o creştere a cerinţei părinţilor de a beneficia de educaţia la domiciliu, mai ales în formarea unor grupări de sprijin a educaţiei la domiciliu. Aceste grupări ar avea ca scop propagarea unor informaţii utile părinţilor şi în mijloacele media. Legile internaţionale au recunoscut dreptul copilului la educaţie, dar nu au specificat forma de învăţământ care trebuie adoptată. Binenţeles nu s-a exclus conceptul de educare la domiciliu. Declaraţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Omului recunoaşte dreptul copilului la educaţie: Orice om are dreptul la o educaţie. – Educaţia elementară este obligatorie. – Părinţii au dreptul elementar de a alege metoda de educare de care vor să beneficieze copilul lor. Aceste concepte sunt incluse şi în Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, protocol 1, articol 2: Nici o persoană nu poate fi privată de dreptul la educaţie. În exercitarea oricăror funcţii pe care şi le asumă în procesul de educare şi şcolarizare, statul trebuie să respecte dreptul părinţilor de a asigura copilului lor educaţia şi studiul conform convingerilor religioase şi politice proprii.

Unele ţări confundă dreptul copilului la educaţie formulat în Declaraţia Drepturilor Omului al Convenţiei Europene cu şcolarizarea obligatorie. Dar chiar şi în ţările în care s-a introdus ulterior şcolarizarea obligatorie, precum Olanda şi Grecia, se pot face excepţii; educarea la domiciliu este permisă, dar numai în cazuri foarte rare, când acest lucru este evident în beneficiul copilului. S-ar părea că în viitor conceptul de şcoală va suferi multe modificări. O previziune a lui Seltzer şi Bentley, doi dintre membrii Demos – o instituţie guvernamentală britanică -, despre şcolile din viitor sună astfel: Şcolile şi universităţile încă se mai concentrează asupra cunoştinţelor acumulate şi examinează gradul de acumulare a cunoştinţelor, fără să se asigure că aceste cunoştinţe pot fi aplicate în practică de către elevi şi studenţi odată ce au părăsit băncile şcolii. Trebuie însă să recunoaştem că în economia modernă ceea ce contează este cum este individul în stare să-şi folosească cunoştinţele şi abilităţile într-un anumit context. … Acest lucru înseamnă că avem nevoie un cu totul alt fel de program de învăţământ, care să nu fie dominat de cantitatea cunoştinţelor în defavoarea aplicaţiilor practice şi a gradului de înţelegere. În schimb sistemul de învăţare ar trebui să se concentreze pe anumite teme: activităţi complexe care să combine diferite resurse, diferiţi oameni şi diferite tipuri de cunoştinţe în efortul de a obţine anumite rezultate. Astfel de programe ar determina elevii să identifice şi să rezolve de sine stătător anumite probleme, în loc să li se dicteze cum trebuie să rezolve anumite probleme şi care este calea corectă de rezolvare. De asemenea ar trebui să li se ceară să rezolve probleme în diferite contexte, aplicând o gamă largă de metode de învăţare şi de strategii, folosindu-se pe cercetări mai mult experimentale. Cu alte cuvinte, elevii s-ar implica prin fapte, nu numai prin gândire şi cunoaştere.

Integrarea în societate. Ignorând rezultatele cercetărilor, de multe ori se dă lipsa de socializare cel mai des ca motiv pentru a nu permite educaţia la domiciliu. Cum am mai amintit, educaţia la domiciliu nu este o educaţie între cei patru pereţi. Concluzia cercetărilor făcute privind integrarea în societatea a persoanelor educate la domiciliu este incontestabilă:

• copii educaţi la domiciliu sunt mult mai maturi decât cei trimişi la şcoală şi se integrează mult mai bine în societate.

• aproape toţi părinţii încurajează activ aceşti copii să ia parte în activităţile comunităţii

• copii educaţi la domiciliu vin în contact cu copii şi adulţi de diferite vârste şi nu se limitează doar la o anumită categorie

• copii au tendinţa să se simtă izolaţi şi singuri în grupuri mari

• integrarea în societate în sensul negativ, sub presiunea mediului înconjurător, inclusiv violenţele fizice şi verbale pot avea loc în mediul şcolar, dar mai rar acasă.

Sectele religioase. Mai ales în SUA, religia ocupă un loc important în educaţia la domiciliu. Majoritatea familiilor care optează pentru educaţia la domiciliu din motive religioase de obicei aparţin comunităţilor de religie evanghelică, catolică, Martorii lui Iehova sau Quaker (în ultimul timp tot mai multe familii ortodoxe din SUA își educă copii acasă). Sectele extreme, ca cele amintite în instanţele din Franţa sau în Spania în anii 1975 preferă să înfiinţeze şcoli pentru grupuri mici, astfel putând îndoctrina mai uşor copii. O şcoală cu grupuri mai mici nu este deloc acelaşi lucru cu educaţia la domiciliu. Membrii unor grupări creştine puternice sunt pacifişti înrăiţi şi nu pot trece cu vederea comportamentul contrar. Martorii lui Iehova sunt de asemenea pacifişti şi de obicei se opun folosirii calculatorului, care în ziua de azi este din ce în ce mai des folosit în şcoli. În SUA există multe familii care au optat pentru educarea la domiciliu din motive religioase. În Marea Britanie numărul acestora se estimează a se ridica la 40% din totalul numărului.

Observaţii. Intervievând părinţii implicaţi în educaţia la domiciliu, reiese că aceasta este o opţiune viabilă faţă de şcoală, dar că cele două nu trebuie să se excludă. Există copii care sunt retraşi de la şcoală pentru o anumită perioadă, după care revin. Alţii încep educarea la domiciliu după care se decid pentru înscrierea la şcoală (Petrie, Windrass şi Thomas 1999). Deşi nu există cercetări făcute în acest sens, s-a observat că copii care continuă educaţia la domiciliu cu frecventarea unei şcoli pentru calificări, întâmpină foarte rar greutăţi. Obţinerea unor calificări privind educaţia diferă de la ţară la ţară. Din întrebările puse părinţilor implicaţi în educaţia la domiciliu a reieşit că de obicei există căi pentru obţinerea acestor calificări.

Concluzii. Mulţi oameni vorbesc despre educarea la domiciliu, însă foarte puţini ştiu ce implică. Educarea la domiciliu este o metodă educaţională folosită de secole, iar guvernele din ziua de azi ar trebui să demareze cercetări obiective, bine intenţionate înainte de a lua măsuri în vederea limitării aceste forme de educare din orice punct de vedere. Există o necesitate astringentă pentru mai multe cercetări în acest sens în întreaga Europă. În cercetările efectuate ar trebui să se ia în considerare familii funcţionale, unde relaţia dintre părinţi şi copii se bazează pe respect mutual, copii cu o minte deschisă care îşi asumă responsabilitatea de a învăţa. Putem afla mult mai multe lucruri despre educaţia la domiciliu. Există grupări adepte ale educaţiei la domiciliu în cele mai multe ţări, de asemenea există educatori la domiciliu care sprijină cu munca lor grea această formă de educare, care încearcă să ţină legătura cu departamentul de educaţie prin discuţii favorabile.

Argumente pro pentru studiul la domiciliu

Eficienţa studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu asigură pentru elev consultaţii personale, ceea ce în studiul comun este foarte limitat. În comparaţie cu clasele cu un efectiv numeros, studiul la domiciliu asigură o comunicare mult mai eficientă dintre elev şi profesor. Predarea materiei în funcţie de capacitatea de asimilare a elevului şi supravegherea lui se desfăşoară mai eficient. În acest caz este foarte uşor de predat o porţiune din materie, pe care elevul nu o înţelege. Explicaţiile adaptate la persoane sunt aproape imposibile în clase mari, pe când în cazul predării la domiciliu se poate aplica fără nici o problemă. Prin studiul la domiciliu, se poate petrece mai mult timp cu porţiunile din materie, care sunt mai greu de înţeles, până când elevul înţelege totul bine.

În cazul studiului la domiciliu elevul se bucură în întregime de atenţia profesorului supraveghetor sau a părintelui care ajută. Astfel acesta poate progresa în 2 -3 ore mai mult, decât elevii care iau parte la predarea în şcoli în 6 -7 ore. În cazul studiului la domiciliu elevul progresează cu acumularea cunoştinţelor în funcţie de capacitatea sa de asimilare. Cu studiul la domiciliu se reduc considerabil factorii de distragere a atenţiei, elevul putându-se concentra mai bine asupra explicaţiilor, a aplicaţiilor şi a studiului. Elevii care îşi desfăşoară studiul la domiciliu devin foarte repede independenţi. Ei încep foarte devreme să experimenteze pe baza cunoştinţelor teoretice acumulate. Luând în considerare particularităţile elevului este posibilă dezvoltarea gândirii şi experimentării independente. Elevul va analiza rezultatele lui în funcţie de timpul investit, de posibilităţile şi abilităţile folosite, şi nu prin comparaţie cu rezultatele colegilor.

În cazul studiului la domiciliu este mai uşor de verificat, dacă copilul şi-a însuşit materia, dacă şi-a făcut temele. Studiul la domiciliu face posibilă descoperirea şi exploatarea mai eficientă a capacităţilor personale. Din acest motiv, în ţările vestice, unde este aprobat şi aplicat studiul la domiciliu, elevii care iau parte la acesta, au rezultate foarte bune. De exemplu, în Statele Unite a reieşit că unul din patru elevi, care beneficiază de studiu la domiciliu (mai exact 24,5%) este în avans cu cel puţin o clasă faţă de colegii lui de promoţie. În SUA sunt tot mai bine primiţi elevii aceştia, fiindcă ei dau rezultate foarte bune la testări şi în anii de facultate. Este recunoscut în general, că eficienţa studiului depinde de sprijinul, sau dimpotrivă lipsa sprijinului familiei. Necesitatea sprijinului familiei se referă la rezolvarea temelor, ajutorul la însuşirea cunoştinţelor, chiar şi la relaţia dintre membrii familiei care se răsfrânge asupra stării emotive a copilului. Dacă în cazul studiului în comun s-a dovedit deja necesitatea sprijinului părinţilor, atunci este evident, cât de eficientă poate fi o metodă de studiu care are parte de sprijinul total al părinţilor.

Economicitatea studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu scuteşte statul de o parte din cheltuielile materiale, deoarece acest mod de studiu este sprijinit material de părinţi. Pentru această metodă de studiu statul nu trebuie să asigure pentru practicanţii săi o infrastructură, profesori, în schimb cetăţenii care beneficiază de ea vor avea de achitat taxele necesare. Copiii educaţi prin această metodă nu vor cauza probleme materiale statului, cum ar fi cheltuielile pentru încălzirea sălilor de clasă şi cheltuielile cu problemele sanitare. Pentru educarea lor nu este necesară angajarea unui personal auxiliar, cum ar fi femei de serviciu, personal pentru întreţinere, paznici. Această metodă de studiu face posibilă rezolvarea situaţiei profesorilor disponibilizaţi. Profesorii disponibilizaţi pot colabora în predarea la domiciliu.

Această metodă asigură un venit suplimentar în cadru legal pentru profesori. Un profesor care predă o jumătate de zi la clasă poate să-şi petreacă restul timpului cu predarea la domiciliu. Această metodă de studiu nu necesită îmbrăcăminte specială. Dacă la şcoala respectivă nu se poartă uniformă, atunci părintele e scutit de cumpărarea continuă de haine care sunt la modă la ora respectivă. Astfel nici copilul nu este supus presiunii colegilor de clasă, dacă nu poate ţine pas cu moda. Legat de problema introducerii uniformei în scoli am efectuat un sondaj din care reiese că mulţi părinţi preferă purtarea uniformei, astfel fiind exclusă necesitatea ţinerii pasului cu moda. Unii părinţi se plâng, că deja din clasa I. este prezentă în rândul copiilor îmbrăcămintea în pas cu moda; mulţi părinţi nu-şi permit să concureze în acest domeniu, acest lucru duce la frustrări din partea copilului şi excluderea lui din colectivitate.

Siguranţa studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu oferă siguranţă împotriva pericolelor pe care le prezintă stupefiantele, alcoolul, tutunul, precum şi împotriva factorilor care ar putea periclita starea sufletească a copiilor. Studiul la domiciliu oferă mai multă siguranţă şi împotriva bolilor transmisibile, care fac ravagii mai ales iarna. Mulţi oameni trăiesc cu impresia că studiul la domiciliu izolează total copilul de mediul înconjurător, de pericolele vieţii, acesta ne fiind pregătit să le înfrunte. Dar studiul la domiciliu nu are ca scop izolarea copilului de viaţa reală şi de pericolele ei, ci să îl pregătească mai întâi să le înfrunte şi numai apoi să fie supus pericolelor reale. Sigur nu vrea nimeni să-şi supună copilul unor pericole evitabile. Studiul la domiciliu are ca scop evitarea efectului negativ a unor pericole premature, pentru înfruntarea cărora copilul încă nu este pregătit. Studiul la domiciliu procedează ca şi grădinarul cu plantele din sere. În sere se creează condiţii deosebite pentru plante, pentru a asigura dezvoltarea lor rapidă şi sănătoasă până când acestea devin destul de puternice pentru a putea fi expuse condiţiilor naturale. Plantele cultivate astfel se dezvoltă mai repede şi dau mai devreme roade de calitate mai bună, decât exemplarele cultivate în aer liber.

Pe de altă parte studiul la domiciliu îşi propune să determine copilul să ocolească pericolele evitabile. Nu acela este pregătit corespunzător pentru viaţă, care este dispus să descopere lucruri cu orice risc, ci acela, care ocoleşte anumite lucruri pe care nu le-a încercat personal încă, dar despre care ştie că îi dăunează.

Flexibilitatea studiului la domiciliu. Flexibilitatea studiului la domiciliu reprezintă un avantaj pentru familiile  care îşi schimbă des domiciliul în interes de serviciu, sau pentru cei care călătoresc des, de exemplu diplomaţi, cadre militare sau sportivi profesionişti.

Studiul la domiciliu poate întări şi legăturile în cadrul familiei. În zilele noastre există mulţi factori care izolează din ce în ce mai mult membrii familiei, care este unitatea de bază a societăţii, ducând la destrămarea familiilor. Membrii familiei petrec foarte puţin timp împreună, astfel legăturile dintre ei devin din ce în ce mai slabe. La studiul la domiciliu există tendinţe orientate în sens opus, adică familia să petreacă mai mult timp împreună. Acest lucru în sine încă nu rezolvă problemele ivite, dar în mod sigur o influenţează pozitiv.

Studiul la domiciliu şi integrarea în societate. Studiul la domiciliu este atacat cel mai des din partea celor îngrijoraţi pentru integrarea în societate a copiilor astfel educaţi. Mulţi se întreabă cum se vor integra în societate nişte copii care sunt atât de izolaţi de societate. Analizând însă mai atent această problemă, părerile se împart. Studiul la domiciliu împiedică intrarea copilului în anumită gaşcă. Este evident că aceste grupări nu se nasc în interesul apărării intereselor civice, dimpotrivă, acestea sunt exemple de putere în lipsa unor valori morale.

Deoarece fetele şi băieţii au orientări şi stil de gândire diferit, cu ajutorul studiului la domiciliu ei sunt lăsaţi să fructifice faptul că ei ţin de sexul lor. Fetele pot fi mai fete, iar băieţii băieţi. Studiul la domiciliu ajută copilul să treacă peste prăpastia dintre generaţii. Ea pregăteşte copilul pentru situaţii reale din viaţă ca de exemplu diferenţierea de vârstă de la locurile de muncă. Copiii educaţi la domiciliu sunt în permanentă legătură cu oameni din diferite generaţii. Mediul lor înconjurător are aceeaşi componenţă ca în viaţa reală. Cercul lor de cunoştinţe şi prieteni poate fi mai variat decât dacă şi-ar petrece cea mai mare parte a timpului între copii de aceeaşi vârstă. Ei pot lua parte mai activ în îndeplinirea muncilor din gospodărie, astfel dezvoltându-se simţul răspunderii.

Copiii care studiază la domiciliu sigur că nu sunt izolaţi în întregime de cei din jur. În ţările, în care studiul la domiciliu este aprobat şi practicat se poate observa că aceşti copii iau parte la multe programe ale comunităţii. Există cazuri în care mai multe familii cu copii care studiază la domiciliu iau parte împreună la anumite ore sau eventual fraţi iau parte împreună la însuşirea anumitor cunoştinţe. Şi aceşti copii iau parte la anumite programe în comunitate: merg în tabere, fac parte din diferite cluburi şi organizaţii de tineret, respectiv practică intensiv diferite sporturi. În ţările occidentale s-a observat că între părinţii copiilor care studiază la domiciliu există o legătură mult mai strânsă decât între părinţii copiilor care studiază în şcoli.

Studiul la domiciliu în trecut şi personaje istorice care au fost educate cu această metodă. Multe personaje renumite au urmat parţial sau în întregime studiul la domiciliu. În ţara noastră regele Carol al II-lea că a fost educat de însuşi regele Ferdinand. Alexandru Odobescu, Constantin-, Iacob-, şi Leon Negruzzi, Ioan Slavici, şi alţii au fost educaţi total sau parţial acasă. Dintre preşedinţii Statelor Unite ale Americii cel puţin zece au studiat parţial sau în întregime la domiciliu. George Washington: o parte însemnată a studiilor şi le-a dobândit la domiciliu, iar profesorii săi au fost mama şi tatăl lui. Şi Thomas Jefferson a învăţat să scrie şi să citească acasă, profesorul său fiind de asemenea tatăl său. Şi Abraham Lincoln şi-a făcut studiile în cea mai mare parte, cu excepţia unui an, la domiciliu.

Omul de ştiinţă Blaise Pascal, inventatorul Benjamin Franklin au studiat la domiciliu. Un alt inventator, Thomas Edison, şi-a pus bazele cunoştinţelor acasă. Ca o curiozitate amintim faptul că, la vârsta de 5 – 7 ani a fost exmatriculat din şcoală, fiind declarat incapabil. În urma acestei întâmplări a început să înveţe de la mama lui. Aceasta i-a arătat la vârsta de zece ani o carte cu cunoştinţe elementare de fizică, care a fost începutul unui studiu autodidactic care a durat o viaţă întreagă, prin aceasta revoluţionând lumea. Cunoscutul scriitor Mark Twain, care a scris multe romane, şi-a început studiile la domiciliu. Charles Dickens a avut parte de asemenea de studiu la domiciliu. Mama lui a fost cea care l-a învăţat să scrie şi să citească, chiar şi în limba latină. Agatha Cristine, Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelson au fost educaţi la domiciliu. Acesta din urmă de însuşi mama lui.

Studiul la domiciliu şi legile statelor moderne. Legislaţia şi experienţa ţărilor dezvoltate este un nou argument în favoarea studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu în diferite forme este legal în următoarele ţări: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Dania, Elveţia, Franţa, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Suedia, Statele Unite ale Americii.  În aceste ţări nu numai că este legiferat studiul la domiciliu, dar în multe dintre ele este şi o metodă populară practicată cu succes. Deoarece în cele mai multe ţări membre ale Uniunii Europene studiul la domiciliu este legiferat sub diferite forme, din acest motiv aprobarea studiului la domiciliu ar contribui la armonizarea legislativă cu Uniunea Europeană în acest domeniu. Studiul la domiciliu este sprijinit şi de Forumul European pentru Educaţie Liberă, EFFE