In zilele de 9 și 10 iunie (miercuri și joi) dorim să oferim posibilitatea de participare pentru 4-5 persoane dornice să-si însușească „tainele ” aplicării Tadelakt-ului la, la casa din lut în construcție din localitatea Dâmbu, judetul Mureș. Citește aici mai multe despre Tadelakt. Fiind locurile (atât de) limitate se aplică regula „primul venit, primul servit”.
Miercuri se va aplica baza (tencuială de var hidraulic) Tadelakt-ului peste cada și cabina de duș construită chiar la fața locului și va avea loc o discuție pe tema principală a evenimentului, dar și despre casele ecologice și n general.
Joi se va aplica Tadelakt-ul in sine și se vor finisa suprafețele expuse la umezeală excesivă.
Programul, pe scurt va fi așa : incepere program miercuri, la ora 11.00. Între orele 13.30-14.30 pauza de masă apoi program de lucru până la ora 18.00. Seara, dacă vremea ne permitem putem sa facem un foc de tabără și să povestim. Dacă nu, povestim in casă. Joi, incepem programul la ora 09.00 , iar pauza de masa va fi intre orele 13.30-14.30 iar până la ora 17.00-18.00 din nou program de lucru.
Masa vom incerca sa o organizăm cumva rapid și împreună, însemnând că vom apela la hrană rece gen salate, sandviș sau eventual omletă, spaghete etc.
Cazare doar în condiții de șantier sau campare : se poate dormi la cort, afară, in fata casei sau in una din camerele din casă (2 camere tencuite). Este necesar să aveți o saltea gonflabila și sac de dormit. Există doar o singură toaletă de curte. Nu există posibilitatea de duș.
Fiind clacă, nu se percep taxe de participare.
Înscrierile vor fi luate în considerare numai și numai cele venite prin e-mail (cel târziu până luni seara) la adresa contact@colibaverde.ro, cu condiția să vă treceți numele complet (dacă veniți mai multe persoane, atunci treceți numele fiecăruia) și eventual să lăsați un număr de telefon (opțional). Ne-ar ajuta dacă ați trece și ce mod de cazare vă alegeți.
Cu astea spuse, vă așteptăm cu mare drag și dacă nu reușiți să găsiți la acest eveniment, nu vă faceți griji, vor mai fi.
Nu ezitați să ne întrebați sau să veniți cu sugestii la adresa de e-mail sus menționată.
Un filmuleț foarte scurt cu o modalitate de finisare a unei case din grinzi, cu soluții ecologice. Rapid, usor de aplicat, accesibil că și preț, ecologic. Răspund la eventualele întrebări puse in comentarii , pe YouTube.
Un material video despre Tadelakt că și material. In perioaa următoare, voi pregăti material separat despre sculele necesare , aplicare și întreținerea Tadelakt-ului. Filmuleț care face part din serialul „Personalizare baie in casă ecologică”
Momentul adevărat al vindecării este acela când poți să faci față traumelor”…. Dr. Kádár Edith
Dr. Edith Kádár a absolvit Facultatea de medicină „Victor Babeș” din Timișoara, în urmă cu aproape 25 de ani. Dorința de a vindeca oameni a făcut-o să opteze pentru noua medicină germană, iar rezultatele au devenit spectaculoase în unele cazuri cărora medicina clasică le dădea pronosticuri mici de vindecare.
Oamenii nu sunt roboței
Ca orice doctor din lume, dr. Edith Kadar și-a dorit să vindece bolnavii. „Văzând că nu primesc răspunsuri pentru a determina cauza unor boli și că nu pot ajuta bolnavul doar cu cunoștințele dobândite la Facultatea de medicină, am realizat că trebuie să fie altceva. Am citit mult și totul a culminat cu o boală de-a mea, pe care prin metodele clasice nu am reușit să o vindec. Prin presopunctură și cu câteva plante, mi-am rezolvat foarte rapid problema”, își amintește medicul arădean. Ea spune că nu crede că oamenii sunt simple adunături de organe, că nu sunt roboței. Practica i-a demonstrat că la o anumită boală, aplicând un tratament indicat, unii bolnavi se vindecă, iar alții nu. A căutat răspunsuri la întrebările sale și viața i le-a dat. O prietenă i-a arătat o fișă în urma unei evaluări prin biorezonanță. A văzut, i s-a părut interesant și a decis să vadă despre ce anume este vorba. I s-a părut fascinant cum aparatul poate vedea anumite probleme ale corpului uman înainte de declanșarea simptomelor fizice.
Pionierat în biorezonanță
Dr. Edith Kadar a constatat că majoritatea celor care au utilizat biorezonanța ca metodă de diagnosticare, nu erau medici și cei ce4.06.2014-edith kadar (2)au apelat la această metodă primeau niște rezultate, care nu erau interpretate aproape deloc. „Lucrau, dar nu știau cum. Era ca și cum ai avea un Ferrari pe care îl ții în garaj”, își amintește medicul arădean. A făcut cursuri postuniversitare în domeniu și a fost printre primii medici care a decis să folosească biorezonanța ca metodă de vindecare. A constatat că în Facultatea de medicină a acumulat multe cunoștințe medicale, dar studenții nu au fost învățați să gândească medical, să facă legătura între diferitele discipline. A ajuns la Deva, complet întâmplător, în locul altcuiva, unde a muncit enorm. Atunci a înțeles un lucru extrem de important: trebuie să-i asculți pe bolnavi, să-i lași să-ți povestească despre ei, pentru că este mult mai ușor să găsești cauza bolii lor și să îi ajuți.
Propriul său cobai
„Tot ceea ce am învățat, am aplicat pe mine. Văzând că nu mi se întâmplă nimic, am extins. Am fost propriul meu cobai”, își amintește dr. Edith Kadar. A continuat să se perfecționeze și a învățat foarte multe despre plante. Pe măsură ce a învățat mai mult, a constatat că are tot mai multe întrebări. De exemplu, s-a întrebat de ce aceleași plante, la aceleași tipuri de boli, unora le-au făcut bine în urma unui tratament, iar altora, nu. A început să studieze medicina chineză și a dobândit cunoștințe despre acupunctură. „Am înțeles că dacă un organ este bolnav, reparația poate să fie necesară în altă parte, pentru a vindeca bolnavul”, spune dr. Edith Kadar. S-a întrebat de ce face crize de fiere, doar atunci când este nervoasă. A realizat că este o problemă emoțională. S-a întrebat ce ne face bine? Ce nu ne face bine? Care este momentul în care vrem să ne vindecăm? Căutând răspunsuri, a cunoscut noua medicină germană, un concept revoluționar în medicină, cu ajutorul căruia se pot vindeca boli considerate de multe ori, fără șansă.
Noua medicină germană
Noua medicină germană este explicarea mecanismului de funcționare a biologicului, în funcție de reacția emoțională manifestată la nivel subconștient. A ajutat-o să înțeleagă cum organismul este coordonat din creier. Un anume organ se îmbolnăvește, dacă centrul respectiv din creier „este virusat, ca un computer”. Dr. Edith Kadar a învățat, a aplicat, și-a deschis cabinetul propriu și acum are rezultate bune în tratament. Bolnavul vine la cabinet și este conectat la aparatul de biorezonanță. Acesta arată modificările subtile ale corpului. „S-ar putea ca omul să vină pentru o problemă de depresie dar aparatul să arate că există și pericolul unui infarct, încă nemanifestat fizic. Acest lucru înseamnă că bolnavul este copleșit”, explică dr. Edith Kadar. În acest timp, discută cu bolnavul, de fapt cea mai grea parte a acestei metode. Trebuie să-l înțeleagă, să vadă ce probleme emoționale a avut în viață și ce anume i-a cauzat apariția bolii. „Trebuie găsită metoda prin care omul este dispus să asculte și să coopereze”, a explicat medicul arădean. Ea povestește că omul decide dacă dorește să se vindece. Sunt bolnavi care vin, care dau vina pe toată lumea, pe sistemul sanitar, pe doctori, pe familie, pe locul de muncă, dar nu înțeleg că adevărata problemă lor li se datorează. „Nimeni nu s-a putut vindeca dacă nu a participat la vindecare. Biorezonanța ajută, de fapt, la refacerea legăturilor energetice între organe”, spune dr. Edith Kadar. Ea a explicat că ideile preconcepute ale oamenilor pot împiedica vindecarea. De exemplu, pentru ei, vindecarea înseamnă anumite medicamente, modul în care le recomandă medicul etc. Însă, situația este alta.
Vindecarea este decisă de bolnav
Folosind concepte din noua medicină germană, dr. Edith Kadar i-a înțeles mai bine pe bolnavi. „Am înțeles că unii oameni nu vor să se facă bine. Este mai confortabil probabil pentru ei, că primesc ajutor de la toată lumea. De multe ori, chiar dacă suferă mult, nu aleg vindecarea. Însă, am văzut că oricât de avansată este o boală, dacă omul și-a dorit cu adevărat vindecarea, s-a vindecat. Atunci, am văzut ce înseamnă noțiunea de credință, de a crede în vindecare și acest lucru nu are nici o legătură cu religia”, a declarat dr. Edith Kadar. Tot ce a văzut și a înțeles a ajutat-o să se schimbe. „Tot ce am înțeles despre om, a fost și prețul transformării mele. Noi alegem dacă să fim supărați sau fericiți. Fiecare emoție are câte o boală”, a explicat medicul arădean. De exemplu, furia îmbolnăvește ficatul. De fapt, există și o vorbă în popor: „Mi-a mâncat ficații”. În momentul de furie reacționează centrul din creier care „răspunde” de ficat, dar se ajunge și la canalele biliare și așa apar crizele de fiere cu dureri de cap. Frica, de exemplu, îmbolnăvește rinichii. Oamenii se confruntă cu frica de singurătate, frica de moarte, chiar dacă ei sunt înconjurați de mai multe persoane. Fiecare suntem singuri la un moment dat. Frica de moarte îmbolnăvește plămânii. Și asta nu înseamnă neapărat frica că vine un TIR și ai un accident mortal de circulație, ci poate fi frica de cutremure, de catastrofe. De multe ori, emisiunile de la televizor, despre posibile catastrofe naturale, care ar putea avea loc într-un timp relativ scurt, influențează emoțional oamenii. TBC, cunoscută în medicina clasică drept o boală a sărăciei, este provocată de frica creată de sărăcie, de faptul că omul nu își poate asigura traiul zilnic și nu de lipsa la propriu a mâncării. Nesiguranța afectează splina, dă anemii, leucemii, bolnavul este nesigur de viața lui pentru că nu are un etalon propriu (oamenii vor mulți bani, dar nu își stabilesc câți, sau vor totul, fără a defini acest „tot”).
Obezitatea înseamnă singurătate
În noua medicină germană, problema cu care se confruntă milioane de oameni, obezitatea, are o cauză emoțională. Obezitatea înseamnă singurătate, cu cât are mai multe straturi de țesut adipos, cu atât mai multe traume are bolnavul. Celulita, problema femeilor moderne, are la bază tot singurătatea („mă simt singură, neapreciată, nu mai sunt tânără” etc.) Neîncrederea în sine duce la slăbirea sistemului imunitar. Femeia nu este sigură pe ea, întreabă mereu „Sunt frumoasă?”, sau „Cum arăt?”, așteptând răspunsuri încurajatoare din partea apropiaților. De multe ori, poate primi răspunsuri pe care nu le așteaptă, de genul că arată rău, că e grasă, urâtă, proastă și atunci ajunge chiar să creadă aceste lucruri și să-și piardă încrederea. Oasele, de exemplu, au la bază sentimentul de devalorizare. Omul ajunge să creadă că nu mai are nici o valoare. „În funcție de locul unde există problema, poți să-ți dai seama care e natura conflictului”, explică dr. Edith Kadar. Spondiloza cervicală apare atunci când bolnavul consideră că i se face o nedreptate. Oamenii dau vina pe aerul condiționat de la birou sau de acasă, pe faptul că au stat în curent. Realitatea este că ei consideră că sunt nedreptățiți, furioși că adesea nu pot face ce vor ei în acel moment, deși nu recunosc acest lucru. De exemplu, au un loc de muncă unde trebuie să stea pe scaun și să muncească tot timpul, deși poate uneori ar vrea să bea un ceai sau o cafea, dar acest lucru nu li se permite. Cei care spun că au probleme cu umerii și cu gâtul, sunt cei care în subconștientul lor cred că li se face o nedreptate, dar în acel moment ei se gândesc cum s-ar putea răzbuna. „Momentul adevărat al vindecării este acela când poți să faci față traumelor”, a concluzionat dr. Edith Kadar. Ea spune că medicul tratează, dar oamenii se vindecă. „Așa cum am știut să ne îmbolnăvim gândindu-ne la rău, așa ne știm face bine, gândindu-ne la bine”, a explicat medicul arădean. Ea crede în oameni și în dorința lor de vindecare, iar experiența i-a demonstrat că dacă bolnavul vrea să se vindece și crede cu tărie în acest lucru, el se va realiza. „Nu vreau să combat nici un fel de teorie, nu vreau să refac nici un sistem, nu vreau să conving pe nimeni despre metodele pe care le folosesc. Sunt strict observațiile mele, raportate la cunoștințele dobândite. Bolnavul este acela care alege modul în care vrea să se trateze”, a explicat dr. Edith Kadar.
Corpul nostru este expresia materiala a sufletului. Este haina pe care o imbraca sufletul pentru a se putea manifesta pe aceasta planeta fizica. Orice tulburare care afecteaza sufletul se rasfrange asupra corpului.Prin urmare orice maladie are o origine psihica caci orice manifestare fizica isi are originea in lumea energetica a gandurilor, sentimentelor si trairilor noastre sufletesti.
Problemele de sanatate, tulburarile si bolile noastre sunt mesaje pe care sufletul le transmite prin intermediul corpului pentru a putea deveni constienti de stadiul in care ne aflam pe drumul evolutiei noastre spirituale. Corpul este referinta, simbolul care ne ajuta sa luam cunostinta de starea in care se gaseste sufletul. Orice maladie ne avertizeaza ca ceva nu este in regula cu integritatea spirituala a individualitatii noastre.
Sufletul care sufera se exprima simbolic prin suferinte corporale. De aceea orice vindecare trebuie sa ia in consideratie cauzele reale ale tulburarilor, care sunt intotdeauna de ordin spiritual. O vindecare reala presupune o activitate de transformare, de ameliorare, de spiritualizare a fiintei noastre reale care in esenta este de natura spirituala.
Sanatatea este o stare de puritate a gandului, de echilibru emotional, de armonie cu vibratiile divine in care sufletul isi are originea si lacasul
1. ZONA GATULUI Aceasta zona pleaca de la baza gatului si se termina deasupra buzei superioare. In aceasta regiune se situeaza ultimele sapte vertebre ale coloanei vertebrale si anume vertebrele cervicale. Energia zonei gatului este energia creativitatii, ea exprima puterea de a crea in lumea fizica. Este energia pe care o folosim pentru a emite vibratii sonore, a cuvanta, a canta etc. Calitatea acestei energii devine desavarsita atunci cand reusim sa exprimam numai adevarul. Aceasta face ca in viata noastra sa putem savarsi adevarate miracole. Prin regiunea gatului intram in dimensiunea mentala a fiintei umane. Problemele pe care le avem in aceasta zona sunt in raport direct cu maniera noastra de a gandi spre deosebire de cele doua zone anterioare, zona plexului solar si cea a inimii, care erau legate de modul nostru de a resimti.
REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI
Gat Bolile si tulburarile care apar in zona gatului sunt in legatura cu dificultatile noastre de a ne concretiza gandurile in activitatile vietii de zi cu zi. Suntem prea blocati in lumea ideilor si nu putem trece la fapte. SOLUTIA : Sa depasim starea de blocaj mental si sa actionam cu hotarare pentru a da viata gandurilor noastre.
Gura Problemele care apar in regiunea gurii sunt legate de faptul ca avem dificultati in a accepta idei noi sau ca nutrim, de prea mult timp, ganduri negre fata de noi insine sau fata de altcineva. SOLUTIA: Sa ne revizuim maniera de a gandi, cultivand deschiderea de spirit si acceptarea, fara rezerve, a propriei persoane si a celorlalti.
BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI
Amigdalita Amigdalita are o semnificatie analoga cu cea a durerilor in gat. In plus, ea indica acumularea unei mari manii fata de anumite evenimente din viata noastra care ne-au afectat. MESAJUL CORPULUI: Lasa-ti deoparte resentimentele si lucreaza cu tine in sensul iertarii si al acceptarii! Exprima-te cu naturalete, nu mai refula!
Dureri in gat Sunt expresia unei manii refulate care se intoarce impotriva noastra insine. Am “inghitit” prea multe resentimente. Suntem maniosi pe noi insine ca nu reusim sa ne afirmam adevaratele ganduri si sentimente. Opinia celorlalti conteaza prea mult pentru noi si ne impiedica sa ne exprimam adevaratele noastre intentii. Se poate, de asemenea, sa ne para rau ca am spus lucruri rele, pe care le regretam. MESAJUL CORPULUI: Fii autentic! Daca ai dificultati in a exprima ceea ce vrei cu adevarat, atunci e mai bine sa incerci sa-ti analizezi actualul sistem de valori!Poate ar trebui sa-ti schimbi convingerile, credintele, parerile si sa incerci sa-ti creezi, cu adevarat, propria-ti viata, sa-ti afirmi cu curaj aspiratiile si necesitatile intime.
Laringita Laringita are aceeasi semnificatie cu a durerilor in gat. Frica noastra de a ne exprima deschis opiniile are la baza proasta autocunoastere si frica de a nu fi intelesi de ceilalti. In plus, dovedim o teama inconstienta de a ne exprima in fata celor care au in ochii nostri o anumita autoritate. MESAJUL CORPULUI: Exprima-te cu curaj! Fii tu insuti! Fii autentic! Lasa la o parte timiditatea si fricile obscure!
2. ZONA INIMII Aceasta zona cuprinde, in spate, cele douasprezece vertebre dorsale care pornesc din regiunea de mijloc si ajung pana la ceafa. In fata, zona acopera regiunea pieptului pana la baza gatului. Energia zonei inimii este energia iubirii, a compasiunii si iertarii (iertarea fata de sine si fata de ceilalti). Ea nu trebuie intrebuintata cu scopul de a critica sau acuza, fie ca e vorba de critica de sine sau de criticarea altora, caci cu cat vom abuza de critica cu atat aceasta zona va fi mai afectata. Pentru ca intreaga zona a inimii sa fie in armonie, trebuie ca intotdeauna sa ne admiram si nu sa ne criticam.
REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI
Inima Daca problemele noastre sunt legate de aceasta regiune, atunci inseamna ca avem mari dificultati in a ne bucura de viata. Credem ca viata nu poate fi traita fara eforturi si suferinta si ne simtim frustrati, stresati. Avem nevoie sa iubim pe cineva pentru a ne simti fericiti in loc sa iubim pur si simplu pentru ca SUNTEM fericiti. MESAJUL pe care-l transmit aceste probleme este ca nu tinem cont de nevoile noastre afective, privandu-ne de toate bucuriile in loc sa privim viata ca pe un cadou, o experienta, un joc in care sa daruim iubire si bucurie si sa exersam iertarea fata de sine si fata de ceilalti. SOLUTIA: Sa ne regasim simtul umorului. Sa incercam sa aducem mai multa bucurie, iubire si compasiune in viata noastra. Iertarea este cuvantul cheie…
Sani Problemele de sani sunt legate de aspectul matern al fiintei, indiferent de sex. Sanii tari si durerosi sunt un indiciu de “duritate” fata de cei pe care-I iubim. Credem ca iubirea noastra fata de ceilalti trebuie sa se manifeste printr-o atitudine de protectie dusa la extrem. Astfel cautam sa-i dirijam, sa-i controlam nelasandu-le libertatea de a se exprima, de a se comporta in felul care le este propriu. SOLUTIA: Sa intelegem ca prea multa “solicitudine materna” poate dauna relatiei noastre de iubire si sa invatam sa-i lasam pe ceilalti sa fie ei insisi, sa actioneze conform propriilor lor convingeri.
Piept Problemele de piept sunt in legatura cu relatiile de familie. O prea mare nevoie de afectiune si de tandrete neimplinita poate duce la aparitia unor tulburari in aceasta zona. Desi resimtim o imensa nevoie de a darui, ne abtinem, pentru ca ne temem ca altii ar putea profita, facandu-ne sa suferim.SOLUTIA: Sa fim mai increzatori. Sa intelegem ca numai daruind tandrete si afectiune putem primi inapoi dovezile de iubire care sa ne implineasca sufleteste.
Plamani Daca nu ne credem indreptatiti sa ne traim viata din plin, daca ne indoim ca avem dreptul de a ne bucura, daca nu gasim interes in activitatile noastre, atunci putem avea probleme cu plamanii. Nemultumirile noastre permanente ne creeaza o existenta terna, lipsita de sens, de bucurie. Am uitat sa “aspiram” viata si ne este frica sa traim cu adevarat, sa fim fericiti. SOLUTIA: Sa intelegem ca noua insine ne revine sarcina de a crea bucurie in existenta noastra, in loc sa asteptam ca ea sa ne vina de la altii. In loc sa asteptam ca altii sa ne faca fericiti, ar trebui mai degraba sa intelegem ca fericirea este o stare de armonie interioara, pe care avem datoria sa o cultivam noi insine.
BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI
Angina Aceasta insuficienta a debitului sanguin al inimii ne indica faptul ca punem prea mult “la inima” ceea ce facem si traim in viata curenta fara sa ne bucuram cu adevarat de activitatea noastra. Inima protesteaza astfel impotriva lipsei de viata, de placere in existenta noastra. MESAJUL CORPULUI: Ia lucrurile cu o doza de umor, nu mai lua viata in tragic, nu mai dramatiza atata! Bucura-te ca existi, ca ai posibilitatea sa experimentezi acest minunat cadou care este viata!
Palpitatii Palpitatiile sunt un semnal pe care inima ni-l da ca este pur si simplu neglijata. Ea incearca sa ne atraga atentia, facandu-ne sa-i intelegem importanta si faptul ca trebuie sa ne ocupam de ea.MESAJUL CORPULUI: Iubeste-te! Pune accentul pe dragoste, bucurie si viata in loc de a te neglija, critica, culpabiliza!
3. ZONA BAZEI Este regiunea dintre fese si talpi. Ea cuprinde, de asemenea, cele patru mici vertebre ale coccisului. Este zona care face legatura cu Pamantul, de la care primim hrana si pe care ne sprijinim la propriu si la figurat. Persoanele care au probleme in aceasta zona sunt cele care resimt sentimente de frica, de neliniste, legate de viata materiala, de existenta fizica. Lipsite de credinta, ele se simt izolate, abandonate intr-un univers ostil si au sentimentul ca sunt singure in fata greutatilor vietii. Devin adesea foarte dependente de alte persoane sau chiar de anumite lucruri, de care isi imagineaza ca depinde fericirea si armonia lor sufleteasca. Frica lor exprima lipsa de incredere in propriile forte, nesiguranta in fata drumului pe care il au de parcurs in viata. In general astfel de persoane nu au un scop bine definit in viata sau, in cazul in care il au, le este frica sa treaca la realizarea lui, asteptand ca toate imprejurarile sa le fie propice. Ele au nevoie de lucruri exterioare, fiinte sau obiecte, care sa le aduca securitatea de care duc lipsa. Adesea lasa impresia ca sunt in lupta cu o persoana din anturajul lor, pe care o percep ca pe o amenintare, sau ca se opun unor conditii ostile din mediul lor de existenta. MESAJUL pe care il trimite corpul este acela de a deveni constienti de propriile frici si de a restabili contactul cu puterea noastra interioara.
REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI
Gamba piciorului Problemele in aceasta regiune indica teama de a merge inainte, frica de viitor, incertitudinea. SOLUTIA: Intrucat situatia prezenta indica un blocaj, faptul ca batem pasul pe loc nu este deloc benefic. Va trebui deci sa actionam, sa avansam in viata cu mai multa incredere si cu convingerea ca mergem pe drumul cel bun.
Talpi Problemele de sanatate care afecteaza aceasta regiune sunt legate de frica de viitor precum si de teama permanenta de a nu putea face fata propriilor responsabilitati. Este posibil ca dorinta de a ajunge cat mai repede la telul propus sa fie in contradictie cu capacitatea noastra de a planifica etapele drumului. SOLUTIA : Sa ne bucuram de viata si sa acceptam tot ceea ce ea ne asterne in cale.
Calcai Daca manifestam dureri sau problemele legate de calcai inseamna ca ne simtim adesea neintelesi sau ca traim o stare de incertitudine cu privire la o situatie viitoare. SOLUTIA: Sa incercam sa comunicam, sa verificam intotdeauna care este mesajul pe care ceilalti vor sa ni-l transmita, inainte de a ne simti neintelesi. Vom avea surpriza de a constata ca totul se petrece in lumea gandurilor noastre si ca de fapt nici nu avem atat de mare nevoie de a fi intelesi pentru a avansa in viata.
BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI
Celulita Problemele de celulita pe coapse denota resentimente legate de perioada tineretii. Anumite lucruri si evenimente care ne-au afectat copilaria ne impiedica sa abordam viata in mod creativ. MESAJUL CORPULUI: Nu te mai agata de traumatismele trecutului si paseste cu dezinvoltura pe calea viitorului!
Varice Varicele la picioare ne arata ca ne gasim intr-un loc unde facem ceea ce nu ne place. Sangele reprezinta energia vietii, bucuria. Cand venele pierd capacitatea de a transporta sangele in picioare, inseamna ca traversam o perioada de pierdere a vitalitatii, de lipsa de pofta de viata. MESAJUL CORPULUI: Traiesti prea mult cu ideea ca ” n-ai de ales ” si ca” trebuie sa faci asta”! E foarte important sa iubesti ceea ce faci, ceea ce lucrezi. Daca nu iti place ceea ce faci ar fi mai bine sa-ti alegi o activitate care te atrage cu adevarat. De asemenea fa loc mai mult in viata ta placerilor si bucuriilor.
Unghii incarnate Sunt un semn de ingrijorare si culpabilitate datorate faptului ca nu prea stim in ce directie ar fi bine sa mergem. Avem in fata mai multe alegeri si ezitam.
MESAJUL CORPULUI: Linisteste-te! Nu trebuie sa te lasi tulburat de faptul ca ai putea gresi! Viata insasi este o experienta si orice ai alege, daca o faci cu cugetul curat, este o oportunitate de a experimenta si evolua.
4. ZONA ABDOMINALA Aceasta zona cuprinde partea corpului care se intinde in spate de-a lungul celor cinci vertebre sacrale, iar in fata porneste din partea de jos a pantecelui si urca pana la buric. Aici gasim rinichii, vezica, intestinele si organele genitale Este o zona caracterizata de o puternica activitate energetica, care genereaza energia sexuala, energia creativitatii. Este zona senzatiilor fizice, a placerilor carnale, pe care ni le procura sexul, bautura si mancarea. Persoanele care au probleme in aceasta zona sunt cele care in loc sa fie preocupate de a-si crea propria viata sunt preocupate de a crea viata altor persoane. Ele se tem ca nu au suficienta putere si ca ceilalti ar putea sa-si impuna puterea asupra lor sau se lasa pur si simplu in puterea altora. Traiesc cu sentimentul unei neputinte totale in fata unei persoane sau a unei situatii. Acest mod de a fi genereaza o stare de angoasa care afecteaza armonia acestei zone. Mai intalnim frecvent probleme in aceasta zona la persoanele preocupate indeosebi in a-si procura senzatii venind din exterior. De asemenea cei care se culpabilizeaza sub aspect sexual au la randul lor probleme in aceasta regiune a corpului. Cu cat o persoana este atrasa mai mult de placerea simturilor cu atat ea se indeparteaza mai mult de adevaratul tel al vietii, care consta in trezirea constiintei, in cultivarea calitatilor spirituale, a iubirii, a slujirii divinitatii. Simturile servesc la perceperea prezentei naturii divine si nu neaparat la satisfacerea egoista a dorintelor si poftelor fizice.
REGIUNI SI ORGANE SPECIFICE ZONEI
Organe genitale Problemele legate de organele genitale indica adeseori o culpabilizare de natura sexuala. Transformarile brutale care au loc in societatile moderne in momentul actual, relatiile de tip concurential care pun accentul pe exacerbarea individualismului, induc si in domeniul vietii sexuale o schimbare de comportament. Tendinta de a privi sexul ca pe o gratificatie personala, ca pe un mijloc de satisfacere egoista a placerilor, de dominare sau de castig, de a ne face placuti sau doriti, duce la separarea actului sexual de sentimentul de dragoste care firesc ar trebui sa-i fie asociat. A face sex devine o “afacere” personala si nu expresia fizica a daruirii si implinirii sufletesti intr-o relatie de iubire reciproca. Pentru ca, in ciuda dezinvolturii afisate, in adancul fiintei noastre stim ca nu acesta este rostul fundamental al actului sexual, conflictul dintre nevoia profunda de iubire veritabila si superficialitatea “exercitiilor” sexuale practicate naste in noi culpabilizari care afecteaza functionarea armonioasa a organelor genitale. O alta cauza a disfunctiilor intalnite in aceasta zona ar fi neacceptarea identitatii noastre sexuale. Nu rare sunt cazurile cand intalnim barbati care ar fi dorit sa fie femei si invers, femei care, desi au toate atributele fizice ale feminitatii, psihologic sunt niste “barbati ratati”. Aceasta dorinta inconstienta de a fi de sex diferit poate veni dintr-o educatie defectuoasa sau din atitudinea parintilor din perioada fetala care si-ar fi dorit un copil de sex opus. SOLUTIA: O introspectie fara prejudecati ne poate ajuta sa facem ordine in lumea valorilor noastre personale veritabile. Intelegerea si practicarea actului sexual ca expresie a iubirii adevarate,acceptarea sexualitatii noastre ca expresie a naturii noastre profunde, sunt cai care ne pot ajuta sa depasim tulburarile care apar in functionarea organelor genitale.
Ovare si uter Problemele care afecteaza aceste organe sunt specifice femeilor care nu-si folosesc creativitatea la adevaratul potential. Ele nu sunt pe deplin constiente de puterea pe care o au pentru a putea actiona eficient in beneficiul propriei existente. SOLUTIA: Restabilirea contactului cu puterea de a crea.
BOLI SI TULBURARI SPECIFICE ZONEI
Dureri de pantece Exprima frica, mai ales frica de a pierde ceva sau pe cineva.MESAJUL CORPULUI: Cel mai bun mijloc de a invinge frica este credinta. Lucreaza cu tine insuti in sensul acceptarii vietii sub toate aspectele sale! Viata inseamna schimbare, transformare. A accepta fara rezerve viata inseamna a accepta tot ceea ce ni se poate intampla fara teama, dand evenimentelor o semnificatie mai inalta, spirituala.
Gaze intestinale Sunt expresia fricii. O frica, de multe ori inconstienta, face ca atunci cand mancam sa “inghitim” aer, ceea ce genereaza gaze intestinale. MESAJUL CORPULUI: Frica este cel mai mare dusman al evolutiei spirituale. Ea masoara distanta care ne separa de divinitate. Invata sa intampini toate evenimentele vietii cu o atitudine pozitiva, fara sa le “judeci”, fiind constient ca tot ceea ce ti se intampla este ceea ce singur ai creat sau ai atras in viata ta in scopul de a evolua! Fiecare situatie noua este un prilej de a invata, de a-ti largi campul de perceptie al constiintei.
Herpes vaginal Herpesul vaginal denota o culpabilizare sexuala. El exprima tendinta inconstienta de a se autopedepsi sau de a suporta o pedeapsa. Persoanele care sufera traiesc un sentiment de rusine si cred ca Dumnezeu le va pedepsi. Urmarea este un refuz momentan de a trai in armonie cu propria sexualitate, o “respingere” a acceptarii acestei parti a corpului. MESAJUL CORPULUI: Inceteaza de a te mai “pedepsi” pentru presupuse greseli cu conotatie sexuala! Accepta-te asa cum esti si fa-te acceptat de ceilalti in egala masura! Iubeste-te si respecta-te, fara rezerve, caci Dumnezeu te iubeste neconditionat!]
Leucoree Aceasta maladie vaginala se intalneste la femeile care cred ca nu au destula putere asupra barbatilor. De asemenea ea mai poate fi expresia maniei fata de propriul partener. MESAJUL CORPULUI: Cultiva dragostea si acceptarea! Regaseste-ti pacea si increderea in tine insati! A ierta inseamna a accepta neconditionat tot ceea ce viata iti ofera.
Tulburari de menstruatie Sunt o consecinta a respingerii propriei feminitati. Refuzul femeii de a-si accepta feminitatea poate avea cauze din cele mai variate ca de pilda: – tendinta de a privi sexualitatea ca pe o expresie a unui instinct inferior, animalic, in acest caz sexul fiind sinonim cu pacatul,asimilat notiunii de rau, de murdar. – dorinta inconstienta si regretul de nu se fi nascut barbat. – respingerea principiului feminin si exprimarea cu precadere a celui masculin din dorinta de a epata. – refuzul de a-si exprima si trai sexualitatea din frica sau falsa vina. MESAJUL CORPULUI: Toate aceste probleme legate de sexualitate exprima frica, culpabilizarea, proasta intelegere a propriei naturi si a rolului sexului in viata noastra. Trebuie sa intelegi ca nimic din ceea ce este natural nu poate fi nici rusinos, nici murdar sau vinovat! Tot ceea ce se petrece in propriul tau corp, dorintele tale sexuale, feminitatea ta sunt fenomene absolut naturale si normale. Accepta-te fara rezerve si exprima, in acelasi timp, propria-ti sexualitate si feminitate cu naturalete si firesc!
Printre alte beneficii, frumusețea unei construcții ecologice constă în faptul că poți să o „croiești” pe măsura ta, pe măsura familiei tale. Poți să dai frâu liber imaginației și să creezi. Da! Poți crea atunci când îți construiești o casă din lut de exemplu. Dar poți crea și în interior. Ceea ce și facem noi în acest moment la o casă din lut.
Personal sunt extrem de încântat și consider că ceea ce facem în următoarele zile, poate să fie extrem de interesant și util și pentru cei care doresc să învețe, doresc să se inspire, mai ales dacă vorbim de soluții ecologice.
Astfel, mi-am propus să documentez acest proces în format video, pe canalul nostru de Youtube, sub forma unui serial, și să vă prezint pas cu pas tot ce înseamnă personalizarea unei băi, dintr-o casă ecologică.
Prin acest prim filmuleț mi-am propus să pornesc un serial, sau documentar video despre cum personalizam baia unei case din lut, construită recent. Personalizat înseamnă că în această baie, toate obiectele sanitare vor fi construite manual, cu forme organice, iar în zonele care necesită impermeabilizare vom folosi Tadelakt (cadă, cabina de duș și în preajma chiuvetei) și ulei de in pur (chiuveta din lemn și podeaua). Cu câteva excepții, în proporție de 80% vom folosi doar materiale naturale. Indealungul serialului, voi încerca să ofer cât mai multe informații și detalii tehnice, iar când este nevoie, în descrierea filmulețelor voi adăuga și link-uri spre articole care vă pot fi utile.
Așadar, dacă ți se pare interesant, sau crezi că poți învăța din acest serial, recomandarea mea este să te abonezi la canalul nostru de Youtube, pentru a primi notificare când încărcăm un nou pas din proces. Poate fi zilnic sau mai rar, în funcție de cum se usucă materialul, etc. În legătură cu acest documentar, articolul acesta (care conține și filmulețul de introducere) va fi singurul distribuit pe Facebook. La final, vom face și un filmuleț scurtat al întregului proces. Și acela va fi distribuit. Așadar, iată filmulețul de introducere și vă așteptăm pe canalul de YouTube. Nu ezitați să întrebați.
Atunci când construim o casă naturală, găsim ușor soluții, pentru a avea pereți exteriori groși, bine termoizolati. Una dintre cele mai la îndemână soluție este cea din baloti de paie, de exemplu. Provocarea vine atunci când ai de gând să termoizlezi între căpriori. Da, poți să iei în calcul să termoizlezi și acolo cu baloți de paie, dar trebuie să îți faci calcule dacă merită efortul : va trebui să ingrosi căpriorii, să îți iei măsuri suplimentare pentru protejarea balotilor, se îngreunează mult acoperișul, se ridică costurile.
Soluții ecologice pentru termoizolarea acoperișului.
Bineînțeles că sunt mai multe soluții de a termoizola acoperișul casei, cu materiale naturale. Cum spuneam, vorbind de o casă din materiale naturale locale, termoizolarea acoperișului este o provocare, în primul rând datorită faptului că grosimea suprafeței este aproximativ 15-20 cm.
Soluții alternative, locale – Probabil, una dintre cele mai ieftine soluții de a termoizola între căpriori ar fi lâna de oaie, crudă, nespălată, însă putini au curajul să folosească acest material din cauza mai multor temeri – nefondate zic eu. Doar la acoperișul nu o recomand. Ideal ar fi ca în interior, straturile de finisare să fie așa : folie barieră de vapori, rogojină de stuf bine întinsă peste care un strat de tencuială de lut. Eventual, pentru rigiditate, între folia barieră de vapori și rogojină se poate monta scândură. În exterior aveți nevoie de doar de o folie anticondens și învelitoare (recomand țiglă ceramica chiar și refolosită, nu recomand țigla metalică)
Așa cum am amintit, mai sus, o altă soluție ar fi o termoizolatie din baloti de paie, mai ales dacă îi aveți la îndemână. Însă, s-ar putea ca pertotal (veți fi nevoiți să faceți căprior mai lati, veți îngreuna acoperișul, e mai greu să manipulezi baloții la înălțime) să iesiti mai costisitor. La fel, recomand doar în zone aerisite. Cel mai ușor ar fi (și sincer, cred că atunci merită să termoizolati cu baloți de paie) dacă aveți acoperiș într-o singură apă (ceea ce este mai rar), suprafața de termoizolare fiind mai mică sau dacă nu doriți să locuiți la mansardă, sub acoperiș. În acest caz puteți termoizola tavanul casei cu baloți de paie și merită efortul financiar. Nu uitați că baloții trebuie tencuiți in toate părțile, pentru „ignifugare” și faptul că nu este o soluție viabilă pentru acoperișul verde.
Soluții prefabricate – dacă aveți acoperiș verde, dacă nu aveți încredere în soluțiile alternative sau pur și simplu doriți să folosiți un sistem de termoizolare din material natural, prefabricat cu certificări si/sau garanții iată din ce puteți alege : probabil cel mai des întâlnit material este fibra de celuloză. Cu caracteristici foarte bune și la un preț foarte bun, mulți aleg această soluție și pentru că este un material reciclat. La una dintre casele din lut la care am colaborat, am întâlnit o echipă, care injecta celuloză, asa că am prins momentul și i-am luat la întrebări. Atașez filmulețul la subsolul articolului sau poți să-l accesezi direct pe YouTube, AICI.
Personal, insist din nou pe stuf – datorită propriei experiențe cu acest material, mai exact pe plăcile de stuf. Cunoscând materialul, mi-am propus să încerc ceva, care pentru unii s-ar putea să pară extrem și fără șanse de reușită. Dimensiunea plăcilor fiind de 200 x 100 x 5 cm, iar plăcile fiind suficient de rigide, mi-am propus să termoizlez viitoarea mea casă cu 2 straturi de plăci de stuf. 5+5 cm =10 cm, deci doua straturi de plăci, așezate peerpendicular una peste alta pentru eliminarea puntilor termice. Plăcile ar fi așezate direct pe căpriori așezați la o distanță de 50 cm. Partea extremă ar fi că pe acest sistem de termoizolare ar veni….acoperis Verde, deci un strat de pământ de 10-15 cm, bineînțeles cu straturile de hidroizolare adecvate, direct pe stuf. Pretul sistemului este acceptabil ca și preț, as economisi (costuri și efort) sarpanta, dar și la finisajele interioare as aplica direct pe stuf tencuială de lut, căpriorii rămânând la vedere, finisați corespunzător. Bineînțeles, fiind un experiment (sper că reușit) înainte de a o folosi la propria casă, voi face încercări pe o suprafață mult mai mică.
Revenind la subiectul articolului, o soluție din ce în ce mai întâlnită este sistemul compus din saltele de lână de oaie, spălate și tratate cu soluții anti insecte, soluții de ignifugare si/sau cânepa beton (hempcrete). Dacă dorim să rămânem în zona soluțiilor autohtone, eu as aminti chiar și perlitul, fiind un material accesibil ca și preț, dar în același timp foarte foarte ușor.
In Romania, mai găsim soluții prefabricate, din materiale naturale și sisteme performante, aduse din afara țării, cum ar fi |plăcile din fibră de lemn, saltelele de cânepă însă la preturi mai mari, față de soluțiile amintite până acum.
Am încercat să înglobez aici cam toate soluțiile cunoscute de mine (cu excepția cânepei beton, am lucrat cu toate sistemele) cu speranța că vă va fi de folos. Atașez la final un filmuleț despre injectarea celulozei.
Cam de când am început să descopăr construcțiile ecologice îmi doream să încerc, să experimentez termoizolatia din stuf. Fie ele doar fire, fie plăci, fie rogojina. Acum, după câțiva ani, am deja mai multe lucrări cu acest sistem. Vreau să vă spun că ador să lucrez cu stuful. Este ieftin (chiar dacă îl importăm), poate fi chiar gratis (dacă avem timp și posibilitate de a-l culege), se regenerează foarte ușor și rapid, o găsești aproape oriunde în țară, se poate lucra ușor cu materialul și nu în ultimul rând, se finisează simplu, dar mai ales ieftin.
Recomand stuful (sub forma de rogojina) și în casele de lemn, acolo unde tencuiala nu aderă pe lemn. Se prinde foarte ușor pe lemn, cu capse mai mari (sau șurub și șaibe de exemplu) și se tencuieste. Atât tencuială de var cât și cea de lut aderă foarte bine pe stuf.
Acum am ajuns să reușesc să fac chiar și un material video, în care puteți vedea – cu explicațiile aferente – cum se montează și finisează un astfel de sistem, coeficientul termic dar si prețul (citiți descrierea filmulețului) Pe lângă filmuleț, vă atașez și un link, cu un articol tot de pe acest blog, în care se poate vedea cum se termizolează doar cu firele de stuf, fără a fi nevoiți să cumpărăm panourile. Dacă totuși doriți să cumpărați și nu vă descurcați, scrieti-ne pe contact@colibaverde.ro și încercăm să vă ajutăm
Link-ul este aici : http://colibaverde.ro/blog/stuful-termoizolatia-la-indemana-tuturor/
Mai jos atașez filmulețul iar dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă invit să scrieți în comentariu pe. YOUTUBE, sub filmuleț.
Am creat pe canalul YouTube un scurt montaj despre cum se pot impermeabiliza zonele umede din băile caselor ecologice. Știu că se pot spune mult mai multe, dar intenția a fost să prezint pe scurt cam ce soluții aleg cei care își construiesc case ecologice. Dacă aveți întrebări sau nelămuriri, scrieți liniștit în comentariu, sub filmuleț (pe YouTube) și vă răspund cu mare drag. Toate cele bune, János.
Soluții ecologice pentru construirea și renovarea caselor
În cele de mai jos, am adăugat un tabel cu soluții concrete – și câteva explicații cu privire la unele dintre acestea – de a construi, renova o casă. Am încercat să adaug soluții viabile care, au fost deja utilizate inclusiv în țara noastră. De asemenea, chiar dacă încurajez soluțiile locale, consider că este important să știți că există și soluții prefabricate, care sunt oferite pe piața materialelor de construcții ecologice. Dezavantajul fiind costurile in plus și forța de muncă specializată pentru aplicarea unora dintre aceste soluții iar avantajele ar fi „certificările”, „calitatea” și „garanția” produselor. În încercarea de a oferi informații complete, la unele denumiri am adăugat și link-uri car, odată accesate vă vor oferi informații detliate despre respectivul termen. La acele definiții la care am adăugat în paranteză un semn al exclamării, găsiți sub tabel unele explicații.
Am trecut la fundație ca și alternativă, lemnul de esență tare, pornind de la idea că unele case vechi din zona de munte aveau astfel de fundație. Sau de exemplu, cele pe piloane de lemn. Recunosc, în ceea ce privește lemnul, nu mai deținem acele cunoștințe (și nici calitatea necesară) prin care să alegem lemnul bun pentru fundație. Beton, as folosi doar ca ultima soluție, știind sumedenia de dezavantaje ale cimentului. Chiar dacă aș alege beton, aș opta pentru o fundație „pe pahare” sau in cel mai rău caz, una perimetrală (exclus șapă!)
Cu siguranță, mai e loc și de alte soluții pe care poate mi le scrieți voi în comentariu sau dacă îmi aduc eu aminte, am să le trec eu ulterior.
Considerând că ați „rezolvat” partea birocratica, în cele de mai jos as dori să vin în ajutorul celor care doresc să renoveze o casă veche, tradițională.
Orice casă care, nu are probleme grave structurale, poate fi renovată
Chiar dacă cei din jurul tău vor insista sa demolezi casa și să construiești una nouă, asigură-te ca este într-adevăr de nesalvat. Doar cele cu probleme structurale grave nu mai pot fi salvate. Iar acestea pot fi cauzate de lipsa fundației, alunecări de teren sau alte motive care au „scuturat” bine terenul (cutremur, trafic camioane, etc). Mai ales „meseriașii” vor încerca să te convingă deoarece le este mai la îndemână să lucreze cu materiale prefabricate însă, acestea costă și pot afecta sănătatea casei și a celor care o vor locui.
Nu combina materiale naturale cu cele sintetice
Nu uita că acea casă veche, tradițională a fost construită cu materiale naturale locale. Ceea ce înseamnă că pe atunci au putut construi FĂRĂ A MERGE LA CUMPĂRĂTURI. Da, sunt unele elemente moderne care, achiziționate, ne pot fi de folos ne ajută în sporirea confortului. Cum ar fi geamurile termopan, un robinet, etc… Ideea ar fi, în primul rând să cauți soluții naturale locale…pentru că sunt. Oricum, contactul materialelor sintetice cu cele naturale va duce la deteriorări poate mai grave ca cele întâlnite înainte de renovare plus că, prin aparatia mucegaiului în pereți (ceea ce nici nu se vede) vă poate afecta sănătatea.
Implică forță de muncă locală
Știu că deseori este cea mai mare provocare dar asta ar fi ideal. De fapt, ideal ar fi să te implici chiar tu, la maxim, cu familia si/sau prietenii. Indiferent de alegerea ta, cel puțin teoretic, pregătește – te cât poți de mult. Dacă este posibil, tine legătura cu cineva cine are experiență în renovarea caselor vechi.
Realizează – ți visele!
Îndrăznește să dai frâu liber imaginației. Chiar dacă pare o iluzie (pentru că trăim în consumerism) încă se mai poate construi bine și (mai) ieftin. Nu te uita în ograda vecinului, „croiește” casa pe măsura celor care o vor locui. E important să păstrezi linia arhitecturală din zonă dar, poți adăuga diferite elemente, soluții care îți vor mării confortul. De exemplu pereți curbati, termoizolație adecvată, și multe altele.
Problemele cele mai des întâlnite la casele vechi sunt, cele structurale sau al infiltratiilor. Cea mai posibilă cauza a ambelor probleme este de obicei lipsa fundației dar și al unui drenaj. Lipsa unui drenaj poate afecta structural și o casă care are o fundație. Probleme structurale pot apărea și dacă a crescut traficul greu în imediata apropiere a casei sau datorită alunecărilor de teren (provocate de defrișări de exemplu). În ceea ce privește infiltratiile sau mai exact umezeala din pereți, cauza poate fi și grosimea acestora. La pereții subțiri din pământ (paiantă de exemplu), va apărea condens în pereți care va duce la descompunerea materialelor organice folosite la construcție (fân, paie, stuf, lemn) și la apariția igrasiei. De aici și mirosul neplăcut. Din experiență proprie, pot spune că, cele mai grave probleme sunt la casele construite cu tehnica „paiantă” . Cele mai multe s-au construit fără fundație și cu pereți mult prea subțiri. Așadar, o fundație bună și un drenaj bine făcut vor reda mulți ani de viață casei voastre. Repararea sau întărirea fundațiilor se numește „subzidire” și ideal ar fi să o faceți din piatră cu mortar de var. Dacă totuși alegeți o fundație de beton, neapărat folosiți strat hidroizolator între fundație (mai exact elevație sau soclu) și pereții din materiale naturale. Subzidirea este un procedeu destul de greu și lent : pe rând, se sapă sub casă aproximativ un metru lungime și o lățime cât grosimea pereților. Se zidește cu piatră sau eventual cărămidă arsă și mortar de var. Apoi, aceeași manevră pentru următorul metru și tot așa. Dacă, casa are fundație dar cu deteriorări se poate lua în calcul doar repararea fisurilor.
Un capitol separat aș acorda igrasiei, umezelii din pereți și implicit mirosului neplăcut! Cauza acestora este faptul că în pereți ajunge umezeală excesivă iar materialele organice folosite la construcția casei (paie, stuf, lemn) încep să se descompună. În timp, acest lucru poate afecta inclusiv structura casei. Pentru a scăpa de aceste probleme, asigurați-vă că aveți o fundație și un drenaj bun. Ideal ar fi să fie fundația din piatră și mortar de var. Soclul să fie cel puțin 35-50 cm față de sol, ca ploaia să nu stropescă pereții. Dacă aveți o fundație de beton sau cărămidă arsă, folosiți hidroizolație (catran bituminos) între fundație și pereți. Odată rezolvate aceste probleme, fiți siguri că nu se formează condens în perete. Termoizolați peretele cu material natural. O termoizolație sintetică va opri difuzia vaporilor (migrația umezelii) între perete și termoizolație. Va duce la formarea condensului.
Este important să știți că, așa numitele case „eco” sau naturale sunt tot case tradiționale doar că acum adăugăm înbunătățiri datorită tehnologiei avansate sau pe care le-am luat din alte tradiții. Așadar, casa poate fi în final una sănătoasă, eficientă termic, prietenoasă cu mediul înconjurător dar și cu portofelul vostru…chiar și pe durata renovării nu doar după ce vă mutați în ea. Una dintre înbunătățirile necesare – aproape fără excepție – este termoizolarea casei. Și acum mai circulă mitul că „pământul termoizolează”. Este fals. Dacă pereții casei au fost construiți cu pământ (paianta, chirpici, caramida arsa, pamant batatorit) si nu au o grosime de minimum 1 metru, trebuie să termoizolez casa. Vei spune că ai casă din pământ și este foaret călduroasă. De acord dar ai minți dacă nu ai recunoaste că este caldă atâta timp cât arde focul. Altfel se si raceste. Ei, o termoizolatie bună te va ajuta să economisesti la necesarul de lemne (energie) pentru incalzirea casei. Poti incepe cu schimbarea geamurilor. Desi este o temere că geamul termopan nu e bun, vă contrazic. Geamul termopan este o inventie bună atăta timp cât are tâmplărie de lemn și se finisează corect în jurul acestuia, atât în interior cât și în exterior. Trebuie termoizolate glafurile nu doar mascate cum se procedează în general.
În general, pereții, tavanul dar de cele mai multe ori podeaua necesită termoizolație. Puteți apela la soluții locale (lână de oaie de oaie sau stuf de exemplu, pentru pereți și tavan, sticlă pisată sau țigle sparte mărunt pentru podea) sau soluții prefabricate cum ar fi saltele de lână sau cânepă, plăci de fibre de lemn.
Acolo unde aveti probleme cu tencuiala, trebuie dat jos tot ce vrea să cadă și să tencuiți din nou. În interior recomand tencuială de lut iar în exterior recomand tencuiala de var. Nu uitați că pe lemn nu aderă nici una din aceste tencuieli. Recomand să prindeți cu șuruburi (și șaibe) rogojină de stuf pe lemn și apoi puteți tencui. Rogojina de stuf vă poate fi de folos în mai multe locuri, ca și termoizolație (de exemplu la glafuri) sau ca și suprafață aderentă (amintită mai sus).
In final iată și un film de 43.45 minute în care am vorbit Live, pe You Tube, despre acest subiect. Dacă aveți întrebări, scrieți-mi pe YouTube, sub filmuleț și vă voi răspunde cu mare drag. Sper sa va fie de folos :
Știu că ar mai fi multe detalii despre care ar trebui să amintesc în articol dar, pentru moment, este tot ceea ce îmi vine în minte. Dacă aveți întrebări nu ezitați să le scrieți și voi încerca să răspund cât se poate de clar la fiecare întrebare!
Odată ce alegi să trăiești OFF GRID, minimalist dar neapărat sănătos, găina este un animal domestic ce nu poate lipsi din gospodăria ta autosustenabilă (și nu numai).
O curte cât de mică în care vrei să cultivi legume pentru tine şi familia ta poate fi o sursă incredibilă de hrană de bună calitate. Pentru o mai mare eficienţă atât la nivel de producţie cât şi la reducerea timpului de lucru, se aplică din ce în ce mai mult principiile permaculturii: un sistem de design care observă şi imită ecosistemele naturale pentru o mai mare biodiversitate a solului. Aşa vei putea cultiva legume ecologice, în producţie suficientă pentru o familie.
Rolul găinilor în curte
Pentru a introduce găini în curte este important să ai în vedere rolul lor viitor pentru sol dar şi pentru ce le cumperi: pentru ouă sau pentru carne. Primul pas este să cumperi puii şi să delimitezi spaţiul în care vor sta. În permacultură, pentru a îmbunătăţi profilul solului, găinile nu stau într-un coteţ propriu-zis ci într-o zonă mai mare, pentru a se mişca libere şi a “lucra” solul. Pentru a limita accesul în anumite locuri (casa sau partea cu plante pe care nu vrei să le consume găinile), se îngrădeşte arealul în care le laşi libere.
Mănâncă larve şi insecte, curăţând curtea de posibili dăunători
Scurmă pământul la suprafaţă ceea ce ajută mai apoi la semănat
Îngraşă pământul cu găinaţ, un îngrăşământ natural
Rotaţia culturilor şi găinile
Pentru a avea un sol bun în curte şi a obţine legume de bună calitate este bine să roteşti culturile în fiecare an. Ideal este să desemnezi zone pentru culturi cu spaţii de trecere. Poţi lăsa găinile libere într-o anumită zonă o perioadă de timp pentru a curăţa solul de seminţe de buruieni şi a-l îngrăşa, iar apoi să le muţi în altă zonă din care tocmai ai cules recolta. În acest fel, te vei asigura că solul îşi reface cantitatea de nutrienţi necesară pentru următoarea cultură.
Este o „construcție” care te ajută să îți dirijezi găinile acolo unde ai nevoie de „curățarea” și îngrășarea solului din curtea, grădina ta dar, în același timp să fie protejate de prădători. Este ușor de construit și de mutat iar o „mână” de ajutor este binevenit, nu-i așa!?
Tractorul de găini
Un „tractor de găini” (uneori numit arcă) este un coteț de găini mobil care nu are podea. Tractoarele de pui pot adăposti și alte tipuri de păsări de curte. Majoritatea „tractoarelor de găini” sunt construite pe un cadru „A”, ușor de construit pe care o persoană îl poate trage în curte. Poate avea roți pe unul sau ambele capete pentru a face acest lucru mai ușor. Termenul „tractor de găini” provine de la găinile care îndeplinesc multe funcții îndeplinite în mod normal de un tractor agricol modern : funcții precum săparea și desfacerea solului în pregătirea plantării a culturilor sau fertilizarea și desfacerea pentru a spori creșterea culturilor și a copacilor deja plantați. „Tractoarele de găini” permit mutarea ușoară a păsărilor, împreună cu cotețul, permițând găinilor furaje proaspete, precum iarbă, buruieni și insecte. Spre deosebire de cotețele fixe, tractoarele de pui nu au podele, astfel încât nu este nevoie să le curățați. Este un ciclu natural, simbiotic de hrănire prin care păsările mănâncă vegetație, depun îngrășământ, apoi merg într-o nouă zonă. Ce dimensiune trebuie să aibă un „tractor de găini”, cât de des trebuie mutat și la alte întrebări asemănătoare aș răspunde într-un alt articol dacă voi vedea că este interes 🙂 . Până una alta, vă las în încheiere câteva imagini.
Să vopsești cu vopsea naturală înseamnă aer mai plăcut în casă, pereți care respiră, culori mai vii, mai naturale și scade riscul de îmbolnăvire de la inhalarea materialelor chimice din care sunt compuse vopselele convenționale! În principiu avem două posibilități de a ne procura singuri vopselele naturale. Ori cumpărăm de la puținii furnizori din România, ori ne preparăm noi singuri vopselele (dacă știm cum). ….dar pentru început, ca să înțelegem mai bine, haideți să vedem care sunt cele trei componente de bază care alcătuiesc o vopsea naturală :
1.Pigmentul
– de obicei ne vopsim pereții pentru a le da culoare (chiar și albă), astfel că un element principal din vopsele este pigmentul. Pigmenții naturali, în general sunt pe bază minerală (ca oxidul de fier de exemplu), sau sunt extrase din plante (ex.: coaja de ceapă). Trebuie să vă asigurați că tipul de pigment pe care îl utilizați va lucra cu cu tipul de liant care-l alegeți sau s-ar putea termina cu o culoare diferită față de ce vă doreați. Asta mai ales mai ales dacă vopseaua conține praf de var sau praf de cretă!
2.Liantul
Ceea ce face pigmentul să devină vopsea este liantul. Dacă vopsesști doar apă colorată pe pereți nu va sta niciodată. Liantul este cel care „lipește” pigemenții pe pereți! Există o multitudine de lianți naturali în bucătărie, cum ar fi laptele sau ouăle! Alți lianți sunt din uleiuri naturale, (ex.: ulei de in), argilî, gumă arabică (din rășină), ceară de albine, praf de var, celuloză (din făină), sau bere.
3.Dizolvantul
Un cuvânt care ne sperie pentru că ne duce cu gândul la petrochimicele folosite pentru dizolvarea vopselelor chimice atât de toxice, dar de fapt vorbim de un material care să ne ajute să găsim consistența vopselei ca să fie aplicabilă pe perete – acest material, dizolvant este de fapt APA!
Vopselele naturale sunt concepute în așa fel încât să lucreze asemenea vopselelor convenționle dar totuși sunt câteva diferențe pe care dacă nu le știi pot șterge zâmbetul de pe fața ta în momentul în care s-a uscat stratul de vopsea! Întodeauna începeți prin efectuarea unor probe! Nu vă luați după paletare de culori sau poze văzute în broșuri sau pe calculator. Vopselele naturale sunt mate, tiind să se estompeze în loc să reflecteze. Vopselele naturale deobicei sunt mai groase, de asta să nu dați niciodată gros într-un singur strat! Dați de 2-3 ori straturi mai subțiri și întodeauna aplicați pe suprafață uscată (așteptați să se usuce ultimul strat aplicat). În cazul în care folosiți role (trafalet) alegeți una cu firele scurte, și de calitate! La fel, bidineaua, pensula cu care lucrați să fie de calitate, preferabil din păr de animal sau o combinație între fire sintetice și de păr. O aplicare cu sculele potrivite te scapă de pete sau dungi lăsate de bidinea!
Vopselele naturale tiind să se depună pe fundul recipientelor, așa că sfatul meu este ca înainte de aplicare să agitați, amestecați foarte, foarte bine, până considerați că e bine, apoi…..mai amestecați încă odată!
Curățarea suprafețelor vopsite cu vopsele naturale poate diferi una de la cealaltă! Așadar, asigurați-vă că pentru zonele cu „trafic intens” (ex. hol) ați ales o vopsea cu conținut de ulei mai ridicat, astfel curățarea este mai ușoară și nu se va șterge culoarea, etc. Vopselele pe bază de var sau argilă atrag umezeala mai ușor deci sunt mai greu de curățat, dar și eventualele pete de pe tencuială pot apărea prin vopsea! Neapărat asigurați-vă , înainte să aplicați vopseaua că tencuiala nu are pete (murdărie, grăsime) și s-a uscat complet uniform! Pentru o curățare mai ușoară sau protejarea acestor vopsele, putem opta de a da un strat de grund incolor. Și un ultim sfat : niciodată să nu vă bucurați sau să vă plângeți de rezultat (mai ales culoare) până nu s-a uscat complet!
Să vopsești cu vopsea naturală înseamnă aer mai plăcut în casă, pereți care respiră, culori mai vii, mai naturale și scade riscul de îmbolnăvire de la inhalarea materialelor chimice din care sunt compuse vopselele convenționale!
Am învăţat cum să facem un alis frumos, stabilizat cu pastă de făină fiartă, argilă şi pigmenţi. Aceeaşi reţetă poate substitui lutul natural cernut fin, dar pasta de făină are tendinţa de a închide culoarea originală. Pentru cei cu acces limitat la luturile din natură sau la selecţia culorilor, vă oferim o reţetă de alis de bază
sursă : www.theyearofmud.com
Reţetă pentru alis din pastă de făină
Umpleţi o găleată de 18,75 litri cu 11,25 litri de apă şi 2 litri de pastă de făină fiartă. Adăugaţi părţi egale pudră din argilă de caolin alb şi nisip silicios fin de 0,2 mm sau alt nisip fin spălat (nouă ne place să adăugăm o cantitate de mică fină în nisip pentru o finisare mai strălucitoare). Amestecaţi până obţineţi o consistenţă fină, cremoasă. Pentru a ajuta argila să rămână în suspensie, adăugaţi o lingură de silicat de sodiu (un sirop clarificat pe care olarii îl folosesc pentru a menţine bucăţile de argilă în suspensie echilibrată). Adăugaţi orice pigment de culoare pregătit. Faceţi mostre de testare. Consistenţa trebuie să fie îndeajuns de groasă pentru a putea fi întinsă cu o bidinea sau cu un trafalet, fără să picure. Suprafaţa peretelui trebuie să aibă o structură poroasă, ca de piele de căprioară, pentru ca alisul să adere. De asemenea, trebuie să fie uscată şi să nu aibă praf. La fel ca în cazul tuturor vopselelor sau tencuielilor, aplicarea de sus în jos împiedică picurarea pe suprafaţa deja finisată. Dacă este nevoie de două straturi, permiteţi primului strat să se usuce complet înainte de a-l aplica pe al doilea. Atunci când stratul final are încă o consistenţă ca cea a pielii, poate fi raclat cu ajutorul unei mistrii flexibile din oţel inoxidabil sau folosind mişcări circulare mici, cu un capac de la recipientele pentru iaurt, aşa cum face Carole Crews. Este nevoie de puţină practică pentru a stăpâni tehnica ei (noi încă ne străduim!), dar încercaţi. Este o alternativă mai puţin costisitoare la mistriile din oţel inoxidabil. O altă tehnică de finisare este de a „tampona uşor” suprafaţa cu un burete de celuloză mare şi umed, folosind mişcări circulare pentru a corecta orice imperfecţiune făcută de bidinea. Aceasta se face cel mai bine atunci când ultimul strat de alis este încă proaspăt dar ferm. Întotdeauna alegeţi o zonă cu dimensiuni mici pentru a testa, înainte de a aplica totul pe întregul perete. Un strat sau două de grund simplu pe bază de cazeină poate proteja un finisaj cu alis.
sursă : www.theyearofmud.com
sursă : www.theyearofmud.com
Rețetă pentru 15 litri de pastă de făină fiartă
sursă : www.theyearofmud.com
Într-un recipient mare de 18,75 litri turnaţi 11,25 litri de apă la fiert. Într-un alt recipient adăugaţi 10 căni de făină albă de grâu la 3,75 litri de apă rece. Amestecaţi până la o consistenţă cremoasă. Când apa clocoteşte, turnaţi repede crema de făină amestecând continuu. Consistenţa se va transforma dintr-una de un alb opac, într-una îngroşată, translucidă, ca de jeleu. Noi preferăm să o mai fierbem câteva minute în plus, amestecând la fund cu o spatulă de cauciuc, rezistentă termic şi cu mâner lung, sau cu o lingură de lemn, până ce devine groasă ca o budincă. Luaţi de pe foc şi turnaţi într-o găleată de 18,75 litri. Acoperiţi găleata cu un capac şi depozitaţi-o într-un loc răcoros pentru a fi folosită ulterior
Trăind în mijlocul naturii, cel mai important lucru observat de noi a fost faptul că natura are propriul ritm. Noi, oamenii, fiind parte a naturii, trebuie să ne conformăm….și nu invers. Orice încercare al Omului de a schimba ritmul naturii va fi „răsplătită” în egală măsură…..în concesință și noi facem ce putem, când putem, când ne face plăcere. Lista de mai jos este o listă cu activități pe care ni le-am propus, ni le dorim și trăim cu speranța că mare parte din aceste activități le vom putea considera bifate până la sfârșitul anului.
În cazul în care ai citit pagina DESPRE NOI și informațiile cu privire la posibilitatea de a fi VOLUNTAR LA COLIBA VERDE și în continuare crezi că îți dorești să ni te alături iată, în rândurile de mai jos, o listă de activități pe care ni le-am propus pentru anul 2020 :
„Moon Gate” – „Poarta Lunii” – propusă pentru prima parte al anului –
În prima parte al anului, în perioada rece, ne-am propus să muncim pe afară, la curățarea, amenajarea perimetrului (al terenului) și să mai muncim la finalizarea gardului și să pregătim terenul pentru viitoarea casă
Imediat după ce trece iarna, am dori să ne apucăm de construcția viitoarei case, al cărei fundații am săpat-o deja (DETALII DESPRE PROIECT AICI) dar, paralel cu asta să pregătim și grădina. În grădină , un plan măreț ar fi să facem un ansamblu de straturi „TIP GAURĂ DE CHEIE”.
Stratul „Gaură de cheie”
Pe durata verii, pe lângă ATELIERELE organizate, probabil vom lucra foarte mult la viitoarea casă. Până la sfârșitul verii, ne-am dori să avem gata pereții (tencuiți), închizătoarele montate și bineînțeles, acoperișul pus. În ceea ce privește acoperișul, vorbim de două structuri autoportante, ca și învelitoare vom folosi „ACOPERIȘ VERDE”.
Rezumat activități pe perioade
Mai multe
Construcția casei cu tehnica saci umpluți cu pământ (martie – octombrie)
Grădinărit + Strat tip „gaura de cheie” (martie-aprilie)
Acoperiș autoportant+acoperiș verde ( mai-iunie )
Tencuit cu lut (iunie-iulie)
Finisări interioare – podea de lut, tamplarie, tadelakt – (august-septembrie)
Atelier, tabere
Nu știu ce anume vom reuși să facem din toate astea dar, dacă vom avea sănătate și putere de muncă, să sperăm că, cât mai multe. Oricum, pe lângă activitățile enumerate mai sus, trebuie să mai grădinărim, să îngrijim animale, să educăm copiii, să ne bucurăm de viață. Dacă vrei, poți să ni te alături. Dacă îți dorești acest lucru te rog să completezi formularul de pe pagina principală dedicată voluntariatului la Coliba Verde. Indiferent de decizia luată, sperăm să ne vedem cândva, undeva, cu bine. Îmbrățișări, familia Németh.
PS: o mică rugăminte am avea. Indiferent de decizia luată (te alături sau nu) te rog acordă un minut și scrie-ne in casuta de mai jos, activitatea sau activitățile) care ți se pare cea mai interesantă. Ajunge dacă treci doar cifra sau cifrele corespunzătoare. Unele activități sunt descrise mai detaliat la link-urile din pagină (de exemplu ce fel de casă ne construim). Mulțumim!
Poți face și tu : podeaua din felii de lemn (cordwood)
De câte ori ne apucăm de o renovare sau chiar și atunci când construim o casă nouă ne străduim să aducem elemente de design unice, noi, care să uimească pe cei care vin în vizită.
Producătorii de parchet laminat sau de plăci ceramice ne bombardază cu modele din ce în ce mai interesante, chiar atrăgătoare. Problema este că, cu cât aceste modele sunt mai sofisticate, mai atrăgătoare cu atât mai mult crește prețul acestora. Însă, întrebarea este dacă aceste soluții nu ne afectează sănătatea sau dacă nu cumva renunțăm la confortul nostru în favoarea mândriei de a avea ceva ce alții nu au. Dar ce ar fi să le ai pe toate astea? Ce ar fi dacă cei care ar veni la tine în vizită vor fi invidioși pe pardoseala ta, ce ar fi dacă acesta (materialele folosite) nu ar afecta sănătatea celor care folosesc această pardoseală, ce ar fi dacă ar fi și eficient, ar fi confortabil?
Poți face și tu : podeaua din felii de lemn (cordwood)
Datorită nenumăratelor solicitări sosite pe adresa noastra de e-mail, noi știm că o podea construită din felii de lemn, poate fi răspunsul la întrebările de mai sus. Așadar, în cele ce urmează, venim în ajutorul celor care doresc detalii de construire a unei podele din buștneni, a celor care vreau să-și uimească vecinii, a celor care vor să-și aducă în casă o doză din culorile și mirosurile naturii..
Avantajele unei podele din felii de lemn
Podeaua din felii de lemn se realizează numai din materiale naturale, care nu au efecte negative asupra sănătății
Datorită faptului că se realizează din resurse naturale, acesta poate fi și foarte ieftin
Contrar părerii celor sceptici, o astfel de podea este mult mai durabilă decât se crede
O estetică excepțională, plăcută la atingere
Ușor de realizat, fără a avea nevoie de angajarea vreunui specialist
Din păcate acest tip de podea necesită destul de mult lemn de bună calitate, astfel că recomandăm doar pe suprafețe mici pentru a proteja pădurile
Necesită o întreținere frecventă (din 2 în 2 ani)
Înainte de a vă apuca de construirea unei astfel de podele este foarte important să citiți câteva informații despre podelele din casele naturale, podele care nu numai că sunt ieftine și sănătoase dar sunt și foarte eficiente, deoarece acestea formează o masă termică și sunt realizate în așa fel încât să înmagazioneze căldura radiată de razele soarelui sau de orice altă sursă de energie.
Materiale necesare
bucăți de bușteni de cca 10-12 cm lungime (diametrul poate diferi de fantezia fiecăruia)
rumeguș, var, argilă, ulei de in, ceară de albine, apă, untură de porc
Notă : este foarte important ca buștenii să fie foarte, foarte bine uscați (ca să numai lucreze, să nu crape)
Procesul de realizare a unei astfel de podele este relativ simplă și foarte asemănătoare cu pavările exterioare din dale de beton sau alte materiale. Aveți nevoie de o bază solidă, bine bătătorită, peste care se așează un strat de piatră de râu de aproximativ 6-10 cm pentru ruperea capilarității. Peste acest strat de pietriș, adăugați un strat de nisip de aproximativ 5-8 cm. Tasați nisipul. Cu ajutorul unui ciocan de cauciuc fixați bușteni (lat-subțire, după fantezia dumneavoastră) în nisip. Bătătoriți feliile de lemn în nisip cât de mult puteți, însă cu ajutorul unei nivele să fiți atenți ca toți bușteni să fie la același nivel. În mod normal, de la nisip și până la partea de sus a buștenilor ar trebui să fie o distanță (adâncime) de aproximativ 4-7 cm. Feliile de lemn odată montați, urmează rostuirea spațiilor dintre acestea, spații care ar trebui să aibă aproximativ 1- 1,5 cm grosime.
Amestecul pentru umplerea rosturilor
Pentru o suprafață de aproximativ 5 mp, se pregătește aproximativ 100 ml de ulei de in și se adaugă într-o găleată de 15 l alături de aproximativ 1 kg de var, 5 kg de rumeguș, 2 kg de argilă și apă cât ia pentru ca rezultatul final să fie o pastă, o masă asemănătoare cu plastelina. Se poate adăuga și praf de marmură, sau cioburi de sticlă care, împreună cu uleiul de in, ajută la impermeabilitate, dar după cum veți vedea mai jos, finisările acestor suprafețe oferă o impermeabilitate suficientă și sigură.
Amestecul rezultat se introduce în distanțele dintre felii si se preseaza cat se poate de bine fara sa rămâna goluri de aer. Se umple golurile până la nivelul buștenilor. Este foarte important să fie foarte bine presat, bătătorit amestecul, pentru evitarea ulterioară a apariției crăpăturilor și a infiltrațiilor de apă. Partea fină a acestui amestec poate fi folosit deasemenea pentru umplerea crăpăturilor din feliile de lemn (dacă aveți). Odată ce avți trecut de această fază lăsați 1-2 zile să se usuce podeaua. Verificați dacă aveți crăpături și umpleți acestea dacă apar. După uscare completă (încă o zi sau două) șlefuiți foarte bine, uniform toată suprafața. Este chiar recomandat să efectuați o rașchetare. Închiriați o mașină de rașchetat și va ieși perfect. După această fază verificați atent din nou, foarte atent dacă aveți crăpături. Dacă găsiți, umpleți golurile, șlefuiți manual și lăsați la uscat. În mod normal nu ar trebui să mai fie după rașchetare, dar, mai ales dacă folosiți podeaua în baie, nu strică să fiți mai prevăzători.
Trăind cu speranța că acest clei se obține din animale moarte în mod natural (și nu ucise direct pentru acesta), aș dori să atrag atenția celor care își construiesc case ecologice că, avem o soluție naturală de a lipi lemnul și de a stabiliza vopselele aplicate pe diferite (în loc de aracet sau alt adeziv sintetic) . Cleiul de oase este un adeziv obtinut prin fierberea prelungita a tesuturilor de provenienta animala. Prin hidroliza colagenului din pielea, oasele sau tendoanele de origine animala, rezulta un clei pe baza de proteine coloidale, cu aspect gelatinos. Aceste proteine formeaza o legatura la nivel molecular cu obiectul de lipit. Cuvantul „colagen” este de provenienta greceasca (kolla), insemnand lipici, clei, adeziv.
Avantajele cleiului de origine animala
termen de valabilitate nelimitat daca este depozitat corespunzator, in spatii aerisite, fara umezeala sau caldura excesiva, intr-un recipient inchis ermetic. Ma refer strict la cleiul uscat, nu cel preparat
reversibil – vechile obiecte lipite cu clei de origine animala se pot desprinde usor, fara a cauza deteriorari, din acest motiv fiind preferat de restauratori, conservatori, lutieri s.a. Desprinderea se face folosind un foehn industrial (caldura mare) sau cu aburi
forta mare de lipire. Timp de mii de ani si-a dovedit eficacitatea, nimeni nu poate nega acest lucru
nu este nevoie ca vechiul clei sa fie indepartat de pe obiectul pe care vrem sa-l reparam / restauram. Cleiul intra in reactie cu cel vechi, formand o noua legatura.
nu este toxic pentru mediu si nici pentru om
adera pe aproape orice tip de suprafata, inclusiv cele netede si acopera o gama foarte larga de materiale (lemn, ceramica, sticla, metal, cauciuc etc.)
in cazul imbinarilor a doua materiale, nu este necesara folosirea menghinelor sau a altor greutati pentru a exercita presiune mare pe cele doua obiecte, ca in cazul aracetului sau al prenadezului. Este de ajuns a se aseza un obiect peste cele doua parti lipite, pentru a evita frictiunea si deplasarea acestora
cleiul uscat se curata cu apa nefiind necesari solventi speciali
reutilizare
se poate slefui fara probleme
se foloseste si in domeniul decorativ pentru realizarea efectului de „crapaturi” asupra obiectelor din lemn;
Modul de utilizare:
Cleiul cumparat din comert poate fi sub forma de granule, sub forme de perle sau placi care trebuiesc sparte in fragmente mai mici.In mod normal cleiul se prepara prin amestecul de apa rece si clei intr-o proportie de 1:1 – 1:3 (o parte clei si una apa). Eu intotdeauna il pregatesc 1:2 si nu recomand depasirea proportiei de 1:3, daca vreti sa-l folositi pentru lipit. Pentru modelaj se foloseste in proportie de 1:8 – 1:10.Cleiul se pune intr-un borcan peste care vom adauga apa rece si-l vom lasa timp de 2-3 ore sa traga toata apa, amestecand in borcan o data la jumatate de ora, pentru a nu ne ramane granule nehidratate. Dupa acest interval de timp, borcanul este pus intr-un vas cu apa, la bain-marie. Intre fundul borcanului si fundul vasului puneti o carpa mai grosuta, o laveta sau o bucata de lemn, astfel incat borcanul sa nu atinga fundul vasului, evitand in acest fel spargerea sticlei. Pe toata perioada cand sta la flacara (sursa de caldura) amestecati continutul cu un betisor, coada de pensula etc. In acelasi timp, cand amestecati continutul, ridicati betisorul pentru a urmari consistenta cleiului la cald, care ar trebui sa fie ca cea a unui sirop. Daca cad doar stropi, inseamna ca cleiul este slab (pentru a remedia acest lucru cititi sfaturile de mai jos). Temperatura cleiului nu trebuie sa depaseasca 700 C, altfel cleiul isi pierde din proprietati. Cea mai simpla metoda (pe care o folosesc si eu) de a ne da seama cat de fierbinte este cleiul: urmariti apa pana in momentul cand incepe sa scoata bule de pe fundul vasului si sa se ridice aburii. In acest moment puteti lua vasul de pe foc / sursa de caldura si sa folositi cleiul.Timpul de lucru al cleiului variaza in functie de temperatura camerei, a proportiilor folosite si a tipului de clei folosit. Pentru cleiul de oase, standard, cumparat din comert, la o temperatura de 25-300 C si proportie de 1:2, timpul de lucru este de aproximativ 10-15 minute, dupa care este necesara reincalzirea cleiului. In cazul in care folosim clei de piele, timpul de lucru scade, din cauza „fortei”, pe care am explicat-o mai sus. Pentru a intarzia acest proces, cititi la <Retete – clei lichid>.Aplicarea cleiului se face uniform, intr-un strat subtire, iar daca s-a scurs pe la imbinari, acesta se poate sterge cu o carpa umeda.
Dezavantajele cleiului de origine animala:
se lucreaza doar la cald
mirosul. Referindu-ne la cleiul de oase, avem 3 stadii :
1. cand cleiul nu este preparat, acesta are un miros specific (nu prea am cu ce sa-l asociez)
2. cand cleiul este cald, miroase a jumari sau a untura
3. dupa ce a fost aplicat si incepe sa se evapore apa, cleiul miroase a caine ud sau a cadavru. Dupa uscarea completa, cleiul nu mai are miros.
daca este expus pentru o perioada indelungata de timp la caldura excesiva si umezeala, fiind un produs organic, formeaza mucegai si se altereaza;
Sfaturi:
cleiul nu se inmoaie in apa calda (fierbinte) deoarece granulele se vor dizolva la exterior, iar interiorul ramas va fi unul dur, necesitand o perioada mai lunga de timp pentru a se dizolva. Comparativ cu apa rece, cleiul inmuiat in apa calda necesita o perioada de 2-3 ori mai lunga.
daca cleiul preparat este prea fluid (picura de pe betisor, cand il ridicati din vas), indepartati vasul de pe sursa de caldura, asteptati 5 minute sa se racoreasca un pic, dupa care adaugati clei proaspat (uscat) si amestecati. Vasul se va pune inapoi pe flacara, la temperatura mica, pana la dizolvarea completa a granulelor. In cazul in care adaugati granule de clei proaspat peste cel fierbinte, acestea vor forma o crusta la suprafata care nu va permite evaporarea apei iar granulele se vor dizolva foarte foarte greu.
dupa folosire, cleiul se lasa la racit, la temperatura camerei, dupa care se introduce in frigider pana la urmatoarea folosire. La frigider, rezista circa 3-4 saptamani, dupa care incepe sa formeze mucegai. Daca se intampla acest lucru, aruncati cleiul. Pentru a preintampina formarea mucegaiului, se scoate o data la saptamana cleiul si se reincalzeste, dupa care se pune la loc, in frigider. Daca nu vreti sa-l mai folositi, atunci, cat este cald, turnati-l intr-un strat cat mai subtire intr-o tava mai larga si lasati-l sa se raceasca pana devine gelatina. Gelatina formata se pune la uscat, dupa evaporarea apei, ramanand doar cleiul sub forma unei placi dure si casante.
a nu se lasa la uscat direct in lumina solara, sau la caldura excesiva deoarece se va topi. Procedeul de uscare se realizeaza cel mai bine toamna sau primavara, cand temperaturile nu sant extreme sau in camere, unde temperatura si umezeala nu depasesc 400 C. Pentru usurinta uscarii, puteti da placa pe razatoare sau sa o taiati bucatele mici, dupa ce a s-a uscat cat-de-cat, ajungand la consistenta unui cauciuc. „Fulgii” rezultati se aseaza pe o plasa sau pe un material textil subtire prin care poate circula aerul avandu-se grija ca bucatile de clei sa stea cat mai dispersate posibil (pentru a nu se lipi intre ele).
în cazul in care nu mai doriti sa folositi cleiul deloc, lasati-l sa se raceasca, dupa care aruncati-l la plante; este foarte bun ingrasamant.- borcanul sau vasul in care este depozitat cleiul trebuie spalat la un interval regulat cu apa calda si sapun, pentru inlatura eventualii microbi care pot altera calitatea cleiului in timp;
pensulele nefolosite o perioada lunga de timp, se lasa intr-un borcan, recipient cu apa, pana ce cleiul se va inmuia, dupa care parul pensulei se poate spala cu sapun si apa calda pentru indepartarea eventualelor bacterii
persoanele care s-au murdarit pe maini cu substante care se curata greu (cum sant mecanicii, instalatorii etc.), se pot da cu clei cald pe maini, frecand palmele intre ele, pana cand cleiul incepe sa se raceasca si sa formeze reziduuri solide si elastice, care vor fi aruncate ulterior, lasand mainile curate
mucegaiul care se formeaza la suprafata cleiului este produs de grasimi. Pentru indepartarea grasimilor, se toarna cateva picaturi de soda, care vor coagula grasimile pe fundul vasului;
Atunci când vorbim de finisările unei case ecologice inevitabil, ajungem să ne dorim și ulei de in, mai exact, ulei din semințe de in. De ce, unde mai exact și cum anume aplicăm acest material, voi încerca să detaliez în cele de mai jos.
În loc să insist pe descrierea plantei, întrebuințarea acesteia, etc, în acest articol aș dori să pun accent pe uleiul de in ca și soluție în finisarea construcțiilor ecologice. Uleiul de in folosit pentru protecția lemnului se obține prin presarea semințelor de in maturate și uscate. Uleiul natural a fost sute de ani cel mai folosit material pentru protejarea lemnului folosit la interior, exterior sau pe ape. Mai tarziu, vopselele pe baza de ulei și pigmenți naturali erau folosite pentru vopsi totul – lemn, metal, pereții în baie sau în camere. Odată cu apariția vopselelelor alchidice, cu proprietăți foarte asemănătoare celor pe bază de ulei, acestea din urmă au fost aproape uitate.
Ca și uleiul de tung, uleiul de in pune în evidență frumusețea și desenul natural al lemnului dându-i un luciu satinat. Nu formează peliculă de aceea este foarte potrivit pentru finisarea mobilierului în stil rustic, al celui cu aspect natural. Esențe ca nuc, stejar, cireș, paltin sunt puse în valoare cu ajutorul uleiului.
De ce să alegem uleiul de in
uleiul de in pătrunde profund în lemn, oferind o protecție îndelungată
nu ne afectează sănătatea așa cum o fac lacurile sau vopselele sintetice
față de lacuri sau vopselele sintetice (care formează doar o peliculă pe suprafața lemnului și cedează, se exfoliază la îngheț dezgheț), uleiul de in pătrunde în interiorul lemnului și oferă o protecție mult mai sporită
miros foarte plăcut față de materialele sintetice
Este ușor de folosit și întreținerea este simplă
Poate fi folosit în amestecuri cu alte uleiuri sau ceruri pentru obținerea unor produse de finisare cu calități superioare
Unde anume putem folosi uleiul de in
În domeniul construcțiilor ecologice, uleiul de in este folosit pentru tratarea lemnului, finisarea, impermeabilizarea podelelor de lut dar, în unele cazuri se aplică peste lut și în zonele umede, cum ar fi pe lângă o chiuvetă. Este foarte potrivit pentru finisarea bolurilor, cutiilor de bijuterii, obiectelor decorative, a mânerelor de cuțit sau de unelte. Pentru că este un produs natural se folosește la finisarea jucăriilor din lemn pentru copii. Uleiul de in este un foarte bun liant pentru pigmenți in cazul vopselelor pe bază de ulei. Puteți sa obțineți și singuri vopsele pe bază de ulei. In amestec cu creta formeaza un chit foarte rezistent care poate fi folosit și pentru repararea pereților. După uscare poate fi colorat fara probleme.
Ce fel de ulei de in să alegem
Ulei de in SICATIVAT
Într-o oarecare măsură îmi pare rău că trebuie să adug acest paragraf. Din punctul meu de vedere, este evident că vorbim de ulei de in PUR, fără alte adaosuri sintetice. Pentru că da, există așa ceva. Dacă cineva ar alege un material sintetic în detrimentul uleiului de in, motivul cel mai întemeiat ar fi că uleiul de in se usucă încet. Și noi, oamenii, ne cam grăbim. Nu stiu unde dar, ne grăbim întodeauna. Și așa ajungem să alegem lacuri sau vopsele sintetice (care ne afectează mediul înconjurător și sănătatea) sau ulei de in….sicativat! În cazul uleiului de in sicativat, uscarea mai rapidă este obținută prin adăugarea de substanțe chimice (derivați de cobalt sau mangan). Merită să mirosiți pe rând ulei de in sicativat și unul pur. Diferența vă va convinge în alegere.
Alte motive, hai să zic întemeiate, pentru care mulți aleg uleiul de in sicativat, sunt diferența de preț și faptul că îți ia ceva timp să găsești ulei de in pur. Găsești în România (mai mult prin internet) ulei de in pur, adus din Germania însă, pentru multi dintre noi, prețul lasă de dorit chiar dacă, calitatea este incontestabilă. Scrieti-ne la adresa de e-mail contact@colibaverde.ro și vă putem îndruma la o sursă de ulei de in pur, la un pret cat se poate de rezonabil.
Aplicarea uleiului de in (pe lemn)
pentru ca uleiul de in să pătrundă cât mai bine în interiorul lemnului, se încălzește în prealabil (până aproape la punctul de fierbere)
următorul pas este deschiderea porilor pe suprafața care urmează să fie tratată. Tot pentru o pătrundere cât mai adâncă. Acest lucru se face cu o hârtie abrazivă (granulație P1000) într-o singură direcție, pe lungimea fibrelor. Apoi, cu o cârpă moale sau pensulă moale se deprăfuiște
Aplicați primul strat de ulei cu cârpa, pensula sau trafaletul. Recomand materiale, pensule moi, cu firul lung
După 30-60 min, timp necesar pentru a fi absorbit, ștergeți excesul. Dacă nu-l indepărtați riscați să obțineți o suprafață lipicioasă Lăsați să se usuce între 12 și 24 ore. Pentru a fi siguri aplicați stratul următor a doua zi.
Înainte de a aplica al doilea strat, cu o hârtie abrazivă (granulația P120) șlefuiți fin pentru a îndepăra eventualele mici așchii, etc. Ștergeți cu o cârpă moale.
Aplicați încă 1-2 straturi de ulei. Nu aplicați stratul următor până când cel anterior nu este uscat. Stergeți de fiecare dată excesul .
Despre aplicarea uleiului de in pe podele de lut am scris un articol pe site-ul www.casedinlut.ro
Întreținere, precauții
Lemn tratat cu ulei de in pur
Întreținerea se face prin aplicarea unui strat de ulei atunci când lemnul își pierde luciul și capătă aspect uscat. Nu lăsați ca lemnul să-și schimbe culoarea spre gri (în cazul lemnului folosit la exterior). Nu veți mai reuși sa reveniți la culoarea inițiala. Mobilierului folosit la interior i se poate aplica un ultim strat de ceară de albine care, poate fi lustruit pentru un grad de luciu mai mare. Ceara face ca întreg finisajul sa dureze mai mult. Despre ceara de albine, într-un articol viitor.
ATENȚIE! După aplicarea fiecărui strat spălați imediat uneltele folosite iar cârpele puneți-le într-un vas cu apă. Uscarea uleiului se face cu degajare de căldură. Dacă cărpa conține și solvent sau este afară, în bătaia soarelui, se poate autoaprinde. Fenomenul se numeste autocombustie. Nu aruncați resturile la întâplare. Uleiul de in combinat cu rumegusul sau microparticulele de lemn si cu carpa sau pensula poate deveni in anumite conditii de umiditate sau/si temperatura FOARTE volatil putand duce la combustii spontane. De aceea trebuie ca sa fiti atenti cu carpele, manusile (mai ales astea noi gumate) si pensulele cu care lucrati. Carpele trebuie intotdeauna puse intinse si NU mototolite, manusile la fel (si de preferinta sa nu mai fie folosite dupa ce s-au zvantat.Iar inainte de a fi aruncate, TREBUIE neaparat sa fie lasate la zvantat in locuri umbrite si foarte bine ventilate si aerisite. Asta in cazul in care nu vreti sa aveti vreun incendiu.
Dacă iei în calcul ideea de a te muta la țară, sau ai făcut-o deja, iată, de ce ar trebui să iei în calcul și „ecologia”!
Țin să precizez că vă scriu din postura unei persoane care a trăit – (acum, după câțiva ani de trai în natură, cu natura, mă gândesc dacă într-adevăr am Trăit înainte sau doar am existat) – 35 de ani la oraș, 3-4 ani la țară iar ultimii 3 ani în pădure. Dacă 35 de ani termenul de „ecologie” a fost aproape inexistent pentru mine, acum este cel mai important aspect în traiul nostru de zi cu zi. Și în acest articol, despre asta vreau să scriu : dacă tot ajungem în sânul naturii, de ce ar trebui să fim și ecologiști!? Deja, din experiența din domeniul construcțiilor ecologice știu că pentru mulți oameni ecologia este „un trend”, o necesitate („soluția săracilor”) sau o „întoarcere în peșteră”! Păreri asemănătoare aud și atunci când propun oamenilor care vor să se mute la țară, să adopte soluții ecologice : casă din materiale naturale, permacultură (grădinărit fără pesticide, insecticide…in principiu materiale chimice care, ne pot afecta sănătatea direct sau indirect), minimalism sau autosustenabilitate (traiul în care fuga după bani, avere devine a doua prioritate, prima fiind sănătatea și fericirea). Iată, totuși, de ce ar trebui să luăm în calcul traiul ecologic atunci când ne mutăm la țară, în mediul rural sau off grid :
Oricât de convinși am fi, nu Banii ne aduc fericirea și in nici un caz nu ne aduce sănătatea. Faptul că alergăm după bani și faptul că, cheltuim banii (pe produse din comerț) ne poate afecta sănătatea și inclusiv fericirea. Mutăt-te la țară cu gândul de a-ți „creste” singur hrana..una sănătoasă. Astfel, deja economisești bani dați pe hrană. Înțeleg temerea majorității, cum că se rup de „siguranță financiară” dar și la țară sunt suficiente soluții de a face bani. Pe de altă parte, cu o mentalitate ecologică, „necesarul de bani” poate scădea (cu mult) sub 50%.
Cineva mi-a spus că „nu are timp să folosească soluții ecologice”, fiind vorba de construcții. S-a referit la faptul că este mult mai la îndemână să cumpere produse prefabricate și sa le monteze. Oameni buni! Nu mai este o noutate faptul ca în proporție de 90%, aceste produse conțin materiale chimice care la umezeală se descompun și le inhalăm, afectându-ne sănătatea. Industria producătoare de ciment este a doua pe lista marilor poluanți după cea petrolieră! Cimentul, chiar dacă este natural, are multe dezavantaje pentru care nu se recomandă în construcțiile durabile(!) Probabil cu toții am văzut construcții de minim 200 de ani (biserici, cetăți) care nu au ciment (beton) și nici la renovarea acestor nu se folosește. V-ați întrebat de ce? Prin producerea, transportul acestor materiale se poluează foarte mult. La fel și cu gunoiul lăsat în urmă. Ne afectează sănătatea dar și mediul care ne înconjoară. Acum, în secolul XXI, casa ecologică nu este un pas înapoi ci, un pas înainte spre protejarea mediului, spre prevenirea diferitelor boli. Soluții sunt pentru toate gusturile, toate buzunarele. De la fundatie pana la acoperiș. Vezi www.casenaturale.ro de exemplu. Nu uitați, primitív nu e cel care își face casă din materiale naturale ci, cel care pune mai presus graba, comoditatea față de sănătatea proprie sau al copiilor.
Si pentru grădină, grădinărit sunt soluții sănătoase, ecologice. Căutați „permacultură”
Din propria experiență pot să vă spun că adoptarea unei mentalități ecologice ne ajută foarte mult în viața de zi cu zi : am devenit mult mai răbdători, avem mult mai mult TIMP pentru noi, pentru familie, pentru natura care ne înconjoară, zâmbim mai mult, ne bucurăm mai mult. Chiar și banii care ii câștigăm, ii putem cheltui cu bucurie (asta nu am simțit înainte pentru ca fiecare banut își avea locul : chirie, facturi, hrană, diferite taxe sau pentru a plăti împrumuturi). Încercând să trăim în mediu sănătos, simțim că ne ajută și fizic, practic scăpăm cu mici răceli în perioada rece. Probabil, ar fi multe de spus dar, ca și încheiere, cel mai important mesaj ar fi : fiți ecologiști (chiar și la oraș) pentru că SE POATE, nu e greu și MERITĂ…pentru sănătatea voastră (fizică și psihică), a tuturor
Dacă până acum apărea subiectul acesta mai mult ca o reclamă la un produs, eu mi-am propus să vă prezint începând cu istoria materialului până la aplicare, costuri, etc… din propria experiență.
„This is alive! Wow! This is alive! (Wow! Trăiește! Trăiește!) – Nu uit niciodată cum exclama Ichiro, un băiat japonez (atunci când lucra cu materialul) care participa la un atelier (workshop) organizat cu scopul de a prezenta Tadelakt-ul! Acest lucru se întâmpla în vara anului 2015. De atunci am aplicat acest material în multe băi și bucătării din țară. Fiind un material rafinat și pretențios, de câteva ori mi-a pus răbdarea și îndemânarea la încercare, făcând unele greșeli, de care nu sunt mândru. Greșeli care, m-au determinat să pun deoparte acest „hobby”. Acum însă îmi doresc să revin la ea. Din altă perspectivă decât cea de a câștiga un ban. Pentru că „trăiește”, pentru că e natural și sănătos, pentru că „se mulează”…… Dar haideți să vedem ce este Tadelakt-ul?!
Ce este Tadelakt?
Tadelakt este o tencuială fină, decorativă, pe bază de var hidraulic, recomandată pentru zonele umede din locuințe. Este preferată de cei care construiesc case ecologice, fiind un material 100% natural. Seamănă puțin cu Stucco Venețian doar că odată bine aplicat are o rezistență mare la umezeală. Alte motive pentru care este apreciat materialul sunt faptul că se poate colora după preferințe – și folosind culori naturale, rezultatul final poate fi spectaculos – dar și pentru că se poate aplica pe orice formă organică. Multe din lucrările mele cu Tadelakt au fost, finisarea unor chiuvete sau căzi construite chiar de mine, în mare parte din lut. În România, materialul se folosește în băi și bucătării, pentru finisarea pereților, a cabinelor de duș sau finisarea căzilor, chiuvetelor sau chiar al unor obiecte decorative, personalizate.
Proveniență
Originile materialului şi inclusiv tehnica de aplicare provine din Maroc. Acolo, materialul este la „ea acasă” – fiind exploatat din munții apropiați de Marakech, capitala Marocului – și îl puteti vedea aplicat de la pereții exteriori al caselor sau cisternelor din care beau apă animalele, până la saune sau interioarele hotelurilor luxoase. În România, materialul a apărut datorită unei firme care importă materiale de construcții ecologice. Deși nu este materialul original, acesta este importat de la fabrică de tencuieli și vopsele ecologice din Germania, care a reușit să reproducă foarte bine, găsind compoziția ideală a materialelor din Tadelakt-ul marocan : var hidraulic, argilă, cenușă, praf de marmură…. Primind o rețetă de la un meșter cu experiență în aplicarea tadelakt ului, am avut și eu doua încercări de a reproduce Tadelakt-ul. O dată mi-a ieșit satisfăcător dar, a doua oară a fost un eșec. Așadar, dacă nu aduceți materialul din Maroc, va trebui să îl cumpărați de la firma care se pare că are exclusivitate ( și prețul materialului ajunge undeva la 35 euro/mp cu pigmenții și baza materialului – o tencuială de var hidraulic) sau, să încercați să v-il amestecați singuri.
Aplicare, scule necesare
Presupunând că veți cumpăra materialul aș dori să vă descriu în cele de mai jos, modul de aplicare al acestui material. Poate într-un alt articol, voi vorbi și despre tadelaktul preparat dar, pentru asta aș dori să mai încerc de câteva ori. În principiu, Tadelakt-ul vine sub formă de praf fin, alb. La fel și pigmentul, colorantul și tencuiala de var hidraulic care, se folosește ca bază pentru Tadelakt. Pentru a aplica Tadelakt-ul, pe lângă componentele sus amintite mai aveți nevoie de săpun pe bază de ulei de măsline, eventual ceară și bineînțeles scule : bormasina cu mixer, gletiera (sau mai multe) „venețiana”, șpaclu, pensule, un cântar electronic (cantitățile amestecate sunt importante) și o piatră de compactare. Ultima, ar trebui să fie suficient de dură și incolora, încât prin contactul cu tencuiala să nu se polizeze, să nu lase urme. Asa cum am spus, baza Tadelakt-ului ar trebui să fie o tencuială de var hidraulic. Acesta nu depășește o grosime de 2-3 mm. În locul cuvintelor, vă invit să accesați următoarele două link-uri care, sunt de fapt două filmulețe unde este explicat amănunțit cum se prepară și aplică Tadelakt-ul :
Am găsit din întâmplare un filmuleț despre un produs cu nume asemănător pe canalul celor de la Leroy Merlin dar, sincer, cunoscând materialul original, mi sa pare cât se poate de dubios.
Secretul aplicării constă în modul de compactare și timpul optim de uscare al fiecărui strat în parte. Impermeabilitatea materialului se obține prin compactarea celor două straturi de Tadelakt (max 3-4 mm în total) și apoi, compactarea săpunului pe bază de ulei de măsline în (sau cu) Tadelakt. Ceara nu este nepărat nevoie pentru impermeabilitate însă, se poate obține un luciu suplimentar.
Concluzii, sfaturi
Din punctul meu de vedere, Tadelaktul poate fi una dintre cele mai frumoase, elegante soluții pentru a avea o finisare impermeabilă în baia sau chiar bucătăria noastră. Fiind naturală, o găsim mai des în casele ecologice. La atingere da, pare vie. Este netedă, strălucitoare. Culorile (fiind naturali) diferă față de finisările obișnuite. Unii spun că este o soluție scumpă dar, pe vremuri am montat plăci ceramice mai scumpe per metru pătrat decât Tadelakt. Ceea ce poate fi scump într-adevăr este mâna de lucru. Colac peste pupăză nici nu prea găsești persoane care să-l aplice. Până la urmă, aplicarea și rezultatul final tine mai mult de domeniul artei decât al construcțiilor sau finisărilor interiore. Personal, încurajez pe oricine să încerce, să învețe să-și aplice singuri. Cred că merită să trăiți această experiență. Într-adevăr, este un material pretențios și dacă se deteriorează, este destul de greu de reparat în așa fel încât să nu rămână urme. Din acest motiv recomand să exersați puțin alături de cineva cu experiență. Sincer, eu am învățat urmărind filmulețele de mai sus, chiar dacă am fost la un curs de initiere la fabrica din Germania care o produce. Din punctul meu de vedere, Tadelakt-ul dă extraordinar de bine în combinație cu alte materiale : tencuială de var (eventual decorativ), piatră de râu,etc. Acolo unde am aplicat în toată încăperea (baie), pentru mine era prea oriental. Poate nici culorile nu au fost bine alese. A dat bine pe rafturile unui magazin de haine elegante din centrul Bucureștiului. Eu îmi doresc o saună finisată cu Tadelakt). Dacă mă întrebați de durabilitate, am văzut Tadelakt aplicat cu 11 ani în urmă.
Trăind cu speranța că informațiile au fost utile și staisfăcătoare, închid acest articol cu o selecție de imagini de pe net, cu Tadelakt. Toată stima de la Coliba Verde, János!
Neavând frigider – sau mai corect, nefolosind frigider – nu înseamnă neapărat că este un pas în trecut sau, eventual, un pas spre „sărăcie”. Ba dimpotrivă, acest lucru poate fi în avantajul familiei. Cel mai important avantaj este faptul că, astfel ești nevoit să mânânci hrană proaspătă. Da, ai dreptate, acest lucru funcționează mult mai bine vara.
Alimentele pot fi conservate în borcane sau uscate. Pe de altă parte să nu uităm nici de obiceiurile tradiționale car, ne pot fi de folos. Înainte de 1950, când şi România a început să producă frigidere, păstrarea alimentelor pe o perioadă mai lungă includea metode diferite în funcţie de zona etnografică a ţării.
Majoritatea tipurilor de „frigidere tradiţionale“ folosite de vechii români pot fi văzute la un loc în Complexul Naţional Muzeal Astra, din Pădurea Dumbrava de la marginea Sibiului. Reprezentanţii instituţiei muzeale arată că fiecare zonă etnografică a României avea modalităţi diferite de a-şi păstra mâncarea şi alimentelor. „Pentru nordul Dobrogei, în zona lipovenilor, avem gheţăriile care se construiau din stuf. În interiorul acestora se puneau calupuri foarte mari de gheaţă recoltate de pe Dunăre în perioada iernii. Aici era păstrat în special peştele pescuit de lipoveni. Aceste gheţării sunt un fel de marcă a lipovenilor din Delta Dunării“, arată muzeograful Lucian Robu, din cadrul CNM Astra. Potrivit acestuia, lipovenii aveau o tehnică anume de aranjare a gheţii, care era îngropată până la doi metri sub nivelul solului, pe şi sub diferite straturi de stuf, astfel încât aceasta rezista pe perioade lungi de până la un an.
Sub pământ.
„Zâmnicele“ : În vestul României, în Bihor, de exemplu, localnicii îşi săpau aşa-numitele „zâmnice“, un fel de camere sub pământ în care temperatura era constantă. Mai înspre centrul ţării, în zona Sibiului, a Braşovului şi a Mureşului, cutumele comunităţilor săseşti impuneau amenajarea de pivniţe sub case, pivniţe cu până la patru încăperi. „În aceste pivniţe existau întotdeauna paturi de fructe, adică nişte etajere pentru mere, pere şi aşa mai departe puse la păstrare într-o temperatură răcoroasă, la un loc cu o groapă de cartofi care exista în aceeaşi pivniţă. Tot în aceste pivniţe erau păstrate şi băuturile alcoolice făcute de saşi“, mai explică Lucian Robu. Muzeograful arată că tehnica de amenajare a pivniţelor crea o temperatură constantă, dar şi o bună aerisire a spaţiilor subterane. „În pivniţele săseşti se păstrau, mai ales în zonele unde existau culturi de vii, strugurii culeşi din toamnă. Datorită temperaturii constante şi a bunei aeraţii, aceşti struguri se puteau consuma până în lunile ianuarie – februarie a anului următor“, mai arată muzeograful sibian. Şi tot sub pământ, pentru alimentele din categoria rădăcinoaselor, precum sunt morcovii sau cartofii, se realizau gropi de provizii la circa 1,5 metri adâncime. Aceste gropi aveau în jur de 1,2 metri lăţime şi erau acoperite cu straturi de pământ şi paie. Aceste gropi erau, de obicei, desfăcute începând de primăvara. Doar că, odată desfăcute, aceste gropi nu mai puteau fi sigilate, astfel încât tot ceea ce era depozitat acolo trebuia consumat după aceea.
Deasupra pământului.
„Pejniţe“ : Pentru a păstra alimentele pe o perioadă îndelungată, vechii români apelau şi la construcţii supraterane. Pentru zona Olteniei de nord existau pivniţele sau cămările realizate din bârne de stejar sau fag. De obicei aveau o singură cameră în care îşi păstrau alimentele, dar aceste construcţii aveau două niveluri: un prim nivel cu pereţi din piatră, al doilea nivel fiind din bârne de lemn, rezultând astfel o clădire care la parter menţinea o temperatură suficient de coborâtă. De asemenea, şi băuturile alcoolice erau păstrate în aceste pivniţe. „«Pejniţele», altfel spus cămări de suprafaţă, se mai găseau şi în zona Sălajului. Erau construcţii patrulatere, cu o singură cameră, unde se păstrau legumele, bucatele cum se spuneau prin acea zonă. Şi în Ţara Lăpuşului mai existau nişte cămări de suprafaţă, tot cu o singură cameră, acolo unde ţăranii maramureşeni îşi păstrau alimentele“, mai spune Lucian Robu.
În pod
O altă zonă a casei folosită pentru păstrarea alimentelor pe o perioadă mai mare era podul casei. În zona Sibiului şi a Braşovului, în aceste poduri ale caselor erau păstrate nu doar cereale, ci şi slăninile de porc, brânza frământată şi uscată. În aceste poduri fumul ieşea direct, nu existau hornuri. „Fumul avea o dublă valenţă. Proteja şarpanta, elementele de lemn ale podului caselor, cum sunt căpriorii, dar ajuta şi la buna conservare a slăninilor şi peciilor de porc care se păstrau acolo. Şi nu numai asta, ci inclusiv sacii cu fasole sau putinile de brânză“, explică Lucian Robu. Comunităţile săseşti mai foloseau şi turnurile bisericilor fortificate, cum ar fi cele de pe Valea Hârtibaciului, din estul judeţului Sibiu. Botezate şi „turnurile slăninii“, în aceste locuri comunităţile săseşti îşi rânduiau producţia de slănină. Curenţii care existau în turnurile bisericilor fortificate ajutau la uscarea şi păstrarea tablelor de slănină pentru o perioadă lungă. Şi tot în spaţiile supraterane mai erau păstrate legumele uscate. „Dezhidratarea se făcea atât în cuptoare, cât şi la soare. Aceste fructe erau păstrate mai apoi în saci de cânepă, în şură sau în podul casei. Şi astfel puteau fi consumate în diferite momente ale anului“, mai arată muzeograful Lucian Robu
Toaleta compost – atat de necesara intr-o gospodarie ecologica
Folosim toaletele în care se trage apa de atâta vreme încât după ce defecăm suntem obișnuiți să acționăm un mâner și pur și simplu să plecăm. Unii sunt de părere că toaletele compostor ar trebui să se comporte în același fel. Însă toaletele cu flux acvatic acționează ca dispozitive de debarasare care poluează și dăunează fertilității solului. Pe de altă parte, toaletele compostor sunt instrumente de reciclare menite să nu polueze și să redea solului substanțele nutritive provenite din excremente umane și urină. Atunci când trageți apa la toaletă, de fapt plătiți pe cineva să vă debaraseze de propriile deșeuri. Astfel, nu numai că plătiți pentru apă, curent electric și tratamentele de purificare a apei menajere, dar în același timp contribuiți la problemele ce afectează mediului înconjurător generate de eliminarea deșeurilor. În schimb, atunci când folosiți o toaletă compostor sunteți recompensați pentru micul efort pe care îl depuneți pentru a vă recicla materialul organic. Plata spre dumneavoastră vine sub forma compostului. De aceea, toaletele compostor trebuie gestionate. Și anume, trebuie să faceți ceva mai mult decât să trageți apa și să plecați.
Ce este compostul?
Fabricarea compostului este procesul prin care deșeurile menajere din bucătărie și curte sunt transformate într-un compus bogat în nutrienti. Prin reîntoarcerea nutrientilor în sol, compostul reduce necesarul de fertilizatori chimici scumpi. Deseurile de natura organica pot constitui pâna la 40% din deseurile menajere, cantitate ce în acest mod este extrasa de la rampa de gunoi. Compostul este un amestec de culoare închisa, uscata, ce degaja un miros, care consta în principal în materie organica descompusa. Fabricarea compostului este un proces simplu, natural. Compostul este utilizat pentru fertilizarea si conditionarea solului.
Principalele obiective ale oricărei toalete compostor ar trebui să fie tratarea sigură și igienică a materiei fecale, economisirea apei, funcționarea cu un nivel minim de întreținere și consum de energie redus, operarea fără mirosuri neplăcute și reciclarea umraniței pentru a fi redată solului.
Principalul avantaj al toaletelor ce produc compost rece este implicarea pasivă a utilizatorului. Zona de colectare a toaletei nu va trebui accesată prea des, decât poate în cazul în care mormanul trebuie nivelat. El va trebui nivelat cam o dată la câteva luni, lucru realizabil printr-o trapă de acces în podea. Cuva de colectare se golește numai după ce nimic nu a mai fost depozitat timp de cel puțin un an sau doi, însă perioada poate varia în funcție
de sistemul individual folosit. Avantajele unui sistem de toaletă cu rumeguș includ costuri financiare inițiale minime în ceea ce privește crearea infrastructurii și consum energetic redus sau chiar deloc din punct
de vedere al funcționării sale. De asemenea, când deșeurile sunt compostate termofilic, un sistem atât de simplu are un cost de mediu extrem de redus fiindcă el cere puțină tehnologie, sau chiar zero tehnologie, pentru a opera, iar compostul final este un material curat și benign, așa cum doar umranița poate fi. Nu sunt necesare echipamente de compostat în interiorul sau în apropierea casei, deși toaleta în sine poate și trebuie să se afle în interiorul spațiului
de locuit și pot fi creată să fie destul de confortabilă și complet inodoră. Nu sunt necesare nici electricitate și nici apă, exceptând o cantitate mică, pentru curățare. Cu 4 l de apă puteți curăța două găleți de 20 l. Un adult are nevoie de două saptămâni să umple două găleți de 20 l cu umraniță și urină, cu tot cu materialul de acoperire. Aceasta
necesită 4 l de apă pentru curățat la fiecare două săptămâni de utilizare a toaletei cu rumeguș, spre deosebire de cei 114 l de persoană utilizați zilnic pentru a trage apa la o toaletă standard. Compostul, dacă este gestionat corespunzător, se va încălzi suficient pentru ca dezinfectarea să aibă loc, făcându-l astfel folositor pentru a fi utilizat în grădină. Procesul de compostare este rapid, adică umranița este transformată rapid – în câteva zile, dacă nu
îngheață – într-o substanță inofensivă care nu va atrage muștele. În lunile reci de iarnă ar putea să înghețe până la dezghețul de primăvară și apoi să se încălzească. Dacă mormanul de compost nu este tratat cum se cuvine și nu devine termofil, poate fi lăsat să se învechească vreo doi ani înainte de utilizarea sa în horticultură. În oricare dintre aceste situații se menține neîntrerupt un ciclu complet natural.
Ce sa faci si sa NU faci cu toaleta compost (clik pe imagine)
SECRETUL COMPOSTĂRII UMRANIȚEI ESTE SĂ O PĂSTREZI ACOPERITĂ.
Întotdeauna acoperiți complet depunerile de la toaletă cu un material organic curat precum rumegușul putrezit, mușchiul de turbă, frunzele umede, pleava de orez sau
alte materiale potrivite pentru a preveni mirosurile, a absorbi urina și a echilibra azotul.
Întotdeauna acoperiți depunerile după ce ați adăugat ceva mormanului de compost, folosind un material de acoperire curat: fân, paie, buruieni, resturi de iarbă, frunze sau
alte materiale adecvate pentru a preveni mirosurile și muștele, pentru a crea spații de aer în mormanul de compost și pentru a echilibra nivelul de azot.
Aceste materiale de acoperire asigură un amestec de materiale organice la compost, iar varietatea susține o populație microbiană mai sănătoasă.
Întrebări frecvente despre toaletele cu rumeguș :
Toaleta cu rumeguș ar trebui fie în interiorul sau în afara casei?
În interior. Este mult mai confortabil pe vreme rece și umedă. Conținutul unei toalete
de exterior va îngheța în timpul iernii și va fi foarte dificil să fie golit în recipientul
de compost. Păstrați totdeauna un strat de rumeguș curat deasupra conținutului din
toaletă și nu veți avea nici un soi de mirosuri ciudate în cabina de toatelă. Putem lăsa recipientul toaletei cu rumeguș pentru perioade lungi de timp fără să-l golim?
WC-ul poate sta luni de zile fără golire. Păstrați doar un strat de rumeguș curat
sau alte materiale de acoperire deasupra conținutului. Cât de plin ar trebui să fie recipientul toaletei cu rumeguș înainte de a fi golit?
Știți că e timpul să goliți rezervorul atunci cand trebuie să stați în picioare ca să defecați. Mormanul de compost trebuie separat de pământ printr-o barieră impermeabilă care să prevină scurgerile?
Dacă vă faceți griji pentru scurgeri, puneți o folie de plastic sub compostul
dumneavoastră și pliați-o în așa fel încât să se scurgă într-o găleată îngropată. Orice
scurgeri colectate acolo pot fi turnate peste compost. Dacă nu, lăsați pur și simplu
mormanul în contact cu solul. Ce fel de izolație ar trebui să se utilizeze în jurul capacului scaunului de toaletă?
Nu aveți nevoie de izolație în jurul capacului scaunul de toaletă. „Izolația” este creată de
materialul organic ce acoperă fecalele.
Pot utiliza frunzele ca material de acoperire pe mormanul meu de compost?
Frunzele sunt mari. Păstrați un balot de paie sau fân la îndemână, dacă puteți. Acesta
va încapsula mai mult aer. Cum rămâne cu compostarea de iarnă? Pot să adaug material la un morman de compost acoperit de zăpadă? Depozitați peste zăpadă. Principala problemă în timpul iernii este înghețarea
materialului de acoperire. Deci trebuie să vă acoperiți frunzele, rumegușul, fânul, sau
orice folosiți pentru a le împiedica să înghețe astfel încât să le puteți folosi toată iarna.
Eu pun o prelată peste mormanul de rumeguș de afară și apoi o acopăr cu un strat gros
de paie și astfel obțin mereu o zonă în rumeguș care nu e înghețată și pot să fac în ea
adâncituri pentru materialul proaspăt… Un rezervor de compostare trebuie să aibă o latură deschisă? Dacă ne aflăm în mediul urban, nu ar trebui să fie complet închis?
Nu aveți nevoie de o latură deschisă. Cineva din Manhattan mi-a scris că a instalat toalete
cu rumeguș într-o casă comunitară și a construit un recipient cu patru laturi (o parte
detașabilă), cu un capac greu deasupra, care să oprească orice viețuitoare ar fi încercat
să intre (muște, șobolani, sconcși, șerpi sau politicieni). E o idee bună pentru dacă
locuiți într-o zonă urbană (de asemenea, poate fi necesară și o podea care să ecraneze).
Mi-au scris și alți oameni din orașe mari, spunându-mi că acum folosesc toalete cu
rumeguș în oraș, cu un rezervor de compostare în curte. Înfășurați rezervoarele în
plasă-rabitz, dacă în zonă sunt animale care ar putea scormoni prin mormane. Unde vă păstrați rumegușul? Eu nu mă pot hotărî unde să-l păstrez.
Am o mulțime de spațiu și am o înțelegere: un camion benă îmi aduce anual sau o
dată la doi ani o încărcătură de rumeguș și-l descarcă afară, lângă conteinere mele de
compost. Dacă nu aș avea această opțiune aș putea încerca să utilizez mușchi de turbă,
care se împachetează ușor și poate fi ținut în spații închise, sau să pun rumeguș în saci
de pânză (unul dintre vecinii mei a făcut acest lucru), sau să utilizez un rezervor cu trei
camere și să pun rumegușul în compartimentul central. Cum știu dacă marginile mormanului de compost vor ajunge suficient de fierbinți pentru a ucide toți patogenii?
Orice ați face, nu veți putea fi niciodată absolut sigur că fiecare bucățică din compostul
dumneavoastră a fost expusă la anumite temperaturi. Dacă aveți dubii, lăsați-l să se
matureze pentru încă un an, sau testați-l la un laborator, sau folosiți compostul în
culturile nealimentare. Cum rămâne cu carnea și produsele lactate în compost?
Se vor composta. Îngropați-le în zona superioară în centrul mormanului și țineți-le
acoperite complet cu un material curat, organic.
Ce zici de muște și șobolani în compost?
Muștele nu ar trebui să fie o problemă în cazul în care compostul este acoperit adecvat.
Dacă aveți șobolani și nu puteți scăpa de ei, va trebui să înveliți conteinerul de compost
în plasă de sârmă. Pot folosi rumegus de esență moale în compost?
Da. Asigurați-vă că nu provine de la cherestea „tratată chimic sub presiune”, lemn de
cedru, sau sequioa. Rumegușul poate fi umezit, dar nu ar trebui să fie ud. Pot folosi traverse de cale ferată pentru a construi conteinere de compost?
Creozotul nu este bun pentru compost.
Ce spuneți despre utilizarea fecalelor de câine în compost?
Folosiți un conteiner de compost separat, deoarece mulți câini nu sunt sănătoși și
eliberează paraziți vizibili în scaun, cum ar fi teniile. Folosiți un material de acoperire și
lăsați compostul să se matureze un an sau doi. La fel în cazul pisicilor. Ce spuneți de zaț de cafea și cenușă de grătar?
Aruncați zaț de cafea în compost. Puneți și boabe și chiar cafea veche. Cenușă de grătar?
Mai bine o puneți în conteinerul cu fecalele de câinele. Folosiți compostul rezultat în
grădina de flori. Dacă nu vreau să utilizez acum umraniță în compost, aș putea să mă apuc pe loc, în cazul unei situații de urgență municipală?
În cazul unei urgențe municipale serioase, da, ați putea începe imediat compostarea
umraniței, câtă vreme aveți o sursă de material de acoperire curat (rumeguș,
frunze, etc) și un conteiner de compost. Compostul funcționează mult mai bine atunci
când este alimentat cu gunoi de grajd, urină, sau alte surse de azot (resturi de iarbă și
alte verdețuri, de exemplu), astfel încât ați putea descoperi că umranița îmbunătățește
foarte mult compostul dumneavoastră, dacă nu ați adăugat deja îngrășăminte de
origine animală. Care este cea mai mare temperatură înregistrată în compostul dumneavoastră? Poate ajunge prea fierbinte?
Aproximativ 65 grade C. Da, poate deveni prea cald (a se vedea Capitolul 3). Un
morman mai rece pe o perioadă mai lungă este ideal. Dar mai degrabă se întâmplă
invers: compostul nu va fi suficient de fierbinte. Asta se întâmplă adesea fie din cauză
că mormanul e prea uscat (asigurați-vă că puneți în compost toată urina), fie că utilizați
așchii de lemn (nu folosiți așchii de lemn, folosiți rumeguș).
Putem composta umraniță dacă avem o familie mare? Ar fi o muncă prea dificilă?
Pentru o familie de 6-10 persoane, în funcție de greutatea corporală, un recipient de
toaletă-compostor de 20 l s-ar umple zilnic cu compost. Mai dificilă va fi furnizarea de
materiale de acoperire organice, echivalentul zilnic al unui volum de 20 l. Ce ziceți de compostarea pe o câmpie expusă la inundații? E mai bine să folosim o latrină-groapă?
Nu compostați pe suprafețe inundabile. Nu utilizați o latrină-groapă. Mai sunt și alte modele de rezervoare de compost?
Un model ar fi cel format din două compartimente de sârmă concentrice cu frunze între
și umranița mergând în centru. Un altul este un recipient alcătuit în întregime din paie sau
baloți de fân. Un alt tip este format din paleți simpli din lemn dispuși pe cant și legați
sau prinşi laolaltă pentru a forma recipiente de compost. Recomandați folosirea clorului ca dezinfectant?
Nu. E un contaminant de mediu. Dacă sunteți în căutarea unui exterminator de microbi
încercați peroxid de hidrogen sau ceva mai ecologic. Sau folosiți săpun și de apă.
La intrebarile cu privire la COPROFOBIA ȘI PROBLEMA PATOGENILOR, VIERMII SI BOLILE dar si multe altele, veti gasi raspunsurile in cartea lui J.Jenkins – „Umranita-un ghid de treabă mare”, carte din care am extras si noi multe din informatiile de mai sus. Cartea poate fi descărcată gratuit aici
Downshifting (sau „off grid”) este un cuvânt cu multe semnificaţii, de la coborârea de pe o treaptă superioară, la renunţarea la o poziţie socială. El semnifică un stil de viaţă simplu, nesofisticat (o simplitate voită) care este îmbrăţişat dintr-o varietate de motive, cum ar fi elevarea spirituală, nevoia de sănătate sau pasiunea pentru un mediu ecologic. Unii aleg downshifting-ul din raţiuni de justiţie socială sau ca un răspuns la consumerism.
Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani sau o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază e calitatea vieţii individului, care nu este dată de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material (nu-ţi trebuie atât de mulţi bani ca să fii fericit) ci de faptul că poţi profita în mod inteligent de timpul pe care-l ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.
De ce a apărut downshifting-ul? Pentru că e vorba de manipulare, de o anume condiţionare în privinţa statutului de consumator. Se spune că femeile vin târziu acasă, dar cu foarte mulţi bani, cu banii aceia cumpără foarte multe lucruri şi îl fac pe copil să devina la rândul lui consumator şi îl condiţionează. Copilul, la rândul lui, este plin de bani, dar fără părinţi. Copilul, neglijat dar cu bani, poate ajunge violent, sau poate fugi de-acasă. Consumul de droguri este şi o formă de protest, nu numai o adicţie, pentru că imitaţia nu este suficientă ca să explice răspândirea acestui fenomen.
Ideea transmisă de downshifting este aceea de a învăţa să ştii când să te opreşti, pentru că nu ai nevoie de foarte mult ca să poţi avea satisfacţii în viaţă, să nu devii un robot, un om „simplificat”, un nevrotic sau un isteric. Acesta necesită o depăşire a ideii de supravieţuire. Un om care supravieţuieşte, fie nu mai face nimic, şi atunci îl târăşte societatea, fie intră în această cursă şi nu mai vede alternativa. Când ai mulţi bani şi continui să munceşti ca un robot, când ai mult mai mult decât îţi trebuie, ideea de a reconsidera ce îţi trebuie (material şi spiritual) e vitală. Partea spirituală nu se poate manifesta în supravieţuire. Deteriorarea relaţiilor interpersonale este o consecinţă a lipsei de timp. Vedem în filme poliţişti extraordinar de motivaţi, care lucrează mult şi sunt părăsiţi de soţii (aici poate că nu e vorba de partea materială, ci de faptul că nu eşti în stare să ai o proporţie fericită, echilibrată între investiţiile pe care le faci profesional şi cele pentru familie), care stau cu o sticlă de whisky singuri, în camere modeste. Este vorba de a-ţi regândi existenţa, de a vedea ce priorităţi trebuie să ai în raport cu viaţa şi de a nu uita că exista şi natură şi timp liber, să revalorizezi prietenii şi lectura, să te uiţi în dreapta şi stânga, să ai surse multiple de satisfacţie personală. Acest lucru cred că la noi încă nu este posibil, suntem încă morţi după vitrine.
În încheiere aş spune că oamenii caută frumuseţea vieţii în marile reuşite, fără a acorda importanţă gesturilor mici, cotidiene. De fapt, acestea alcătuiesc cursul vieţii. Viaţa are şi ceva care trebuie trăit. Munca e foarte bună, însă ideile despre muncă şi activitate trebuie reconsiderate. Lucrurile mici sunt importante. Din păcate, atunci când eşti concentrat pe ceva, nu mai vezi nimic în jurul tău.
Textul de mai sus este doar o parte dintr-un excelent articol scris de Eugen Dumbravă pefrumoasaverde.blogspot.ro.In articol există și un interviu cu doamna Aurora Liiceanu despre fenomenul „downshifting” (sau „off the grid”)
În ziua de azi, pentru majoritatea dintre noi, soluțiile la diferite probleme sunt cumpărăturile! Termoizolație? Păi cumperi „x,y” sistem si ai rezolvat-o. Hidroizolație? Păi folie „x,y” si ai rezolvat-o. Ei bine, majoritatea „off-grider”-lor (si nu numai) stiu că soluțiile pentru un trai sănătos și fericit (aici pot spune și economică), sunt oferite de natură și nu trebuie alergat pentru orice la magazin! Iată, în cele de mai jos, câteva soluții eficiente, sănătoase și în mare măsură chiar gratuite :
Designul solar pasiv al unei case, profită de orientarea soarelui pentru a minimiza (sau în anumite condiții de a elimina) necesitățile de încălzire sau răcire a unei clădiri!
Numele spune totul :
1. Design = integrat în designul clădirii
2. Solar = sursă de energie din natură (gratuit)
3. Pasiv = fără părți mecanice, necesitate de întreținere zero
Rezultatul este o încălzire (sau răcire) datorită doar designului sau orientării casei, deci nu se poate deteriora sau distruge. Ce câștig, nu-i așa?
Regulile sunt simple!
1. Orientați-vă casa în mod corespunzător față de traiectoria soarelui
Cel mai simplu mod de a beneficia de puterea, energia soarelui este de a vă orienta casa în direcție Est-Vest cu fațada cea mai lungă spre Sud! Chiar dacă ați roti casa în jurul axei cu 30 grade, tot ați avea o eficiență de 90%. Asigurați-vă că nici un obstacol natural sau de altă natură (copaci, clădiri) nu vor împiedica razele solare să pătrundă în casa Dumneavoastră mai ales în perioada dintre orele 09 și 15 ale zilei, ceea ce este foarte important mai ales pe durata iernii!
2. Folosește-te de unghiul razelor solare
Ați observat vreodată că unghiul soarelui pe cer este mai mică la orizont în timpul iernii și aproape deasupra capului, în timpul verii?
Ei bine, acest lucru puteți să-l folosiți în avantajul Dumneavoastră, lăsând razele solare (care bat aproape perpendicular pe geamurile casei în timpul iernii) să pătrundă în interiorul casei și să încălzească pereții sau podeaua, care bineînțeles ar trebui să fie realizate din materiale care au capacitatea de a înmagaziona căldura (cob, argilă, fibră de lemn, etc). Așa cum vedeți și în grafica alăturată, nu se pune problema ca razele solare să ne supraîncălzească locuința, deoarece vara aceleași raze numai bat în locuință ci pe acoperișul casei. În acest caz mare atenție ce fel de termoizolație vă alegeți la acoperiș (mai ales între căpriori!) Așadar, este foarte important să vă alegeți materiale de construcții care au capacitatea de a înmagaziona căldura și lăsați razele solare (joase, ale iernii) să le încălzească în timpul zilei, astfel seara veți avea plăcuta surpriză că aceste materiale să vă redea încet-încet căldura captata.
3. Alegeți dimensiunea ferestrelor corect!
Cea mai mare greșeală este supradimensionarea geamurilor (mai ales cele orientate spre SUD). Pot apărea probleme îndeosebi primăvara și toamna când, din cauza geamurilor mari poate apărea supraîncălzirea interiorului! Știați că : dimensiunea geamurilor ar trebui calculate în funcție de spațiul care trebuie să fie iluminat și/sau încălzit? În general, mărimea geamului ar trebui să fie între 7% și 15% din mărimea podelei încăperii unde urmează a fi montat geamul! Dar pe lângă toate astea, la alegerea dimensiunii geamurilor trebuie să se ia în calcul și poziția în funcție de celălalte punctele cardinale (N, E, V) ale casei! O bună alegere poate ajuta la un climat și o ventilație foarte bună în interiorul casei! Iată câteva sfaturi : la Nord alegeți să montați geamuri mici, de aste se și recomandă ca la partea nordică a casei să planificați încăperi ca toaleta, garderobă, cămară. În partea Vestică poate apărea cel mai ușor supraîncălzirea deoarece aici chiar și vara pot pătrunde razele solare în interior, recomandarea noastră este să aveți copaci înalți în fața geamurilor, obloane, sau geamuri mai mici. Geamurile din partea Estică pot regla confortul termic, clima din casă deoarece pe aici poate pătrunde cu ușurință aerul curat de dimineață, iar soarele nu este încă atât de puternic încât să producă supraîncălzirea!
4. Holurile au un rol important!
O altă greșeală la designul unei case este așezarea ușii principale direct spre o sufragerie. Iarna, în momentul în care deschizi ușa de intrare,frigul pătrunde direct, fără nici un obstacol în interiorul casei. De asta holul unei case nu este doar un spațiu pentru umbrele, pantofi, cuier, ci și foarte util în ceea ce privește transferul termic! este foarte simplu : deschizi ușa principală, intri în hol și închizi ușa! După asta întri în casă! Schimbul de transfer termic este redus la minim!
5. Suprafața utilă și design-ul interior al casei contează!
Dintr-odată, majoritatea dintre noi alegem să locuim într-o casă supradimensionată, uitând că un om sănătos folosește casa doar adăpost pe timpul nopții sau la temperaturi scăzute, vreme urâtă. Întodeauna, omul a avut multă treabă în jurul casei…pentru a supravietui. O casă supradimensionată va costa mai mult atât la construcție cât și la întreținere, încălzire. O casă compactă (eventual pe două nivele), cu multe spații deschise poate fi încălzită mai ușor, chiar și cu o sobă pe lemne, centrată cât mai la mijloc. O sobă cu care poți și găti dar să încălzești si apa pentru baie. Bineînțeles, vorbim de o casă cu pereți exteriori bine termoizolati, iar in interior cat mai multe materiale cu masă termică (lut, lemn, piatră, var, nisip, cărămidă)
Zonele tampon iti salvează câteva grade Celsius
Tot termoizolante pot fi considerate si „zonele tampon” din fața (la sud) sau din spatele (la nord) unei case! O prispă sau mai bine zis o terasă din fața casei, care iarna poate fi acoperită cu geamuri, poate fi o soluție de a aduce câteva grade în plus în casa ta. Pentru a avea umbră vara, se pot planta plante curgătoare (de exemplu vița de vie). Toamna vor cădea frunzele și razele soarelui pot aduce câteva grade în plus chiar si iarna! La peretele nordic, poti adăuga un mic depozit, astfel frigul va pătrunde mai greu în perete!
Până una alta, chiar si peretele exterior poate fi termoizolat fără să alergăm la cumpărături! Sau chiar dacă cumpărăm, vorbim de prețuri mult mai scăzute și încurajând economia locală și nu invazia multinaționalelor! Soluții sunt! Despre aceste soluții găsiți mai multe informații pe www.casenaturale.ro
În câțiva ani nu vom mai putea vorbi despre cei șapte ani de acasă, considerați definitorii pentru punerea bazelor educației copiilor în sânul familiei. Și aceasta deoarece, după cum informează Mediafax, extinderea sistemului educaţional obligatoriu, prin includerea copiilor de 2–5 ani în pregătirea preşcolară, este una dintre preocupările Guvernului din România. Ministrul Remus Pricopie a spus că Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) doreşte să extindă, din 2015, învăţământul obligatoriu la vârsta de 5 ani, iar apoi, gradual, spre 3 ani.
Deloc întâmplător, ca răspuns la provocările actuale ale sistemului educațional tradițional, își face loc și în țara noastră conceptul de educație la domiciliu, sau homeschooling-ul, sau școala de acasă. Educaţia la domiciliu este definită ca fiind alternativa educaţională prin care parinţii/tutorele îşi asumă responsabilitatea primară pentru educaţia copilului lor. Acest articol dorește să ofere câteva informaţii de bază privind educaţia la domiciliu şi să dezbată câteva aspecte conflictuale extrase din cercetările efectuate privind integrarea în societate a copiilor educaţi la domiciliu.
Subiectul este de actualitate și nu trebuie privit ca o extravaganță sau ca o tendință eronată de izolare a copiilor de către familii considerate conservatoare. Pentru o mai bună informare publică au avut loc şi câteva conferinţe de homeschooling în ţara noastră. Este o realitate faptul că învățământul românesc se degradează constant, că performanțele sunt din ce în mai slabe, că ne pleacă elevii buni la studii în străinătate, că există o criză a cadrelor didactice. Programa școlară este stufoasă și aproape imposibil de parcurs, cu atât mai puțin de asimilat. Interactivitatea ca metodă de predare rămâne la stadiul teoretic și copiilor li se cere să devină depozitari de cunoștințe pe care nu reușesc să le pună în practică. Noile generații nu sunt de compătimit atâta vreme cât nici ele nu arată un interes deosebit de a performa, dimpotrivă. Chiulul, nepăsarea, lipsa de respect față de profesori și preocuparea excesivă pentru gadgeturi și modă caracterizează un procent important al celor de pe băncile școlii. În jocul rezultatelor slabe intră și părinții care îi ocrotesc excesiv pe elevi, le satisfac numeroase capricii, discreditează din start școala și cadrele didactice încurajându-și copiii că oricum diploma e de formă, că oricum se vor descurca ei în viață cumva, și că reușita constă în a avea doar școala vieții.
Ce este homeschooling-ul?
Psihologul Irina Constantinescu ne lămurește: “Homeschooling nu înseamnă doar o alternativă la sistemul de masă, şi nu doar un protest al părinţilor împotriva degradării sistemului public de învăţământ, ci şi un refuz al „procesării” copiilor pe bandă rulantă, în scopul de a obţine consumatori şi „rotiţe” obediente ale sistemului. Homeschooling-ul are ca scop formarea de oameni liberi, responsabili, cu un sistem de valori puternic şi o dezvoltare emoţională echilibrată, armonioasă, prin renunţarea la metodele standardizate şi întoarcerea la instruirea individualizată. Şcolarizarea la domiciliu este o metodă de educaţie cunoscută din cele mai vechi timpuri, care a cunoscut o revigorare începând din anii 1970 în S.U.A., odată cu eşecul academic şi moral al învăţământului de masă. În România dinainte de comunism, şcolarizarea la domiciliu era ceva obişnuit şi se găsea explicit prevăzută în lege ca formă alternativă de învăţământ până la naţionalizarea educaţiei din 1948.
În ultimii zece ani, „şcoala de acasă” a cunoscut o popularitate din ce în ce mai mare, fiind legalizată în ţări ca S.U.A., Canada, Australia, Anglia, Franţa, Italia, Finlanda, Irlanda. În S.U.A. se estimează că numărul copiilor şcolarizaţi la domiciliu creşte anual între 7 şi 15 procente. Astăzi, la noi în ţară, şcolarizarea la domiciliu este prevăzută în lege doar pentru copiii cu handicap, care nu se pot deplasa la şcoală, şi este strict reglementată. Totuşi, pentru cei care doresc să renunţe la sistemul de masă, există alternativa înscrierii copilului la o „şcoală-umbrelă” din străinătate. „Şcoala-umbrelă” e o şcoală particulară care primeşte înscrieri ale elevilor homeschooled (educaţi acasă) contra unei taxe anuale. Copilul înscris la o „şcoală-umbrelă” este considerat de stat ca fiind şcolarizat legal, şi poate fi oricând reintegrat în învăţământul public sau privat, după o testare a cunoştinţelor. Acest tip de şcoli eliberează foi matricole şi alte documente şcolare (de exemplu, acte de transfer) asemănătoare celor din învăţământul de masă. Există numeroase „şcoli umbrelă”: unele furnizează şi materialul de predare şi de studiu, şi au cerinţe mai stricte în ceea ce priveşte examinarea (testele se susţin online), altele solicită doar un raport final din partea părinţilor, pentru a putea completa actele cu materii, note etc. După cum se observă, homeschooling-ul este extrem de flexibil, astfel încât fiecare familie poate urma calea educaţională care i se pare potrivită.” – sursa
Despre implementarea homeschoolingului în Romnânia ne vorbește psihologul Anca Dobrean: “Cu totul surprinzător este subiectul „homeschooling”, propus recent de membrii Asociației Naționale a Părinților, voce prin care s-au produs deja modificări în examenele naționale ale elevilor. „Homeschooling” sau „școala de acasă” este un sistem cunoscut în țările occidentale, constând în învățarea acasă, cu sprijinul părinților și al meditatorilor. Un testimonial al unui părinte de origine română, dar care s-a folosit de acest sistem în străinătate, arată avantajul de a avea, la domiciliu, serviciile educaționale oferite prin programele aprobate oficial, dar în cadrul cărora părinții sunt cei care înlocuiesc profesorii, cel puțin pentru perioadele corespunzătoare învățământului preșcolar și primar. Dezavantajul imediat sesizabil este lipsa unui colectiv în care copilul să socializeze, însă și aici sistemul „homeschooling” vine cu „soluția” constituirii în grupuri în care copiii și părinții adepți ai „școlii de acasă” se împrietenesc și formează mini-școli de familie. ” – sursa
Beneficii ale educației la domiciliu
Câștigul de timp. Părinții pot petrece mai mult timp cu copiii, se elimină timpul consumat în trafic, grija de a găsi persoana potrivită pentru a duce și prelua copiii la și de la școală etc.
Există o varietate largă de metode de educare, începând cu cele convenţionale, care constau din cursuri prin corespondenţă şi orare de respectat, ajungând până la cele neconvenţionale, care constau în acumularea de experienţă, citire şi conversaţie.
Evitarea anturajelor nepotrivite. Familia poate continua educația copilului și dincolo de cei șapte ani de acasă, conform propriilor valori, fără interferența unui mediu (școala de stat) care să le contrazică și combată.
Câștigul de cunoștințe și cultură generală. Copiii cu aptitudini speciale către artă, sport, creație etc., vor putea dedica mult timp acestor activități care le vor contura viitoare carieră, în detrimentul unor materii inutile. Materia școlară va fi parcursă accentuând domeniile de interes pentru copil, iar studiul teoretic va fi îmbinat cu activități practice mult mai ușor de pus în practică de acasă: vizite la muzee, în parcuri, la teatru, biblioteci etc.
În cazul educaţiei la domiciliu trebuie să se asigure că: părintele este bine intenţionat în asigurarea tuturor nevoilor pentru educarea individuală a copilului; părintele se va implica în asigurarea bunăstării fizice şi intelectuale a copilului; copilul va avea posibilitatea să ia legătura şi cu alte persoane decât familia. (Toate evaluările în acest sens ar trebui făcute de persoane cu cunoştinţe în domeniu, privind varietatea posibilităţilor în educarea la domiciliu şi fiecare evaluare ar trebui să se concentreze asupra stadiului de progres a copilului şi nu asupra conţinutului cunoştinţelor şi al materialului didactic folosit. Aceste evaluări ar trebui făcute în locuri desemnate de comun acord cu familia şi autoritatea tutelară.)
Lista continuă cu avantajele identificate în studiul prezentat la sfârșitul prezentului articol.
Dezavantaje ale educației la domiciliu
Sunt și psihologi care avertizează că aceasta alternativă la învățământul de stat implică riscuri serioase. Ca să fie pregătiți pentru viață, copiii ar trebui să învețe să se descurce în relațiile cu colegii, să facă față competiției și să treacă prin emoțiile examenelor. „Interesul este ca un copil să poată să se descurce în fața unor situații neprevăzute. În condițiile în care am tot confortul și nu sunt provocat pe zona necunoscutului, risc să creez o personalitate a unui adult care va avea nevoie doar de un mediu care este securizat.”, spune Dănuț Negru, psiholog clinician.
Cheltuielile pot fi mai mari, mai ales dacă se optează pentru înscrierea la o școală umbrelă din străinătate, și pentru angajarea unor profesori individuali. De asemenea, dacă unul dintre părinți se va ocupa de educația la domiciliu, acesta nu va putea avea un job clasic, ci eventual un job part-time sau un job pentru care va lucra de acasă.
Dificultatea recunoașterii performanțelor școlare ale elevilor educați acasă. Psihologul Irina Constantinescu face o radiografie a situației actuale din țara noastră din acest punct de vedere:
Homeschooling în România – aspecte practice
Unul din lucrurile pe care trebuie să le ştim de la bun început este că, deşi copilul a fost înscris la o „şcoală-umbrelă” din străinătate, Ministerul Învăţământului nu recunoaşte notele obţinute în alte ţări. De aceea, la o eventuală reintegrare în sistemul şcolar public sau privat românesc, elevul va trebui să susţină teste la toate materiile din curricula românească, pentru fiecare clasă, până la nivelul la care se află în prezent. În funcţie de rezultatele obţinute, va fi încadrat la clasa corespunzătoare. I se va face o nouă foaie matricolă cu notele obţinute la testările respective. Acest lucru este cerut, de asemenea, tuturor elevilor care au urmat şcoală în alte ţări (cum sunt cei care au fost plecaţi cu părinţii în străinătate câţiva ani şi s-au întors în ţară).
În plus, trebuie să ţinem seama de faptul că orice diplomă de liceu obţinută în acest sistem, chiar şi una cu recunoaştere europeană, nu va permite înscrierea copilului la facultate decât ca student străin. Astfel, un copil care a fost şcolarizat la domiciliu şi care doreşte să urmeze o facultate în România va avea două opţiuni: fie să facă liceul din nou în sistemul românesc (posibil la „fără frecvenţă”), fie să se înscrie la facultate ca student străin (ceea ce înseamnă, însă, taxe foarte mari). De aceea, pentru România, homeschooling-ul poate fi o opţiune viabilă în special pentru clasele primare şi gimnaziale, cu reintegrarea ulterioară a copilului în sistemul şcolar public sau particular românesc. Se subînţelege că părintele care se va ocupa de şcolarizarea copiilor va trebui să cunoască bine limba engleză, astfel încât, pe de o parte, să poată comunica cu „şcoala-umbrelă” din străinătate, iar pe de altă parte să poată preda copilului în această limbă – căci şi pentru copii este nevoie de o bună stăpânire a limbii engleze. Odată decizia luată, urmează al doilea pas: ce şcoală alegem?
Majoritatea „şcolilor-umbrelă” se găsesc în S.U.A., şi legătura cu ele se poate lua pe Internet, iar tot ce ţine de înscriere, plata taxelor, eliberarea de acte etc. se face online sau prin intermediul poştei.
Redăm în continuare fragmente relevante dintr-un studiu prezentat la Conferinţa Educaţia pentru Social Democraţie, 3 Iulie 2000, Institutul pentru Educaţie – Londra, susținut de Amanda J Petrie PhD, Cercetător – Universitatea din Liverpool.
În cadrul educaţiei la domiciliu există o varietate largă de metode de educare, începând cu cele convenţionale, care constau din cursuri prin corespondenţă şi orare de respectat, ajungând până la cele neconvenţionale, care constau în acumularea de experienţă, citire şi conversaţie. Eficacitatea educaţiei la domiciliu s-ar părea că nu depinde de metoda aleasă de părinţi, ci mai mult de gradul de implicare a părinţilor în înţelegerea necesităţilor în educarea copilului lor. De-a lungul istoriei în toată lumea au existat părinţi şi tutori, cu diferit statut social şi diferite grade de bunăstare, care şi-au învăţat proprii copii. În unele cazuri părinţii consideră că această metodă de educare se potriveşte mai bine copilului lor decât şcoala care le stă la dispoziţie. În alte cazuri părinţii se bazează pe propria experienţă şi văd educaţia într-un context mai larg decât şcoala; aceştia vor să-şi educe copii cu propriile forţe. Există copii care sunt retraşi de la şcoli pentru a fi educaţi la domiciliu din diferite motive, însă cel mai frecvent motiv este violenţa, fie în şcoală, fie pe drumul spre şcoală şi acasă. În astfel de cazuri părinţii implicaţi au simţit că ar fi în stare să asigure copilului lor o educaţie şi o stare de confort mai bune decât în şcoala care le stă la dispoziţie.
În ultimii treizeci de ani în SUA şi în Marea Britanie, şi în ultimii cinci ani pe continentul european, s-a constatat o creştere a cerinţei părinţilor de a beneficia de educaţia la domiciliu, mai ales în formarea unor grupări de sprijin a educaţiei la domiciliu. Aceste grupări ar avea ca scop propagarea unor informaţii utile părinţilor şi în mijloacele media. Legile internaţionale au recunoscut dreptul copilului la educaţie, dar nu au specificat forma de învăţământ care trebuie adoptată. Binenţeles nu s-a exclus conceptul de educare la domiciliu. Declaraţia Naţiunilor Unite privind Drepturile Omului recunoaşte dreptul copilului la educaţie: Orice om are dreptul la o educaţie. – Educaţia elementară este obligatorie. – Părinţii au dreptul elementar de a alege metoda de educare de care vor să beneficieze copilul lor. Aceste concepte sunt incluse şi în Convenţia Europeană privind Drepturile Omului, protocol 1, articol 2: Nici o persoană nu poate fi privată de dreptul la educaţie. În exercitarea oricăror funcţii pe care şi le asumă în procesul de educare şi şcolarizare, statul trebuie să respecte dreptul părinţilor de a asigura copilului lor educaţia şi studiul conform convingerilor religioase şi politice proprii.
Unele ţări confundă dreptul copilului la educaţie formulat în Declaraţia Drepturilor Omului al Convenţiei Europene cu şcolarizarea obligatorie. Dar chiar şi în ţările în care s-a introdus ulterior şcolarizarea obligatorie, precum Olanda şi Grecia, se pot face excepţii; educarea la domiciliu este permisă, dar numai în cazuri foarte rare, când acest lucru este evident în beneficiul copilului. S-ar părea că în viitor conceptul de şcoală va suferi multe modificări. O previziune a lui Seltzer şi Bentley, doi dintre membrii Demos – o instituţie guvernamentală britanică -, despre şcolile din viitor sună astfel: Şcolile şi universităţile încă se mai concentrează asupra cunoştinţelor acumulate şi examinează gradul de acumulare a cunoştinţelor, fără să se asigure că aceste cunoştinţe pot fi aplicate în practică de către elevi şi studenţi odată ce au părăsit băncile şcolii. Trebuie însă să recunoaştem că în economia modernă ceea ce contează este cum este individul în stare să-şi folosească cunoştinţele şi abilităţile într-un anumit context. … Acest lucru înseamnă că avem nevoie un cu totul alt fel de program de învăţământ, care să nu fie dominat de cantitatea cunoştinţelor în defavoarea aplicaţiilor practice şi a gradului de înţelegere. În schimb sistemul de învăţare ar trebui să se concentreze pe anumite teme: activităţi complexe care să combine diferite resurse, diferiţi oameni şi diferite tipuri de cunoştinţe în efortul de a obţine anumite rezultate. Astfel de programe ar determina elevii să identifice şi să rezolve de sine stătător anumite probleme, în loc să li se dicteze cum trebuie să rezolve anumite probleme şi care este calea corectă de rezolvare. De asemenea ar trebui să li se ceară să rezolve probleme în diferite contexte, aplicând o gamă largă de metode de învăţare şi de strategii, folosindu-se pe cercetări mai mult experimentale. Cu alte cuvinte, elevii s-ar implica prin fapte, nu numai prin gândire şi cunoaştere.
Integrarea în societate. Ignorând rezultatele cercetărilor, de multe ori se dă lipsa de socializare cel mai des ca motiv pentru a nu permite educaţia la domiciliu. Cum am mai amintit, educaţia la domiciliu nu este o educaţie între cei patru pereţi. Concluzia cercetărilor făcute privind integrarea în societatea a persoanelor educate la domiciliu este incontestabilă:
copii educaţi la domiciliu sunt mult mai maturi decât cei trimişi la şcoală şi se integrează mult mai bine în societate.
aproape toţi părinţii încurajează activ aceşti copii să ia parte în activităţile comunităţii
copii educaţi la domiciliu vin în contact cu copii şi adulţi de diferite vârste şi nu se limitează doar la o anumită categorie
copii au tendinţa să se simtă izolaţi şi singuri în grupuri mari
integrarea în societate în sensul negativ, sub presiunea mediului înconjurător, inclusiv violenţele fizice şi verbale pot avea loc în mediul şcolar, dar mai rar acasă.
Sectele religioase. Mai ales în SUA, religia ocupă un loc important în educaţia la domiciliu. Majoritatea familiilor care optează pentru educaţia la domiciliu din motive religioase de obicei aparţin comunităţilor de religie evanghelică, catolică, Martorii lui Iehova sau Quaker (în ultimul timp tot mai multe familii ortodoxe din SUA își educă copii acasă). Sectele extreme, ca cele amintite în instanţele din Franţa sau în Spania în anii 1975 preferă să înfiinţeze şcoli pentru grupuri mici, astfel putând îndoctrina mai uşor copii. O şcoală cu grupuri mai mici nu este deloc acelaşi lucru cu educaţia la domiciliu. Membrii unor grupări creştine puternice sunt pacifişti înrăiţi şi nu pot trece cu vederea comportamentul contrar. Martorii lui Iehova sunt de asemenea pacifişti şi de obicei se opun folosirii calculatorului, care în ziua de azi este din ce în ce mai des folosit în şcoli. În SUA există multe familii care au optat pentru educarea la domiciliu din motive religioase. În Marea Britanie numărul acestora se estimează a se ridica la 40% din totalul numărului.
Observaţii. Intervievând părinţii implicaţi în educaţia la domiciliu, reiese că aceasta este o opţiune viabilă faţă de şcoală, dar că cele două nu trebuie să se excludă. Există copii care sunt retraşi de la şcoală pentru o anumită perioadă, după care revin. Alţii încep educarea la domiciliu după care se decid pentru înscrierea la şcoală (Petrie, Windrass şi Thomas 1999). Deşi nu există cercetări făcute în acest sens, s-a observat că copii care continuă educaţia la domiciliu cu frecventarea unei şcoli pentru calificări, întâmpină foarte rar greutăţi. Obţinerea unor calificări privind educaţia diferă de la ţară la ţară. Din întrebările puse părinţilor implicaţi în educaţia la domiciliu a reieşit că de obicei există căi pentru obţinerea acestor calificări.
Concluzii. Mulţi oameni vorbesc despre educarea la domiciliu, însă foarte puţini ştiu ce implică. Educarea la domiciliu este o metodă educaţională folosită de secole, iar guvernele din ziua de azi ar trebui să demareze cercetări obiective, bine intenţionate înainte de a lua măsuri în vederea limitării aceste forme de educare din orice punct de vedere. Există o necesitate astringentă pentru mai multe cercetări în acest sens în întreaga Europă. În cercetările efectuate ar trebui să se ia în considerare familii funcţionale, unde relaţia dintre părinţi şi copii se bazează pe respect mutual, copii cu o minte deschisă care îşi asumă responsabilitatea de a învăţa. Putem afla mult mai multe lucruri despre educaţia la domiciliu. Există grupări adepte ale educaţiei la domiciliu în cele mai multe ţări, de asemenea există educatori la domiciliu care sprijină cu munca lor grea această formă de educare, care încearcă să ţină legătura cu departamentul de educaţie prin discuţii favorabile.
Argumente pro pentru studiul la domiciliu
Eficienţa studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu asigură pentru elev consultaţii personale, ceea ce în studiul comun este foarte limitat. În comparaţie cu clasele cu un efectiv numeros, studiul la domiciliu asigură o comunicare mult mai eficientă dintre elev şi profesor. Predarea materiei în funcţie de capacitatea de asimilare a elevului şi supravegherea lui se desfăşoară mai eficient. În acest caz este foarte uşor de predat o porţiune din materie, pe care elevul nu o înţelege. Explicaţiile adaptate la persoane sunt aproape imposibile în clase mari, pe când în cazul predării la domiciliu se poate aplica fără nici o problemă. Prin studiul la domiciliu, se poate petrece mai mult timp cu porţiunile din materie, care sunt mai greu de înţeles, până când elevul înţelege totul bine.
În cazul studiului la domiciliu elevul se bucură în întregime de atenţia profesorului supraveghetor sau a părintelui care ajută. Astfel acesta poate progresa în 2 -3 ore mai mult, decât elevii care iau parte la predarea în şcoli în 6 -7 ore. În cazul studiului la domiciliu elevul progresează cu acumularea cunoştinţelor în funcţie de capacitatea sa de asimilare. Cu studiul la domiciliu se reduc considerabil factorii de distragere a atenţiei, elevul putându-se concentra mai bine asupra explicaţiilor, a aplicaţiilor şi a studiului. Elevii care îşi desfăşoară studiul la domiciliu devin foarte repede independenţi. Ei încep foarte devreme să experimenteze pe baza cunoştinţelor teoretice acumulate. Luând în considerare particularităţile elevului este posibilă dezvoltarea gândirii şi experimentării independente. Elevul va analiza rezultatele lui în funcţie de timpul investit, de posibilităţile şi abilităţile folosite, şi nu prin comparaţie cu rezultatele colegilor.
În cazul studiului la domiciliu este mai uşor de verificat, dacă copilul şi-a însuşit materia, dacă şi-a făcut temele. Studiul la domiciliu face posibilă descoperirea şi exploatarea mai eficientă a capacităţilor personale. Din acest motiv, în ţările vestice, unde este aprobat şi aplicat studiul la domiciliu, elevii care iau parte la acesta, au rezultate foarte bune. De exemplu, în Statele Unite a reieşit că unul din patru elevi, care beneficiază de studiu la domiciliu (mai exact 24,5%) este în avans cu cel puţin o clasă faţă de colegii lui de promoţie. În SUA sunt tot mai bine primiţi elevii aceştia, fiindcă ei dau rezultate foarte bune la testări şi în anii de facultate. Este recunoscut în general, că eficienţa studiului depinde de sprijinul, sau dimpotrivă lipsa sprijinului familiei. Necesitatea sprijinului familiei se referă la rezolvarea temelor, ajutorul la însuşirea cunoştinţelor, chiar şi la relaţia dintre membrii familiei care se răsfrânge asupra stării emotive a copilului. Dacă în cazul studiului în comun s-a dovedit deja necesitatea sprijinului părinţilor, atunci este evident, cât de eficientă poate fi o metodă de studiu care are parte de sprijinul total al părinţilor.
Economicitatea studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu scuteşte statul de o parte din cheltuielile materiale, deoarece acest mod de studiu este sprijinit material de părinţi. Pentru această metodă de studiu statul nu trebuie să asigure pentru practicanţii săi o infrastructură, profesori, în schimb cetăţenii care beneficiază de ea vor avea de achitat taxele necesare. Copiii educaţi prin această metodă nu vor cauza probleme materiale statului, cum ar fi cheltuielile pentru încălzirea sălilor de clasă şi cheltuielile cu problemele sanitare. Pentru educarea lor nu este necesară angajarea unui personal auxiliar, cum ar fi femei de serviciu, personal pentru întreţinere, paznici. Această metodă de studiu face posibilă rezolvarea situaţiei profesorilor disponibilizaţi. Profesorii disponibilizaţi pot colabora în predarea la domiciliu.
Această metodă asigură un venit suplimentar în cadru legal pentru profesori. Un profesor care predă o jumătate de zi la clasă poate să-şi petreacă restul timpului cu predarea la domiciliu. Această metodă de studiu nu necesită îmbrăcăminte specială. Dacă la şcoala respectivă nu se poartă uniformă, atunci părintele e scutit de cumpărarea continuă de haine care sunt la modă la ora respectivă. Astfel nici copilul nu este supus presiunii colegilor de clasă, dacă nu poate ţine pas cu moda. Legat de problema introducerii uniformei în scoli am efectuat un sondaj din care reiese că mulţi părinţi preferă purtarea uniformei, astfel fiind exclusă necesitatea ţinerii pasului cu moda. Unii părinţi se plâng, că deja din clasa I. este prezentă în rândul copiilor îmbrăcămintea în pas cu moda; mulţi părinţi nu-şi permit să concureze în acest domeniu, acest lucru duce la frustrări din partea copilului şi excluderea lui din colectivitate.
Siguranţa studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu oferă siguranţă împotriva pericolelor pe care le prezintă stupefiantele, alcoolul, tutunul, precum şi împotriva factorilor care ar putea periclita starea sufletească a copiilor. Studiul la domiciliu oferă mai multă siguranţă şi împotriva bolilor transmisibile, care fac ravagii mai ales iarna. Mulţi oameni trăiesc cu impresia că studiul la domiciliu izolează total copilul de mediul înconjurător, de pericolele vieţii, acesta ne fiind pregătit să le înfrunte. Dar studiul la domiciliu nu are ca scop izolarea copilului de viaţa reală şi de pericolele ei, ci să îl pregătească mai întâi să le înfrunte şi numai apoi să fie supus pericolelor reale. Sigur nu vrea nimeni să-şi supună copilul unor pericole evitabile. Studiul la domiciliu are ca scop evitarea efectului negativ a unor pericole premature, pentru înfruntarea cărora copilul încă nu este pregătit. Studiul la domiciliu procedează ca şi grădinarul cu plantele din sere. În sere se creează condiţii deosebite pentru plante, pentru a asigura dezvoltarea lor rapidă şi sănătoasă până când acestea devin destul de puternice pentru a putea fi expuse condiţiilor naturale. Plantele cultivate astfel se dezvoltă mai repede şi dau mai devreme roade de calitate mai bună, decât exemplarele cultivate în aer liber.
Pe de altă parte studiul la domiciliu îşi propune să determine copilul să ocolească pericolele evitabile. Nu acela este pregătit corespunzător pentru viaţă, care este dispus să descopere lucruri cu orice risc, ci acela, care ocoleşte anumite lucruri pe care nu le-a încercat personal încă, dar despre care ştie că îi dăunează.
Flexibilitatea studiului la domiciliu. Flexibilitatea studiului la domiciliu reprezintă un avantaj pentru familiile care îşi schimbă des domiciliul în interes de serviciu, sau pentru cei care călătoresc des, de exemplu diplomaţi, cadre militare sau sportivi profesionişti.
Studiul la domiciliu poate întări şi legăturile în cadrul familiei. În zilele noastre există mulţi factori care izolează din ce în ce mai mult membrii familiei, care este unitatea de bază a societăţii, ducând la destrămarea familiilor. Membrii familiei petrec foarte puţin timp împreună, astfel legăturile dintre ei devin din ce în ce mai slabe. La studiul la domiciliu există tendinţe orientate în sens opus, adică familia să petreacă mai mult timp împreună. Acest lucru în sine încă nu rezolvă problemele ivite, dar în mod sigur o influenţează pozitiv.
Studiul la domiciliu şi integrarea în societate. Studiul la domiciliu este atacat cel mai des din partea celor îngrijoraţi pentru integrarea în societate a copiilor astfel educaţi. Mulţi se întreabă cum se vor integra în societate nişte copii care sunt atât de izolaţi de societate. Analizând însă mai atent această problemă, părerile se împart. Studiul la domiciliu împiedică intrarea copilului în anumită gaşcă. Este evident că aceste grupări nu se nasc în interesul apărării intereselor civice, dimpotrivă, acestea sunt exemple de putere în lipsa unor valori morale.
Deoarece fetele şi băieţii au orientări şi stil de gândire diferit, cu ajutorul studiului la domiciliu ei sunt lăsaţi să fructifice faptul că ei ţin de sexul lor. Fetele pot fi mai fete, iar băieţii băieţi. Studiul la domiciliu ajută copilul să treacă peste prăpastia dintre generaţii. Ea pregăteşte copilul pentru situaţii reale din viaţă ca de exemplu diferenţierea de vârstă de la locurile de muncă. Copiii educaţi la domiciliu sunt în permanentă legătură cu oameni din diferite generaţii. Mediul lor înconjurător are aceeaşi componenţă ca în viaţa reală. Cercul lor de cunoştinţe şi prieteni poate fi mai variat decât dacă şi-ar petrece cea mai mare parte a timpului între copii de aceeaşi vârstă. Ei pot lua parte mai activ în îndeplinirea muncilor din gospodărie, astfel dezvoltându-se simţul răspunderii.
Copiii care studiază la domiciliu sigur că nu sunt izolaţi în întregime de cei din jur. În ţările, în care studiul la domiciliu este aprobat şi practicat se poate observa că aceşti copii iau parte la multe programe ale comunităţii. Există cazuri în care mai multe familii cu copii care studiază la domiciliu iau parte împreună la anumite ore sau eventual fraţi iau parte împreună la însuşirea anumitor cunoştinţe. Şi aceşti copii iau parte la anumite programe în comunitate: merg în tabere, fac parte din diferite cluburi şi organizaţii de tineret, respectiv practică intensiv diferite sporturi. În ţările occidentale s-a observat că între părinţii copiilor care studiază la domiciliu există o legătură mult mai strânsă decât între părinţii copiilor care studiază în şcoli.
Studiul la domiciliu în trecut şi personaje istorice care au fost educate cu această metodă. Multe personaje renumite au urmat parţial sau în întregime studiul la domiciliu. În ţara noastră regele Carol al II-lea că a fost educat de însuşi regele Ferdinand. Alexandru Odobescu, Constantin-, Iacob-, şi Leon Negruzzi, Ioan Slavici, şi alţii au fost educaţi total sau parţial acasă. Dintre preşedinţii Statelor Unite ale Americii cel puţin zece au studiat parţial sau în întregime la domiciliu. George Washington: o parte însemnată a studiilor şi le-a dobândit la domiciliu, iar profesorii săi au fost mama şi tatăl lui. Şi Thomas Jefferson a învăţat să scrie şi să citească acasă, profesorul său fiind de asemenea tatăl său. Şi Abraham Lincoln şi-a făcut studiile în cea mai mare parte, cu excepţia unui an, la domiciliu.
Omul de ştiinţă Blaise Pascal, inventatorul Benjamin Franklin au studiat la domiciliu. Un alt inventator, Thomas Edison, şi-a pus bazele cunoştinţelor acasă. Ca o curiozitate amintim faptul că, la vârsta de 5 – 7 ani a fost exmatriculat din şcoală, fiind declarat incapabil. În urma acestei întâmplări a început să înveţe de la mama lui. Aceasta i-a arătat la vârsta de zece ani o carte cu cunoştinţe elementare de fizică, care a fost începutul unui studiu autodidactic care a durat o viaţă întreagă, prin aceasta revoluţionând lumea. Cunoscutul scriitor Mark Twain, care a scris multe romane, şi-a început studiile la domiciliu. Charles Dickens a avut parte de asemenea de studiu la domiciliu. Mama lui a fost cea care l-a învăţat să scrie şi să citească, chiar şi în limba latină. Agatha Cristine, Wolfgang Amadeus Mozart, Felix Mendelson au fost educaţi la domiciliu. Acesta din urmă de însuşi mama lui.
Studiul la domiciliu şi legile statelor moderne. Legislaţia şi experienţa ţărilor dezvoltate este un nou argument în favoarea studiului la domiciliu. Studiul la domiciliu în diferite forme este legal în următoarele ţări: Australia, Austria, Belgia, Canada, Cehia, Dania, Elveţia, Franţa, Irlanda, Italia, Japonia, Luxemburg, Marea Britanie, Mexic, Norvegia, Noua Zeelandă, Portugalia, Suedia, Statele Unite ale Americii. În aceste ţări nu numai că este legiferat studiul la domiciliu, dar în multe dintre ele este şi o metodă populară practicată cu succes. Deoarece în cele mai multe ţări membre ale Uniunii Europene studiul la domiciliu este legiferat sub diferite forme, din acest motiv aprobarea studiului la domiciliu ar contribui la armonizarea legislativă cu Uniunea Europeană în acest domeniu. Studiul la domiciliu este sprijinit şi de Forumul European pentru Educaţie Liberă, EFFE
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish.AcceptRejectRead More
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may affect your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Fenomenul downshifting s-a născut din refuzul societăţii occidentale de a deveni sclavul valorilor materiale şi de a-ţi consuma toată existenţa alergând după bani sau o poziţie ierarhică. Downshifting-ul înseamnă refuzul de a intra într-o anume înregimentare (prin dresaj), refuzul poziţiei, refuzul salariilor mari etc. Ideea de bază e calitatea vieţii individului, care nu este dată de felul în care se poziţionează el din punct de vedere material (nu-ţi trebuie atât de mulţi bani ca să fii fericit) ci de faptul că poţi profita în mod inteligent de timpul pe care-l ai de trăit, astfel încât să nu devii un sclav al muncii. Prin urmare, e vorba de o etică a muncii.
Numele spune totul :
3. Alegeți dimensiunea ferestrelor corect!
Deloc întâmplător, ca răspuns la provocările actuale ale sistemului educațional tradițional, își face loc și în țara noastră conceptul de educație la domiciliu, sau homeschooling-ul, sau școala de acasă. Educaţia la domiciliu este definită ca fiind alternativa educaţională prin care parinţii/tutorele îşi asumă responsabilitatea primară pentru educaţia copilului lor. Acest articol dorește să ofere câteva informaţii de bază privind educaţia la domiciliu şi să dezbată câteva aspecte conflictuale extrase din cercetările efectuate privind integrarea în societate a copiilor educaţi la domiciliu.
Unul din lucrurile pe care trebuie să le ştim de la bun început este că, deşi copilul a fost înscris la o „şcoală-umbrelă” din străinătate, Ministerul Învăţământului nu recunoaşte notele obţinute în alte ţări. De aceea, la o eventuală reintegrare în sistemul şcolar public sau privat românesc, elevul va trebui să susţină teste la toate materiile din curricula românească, pentru fiecare clasă, până la nivelul la care se află în prezent. În funcţie de rezultatele obţinute, va fi încadrat la clasa corespunzătoare. I se va face o nouă foaie matricolă cu notele obţinute la testările respective. Acest lucru este cerut, de asemenea, tuturor elevilor care au urmat şcoală în alte ţări (cum sunt cei care au fost plecaţi cu părinţii în străinătate câţiva ani şi s-au întors în ţară).