Trăind în mijlocul naturii, cel mai important lucru observat de noi a fost faptul că natura are propriul ritm. Noi, oamenii, fiind parte a naturii, trebuie să ne conformăm….și nu invers. Orice încercare al Omului de a schimba ritmul naturii va fi „răsplătită” în egală măsură…..în concesință și noi facem ce putem, când putem, când ne face plăcere. Lista de mai jos este o listă cu activități pe care ni le-am propus, ni le dorim și trăim cu speranța că mare parte din aceste activități le vom putea considera bifate până la sfârșitul anului.
În cazul în care ai citit pagina DESPRE NOI și informațiile cu privire la posibilitatea de a fi VOLUNTAR LA COLIBA VERDE și în continuare crezi că îți dorești să ni te alături iată, în rândurile de mai jos, o listă de activități pe care ni le-am propus pentru anul 2020 :
În prima parte al anului, în perioada rece, ne-am propus să muncim pe afară, la curățarea, amenajarea perimetrului (al terenului) și să mai muncim la finalizarea gardului și să pregătim terenul pentru viitoarea casă
Imediat după ce trece iarna, am dori să ne apucăm de construcția viitoarei case, al cărei fundații am săpat-o deja (DETALII DESPRE PROIECT AICI) dar, paralel cu asta să pregătim și grădina. În grădină , un plan măreț ar fi să facem un ansamblu de straturi „TIP GAURĂ DE CHEIE”.
Pe durata verii, pe lângă ATELIERELE organizate, probabil vom lucra foarte mult la viitoarea casă. Până la sfârșitul verii, ne-am dori să avem gata pereții (tencuiți), închizătoarele montate și bineînțeles, acoperișul pus. În ceea ce privește acoperișul, vorbim de două structuri autoportante, ca și învelitoare vom folosi „ACOPERIȘ VERDE”.
Rezumat activități pe perioade
- Mai multe
- Construcția casei cu tehnica saci umpluți cu pământ (martie – octombrie)
- Grădinărit + Strat tip „gaura de cheie” (martie-aprilie)
- Acoperiș autoportant+acoperiș verde ( mai-iunie )
- Tencuit cu lut (iunie-iulie)
- Finisări interioare – podea de lut, tamplarie, tadelakt – (august-septembrie)
- Atelier, tabere
Nu știu ce anume vom reuși să facem din toate astea dar, dacă vom avea sănătate și putere de muncă, să sperăm că, cât mai multe. Oricum, pe lângă activitățile enumerate mai sus, trebuie să mai grădinărim, să îngrijim animale, să educăm copiii, să ne bucurăm de viață. Dacă vrei, poți să ni te alături. Dacă îți dorești acest lucru te rog să completezi formularul de pe pagina principală dedicată voluntariatului la Coliba Verde. Indiferent de decizia luată, sperăm să ne vedem cândva, undeva, cu bine. Îmbrățișări, familia Németh.
PS: o mică rugăminte am avea. Indiferent de decizia luată (te alături sau nu) te rog acordă un minut și scrie-ne in casuta de mai jos, activitatea sau activitățile) care ți se pare cea mai interesantă. Ajunge dacă treci doar cifra sau cifrele corespunzătoare. Unele activități sunt descrise mai detaliat la link-urile din pagină (de exemplu ce fel de casă ne construim). Mulțumim!