Video – Aplicarea și avantajele termoizolației din plăci de stuf

Video – Aplicarea și avantajele termoizolației din plăci de stuf

Cam de când am început să descopăr construcțiile ecologice îmi doream să încerc, să experimentez termoizolatia din stuf. Fie ele doar fire, fie plăci, fie rogojina. Acum, după câțiva ani, am deja mai multe lucrări cu acest sistem. Vreau să vă spun că ador să lucrez cu stuful. Este ieftin (chiar dacă îl importăm), poate fi chiar gratis (dacă avem timp și posibilitate de a-l culege), se regenerează foarte ușor și rapid, o găsești aproape oriunde în țară, se poate lucra ușor cu materialul și nu în ultimul rând, se finisează simplu, dar mai ales ieftin.

Recomand stuful (sub forma de rogojina) și în casele de lemn, acolo unde tencuiala nu aderă pe lemn. Se prinde foarte ușor pe lemn, cu capse mai mari (sau șurub și șaibe de exemplu) și se tencuieste. Atât tencuială de var cât și cea de lut aderă foarte bine pe stuf.

Acum am ajuns să reușesc să fac chiar și un material video, în care puteți vedea – cu explicațiile aferente – cum se montează și finisează un astfel de sistem, coeficientul termic dar si prețul (citiți descrierea filmulețului) Pe lângă filmuleț, vă atașez și un link, cu un articol tot de pe acest blog, în care se poate vedea cum se termizolează doar cu firele de stuf, fără a fi nevoiți să cumpărăm panourile. Dacă totuși doriți să cumpărați și nu vă descurcați, scrieti-ne pe contact@colibaverde.ro și încercăm să vă ajutăm

Link-ul este aici : http://colibaverde.ro/blog/stuful-termoizolatia-la-indemana-tuturor/

Mai jos atașez filmulețul iar dacă aveți întrebări sau nelămuriri, vă invit să scrieți în comentariu pe. YOUTUBE, sub filmuleț.

https://youtu.be/rA8wRBTZnlo

Povestea noastră

Povestea noastră

Dedic acest articol și multumesc unor oameni „cheie” din viața noastră. Oameni, care intr-un fel sau altul, au marcat traiectoria „aventurii” noastre de până acum. Așadar, mulțumesc Hans și Lehel, Simon, Réka și Csaba, Ramona și Marian, István. Mulțumim tuturor celor care ne-au trecut pragul și nu în ultimul rând familiilor naostre și chiar și lui Tudor. Mulțumim MAMA NATURĂ!

Mulți dintre cei care ne-au trecut pragul au spus că apreciază curajul nostru și că nu ar putea face ceea ce facem dar, am avut oaspeți care și-au manifestat sentimentul de milă față de noi…ceea ce, inițial nu am înțeles apoi cu timpul mi-am dat seama de ce. Apoi mai sunt și persoane care, în diferite moduri, și-au arătat dezacordul și neînțelegerea față de alegerea noastră. Și acesta a fost surpriza neplăcută pentru noi deoarece sunt oamenii de la care ne-am fi așteptat tocmai la reacția opusă….

Maria și cu mine am fost copii crescuți în două orăşele diferite, la 250 km distanta. Vacantele le petreceam la bunici, la țară. Apoi, cu timpul, am ajuns să ne căutăm rostul în viață, să muncim. Drumurile noastre s-au unit la Budapesta. Alegerea noastră a fost să ne reîntoarcem în țară și să ne căsătorim. Am ales orașul Târgu Mureș. Consider că eram o familie ca multe altele de la oraș : muncă, bani, cheltuieli, chirie. O perioadă scurtă, cât nu am avut copii, nu am întâmpinat greutăți. Mai ales că am fost și noi printre naivii care au căzut în plasa băncilor și ne-am luat 3 credite personale. A apărut primul, apoi al doilea copil. Deși munceam aproape toată ziua (în domeniul construcțiilor), banii nu ne mai ajungeau. Maria avea grijă de copii. Dacă mergea la servici, salariul ar fi mers la o dădacă. Cu trecerea anilor (8 în total), ne era din ce în ce mai greu. Problemele fiind cauzate de lipsa banilor.

La un moment dat, m-am întâlnit cu o persoană care ne-a schimbat viața. Asta, deoarece această persoană mi-a deschis o poartă spre o altă lume. Și nu exagerez. Pentru noi, faptul că acest om m-a invitat să lucrez cu materiale naturale în domeniul construcțiilor, a însemnat primul pas spre schimbarea  care am făcut-o în viața noastră. De aici a început totul. În anul 2012. Lucrând în domeniul construcțiilor, cu materiale naturale, am început să întâlnesc altfel de oameni. Mai liniștiți, mai cugetati, mai răbdători. Povesteau unele lucruri de care nu am auzit niciodată până atunci : permacultura, homeschooling, medicină alternativă, etc, etc… 

Paralel cu asta, datorită stresului și al problemelor acumulate din lipsa banilor, cu Maria am decis să ne mutăm la țară. Chirie mai mică, cheltuieli mai mici, grădinărit, etc. În 2013 am părăsit orașul, mutând-ne într-un sat de lângă Sovata. Într-adevăr, cu toate că nu mai aveam comfortul obișnuit la oraș (de exemplu nu mai aveam baie iar bucătăria era tipic țărănească), mare parte din stres s-a diminuat. A fost momentul în care Maria a ales să se angajeze. A durat 6 luni. Multe schimbări deodată,în viata familiei, a afectat sănătatea fiului.Întotdeauna spun și repet că oportunitatea de a lucra cu materiale naturale ne-a schimbat viața. Doar așa am reușit să realizez că Da! pot visa să am propria casă. Pentru asta nu trebuie să fii bogat sau să trudesti ani de zile să aduni mulți bani. Realizând acest lucru, împreună cu Maria, am început în prima fază, să visăm și să căutăm propriul teren. Știam, cu cât mai departe de oraș, cu atât mai ieftin, mai liniștit, mai nepoluat… În prima fază, visam, ne jucam cu ideea. Ne era teamă să întrebăm concret, deoarece nu avem bani…doar datorii. 

Deși, în această nișă nouă în România, am început să câștig mai mult decât înainte, nu reușeam să punem bani deoparte. Admit, poate nu știam sa organizam banii mai bine. Totuși, visul la propriul teren părea mai aproape de realitate. Pe fondul relaxării datorată traiului din mediul rural, am ales să avem și al treilea copil. Alegere care  ne bucură foarte mult. 

A fost foarte aproape să ne mutăm pe terenul încercuit, undeva în județul Harghita

La un moment dat, am întâlnit o familie care deja trăia o viață autosustenabila și cu care ne-am împrietenit foarte bine, ne-au oferit o bucată de teren pentru o sumă modică. Oameni foarte faini, teren, zonă superbă. Deja căutam chirie în zonă, pentru a ne muta mai aproape ca să ne fie la îndemână construirea unei căsuțe a unei noi vieți. Totuși, nu a fost să fie, pentru că : In iarna anului 2015, la piața de legume, în căutarea verzei murate, am întâlnit o doamnă mai în vârstă. Mi-a zis că ea ar avea un teren de vânzare. Reacția mea a fost că „eu am teren” și oricum nu am bani dar, ma voi uita la teren pentru că am cunoștințe care sunt interesați și astfel poate, pot sa o ajut pe respectiva doamnă. Între cele două sărbători de iarnă, din același an, am văzut terenul. A fost „dragoste la prima vedere”. Avea tot ce ne trebuia pentru a începe o noua viață : suficient de mare (6000 m²) dar și suficient de ieftin ca să luăm în calcul faptul că o putem plăti (3000 euro pe care i-am plătit în 3 rate din 2 în 2 luni), o casă veche, jumătate dărâmată a cărei material se poate refolosi pentru o nouă construcție (… Si care s-a dovedit totuși un bun adăpost, până la urmă), pârâu și fântână care să ne asigure apa, deschidere spre sud pentru ca soarele sa ne „mângâie” grădina, livadă (și pentru fructe dar și pomi bătrâni cu lemnul cărora ne putem încălzi) dar și faptul că terenul este pe o vale împădurită, cu aer curat, și cu un drum care leagă două localități. Deci izolați dar totuși „legați”. 

In primăvara anului 2016 am inceput activitatea pe teren. Ne simțeam ca niște vite lăsate să pască libere după mulți ani ținute în grajd. Da, din societatea „modernă și civilizată” am ajuns efectiv în noroi, locuind într-o ruină din care, în prima fază am putut amenaja doar 12 m² în care sa locuim toți 5. Cu lumină de la baterii. Și aici a apărut mila unora și apricierea („fata de curajul nostru”) altora. Este interesant faptul ca nici un moment nu am simțit vreodată că ne este greu, ca suferim sau că am avut nevoie de adrenalină pentru a face acest pas. A venit natural. Știam că de aici doar mai bine poate să fie. Ne bucuram de faptul că avem ceva, ce este al nostru și că avem posibilitatea să „creștem” împreună. Ne bucuram atunci și acum că suntem împreună și suntem sănătoși.

Din punctul nostru de vedere, nu există „avere” mai mare…decât să simți că se poate și „altfel”. Un „altfel” care pentru mulți pare de neimaginat, pare iresponsabilitate, pare curaj, etc. Pentru noi este doar natural. Și pentru moment suntem fericiți….  Primul an cu banii câștigați, am plătit terenul, în al doilea an ne-am cumpărat aproape toate sculele necesare pentru o gospodărie, apoi, ca și experiment am construit o mică căsuță iar în anul 2019, când am scris aceste rânduri, am construit o bucătărie de vară și ne-am apucat de viitoare casă a noastră, cea mult visată. Restul acestei povești este pe blog 🙂

Mutat la țară – ecologic sau nu!?

Mutat la țară – ecologic sau nu!?

Dacă iei în calcul ideea de a te muta la țară, sau ai făcut-o deja, iată, de ce ar trebui să iei în calcul și „ecologia”! 

 Țin să precizez că vă scriu din postura unei persoane care a trăit – (acum, după câțiva ani de trai în natură, cu natura, mă gândesc dacă într-adevăr am Trăit înainte sau doar am existat) – 35 de ani la oraș, 3-4 ani la țară iar ultimii 3 ani în pădure. Dacă 35 de ani termenul de „ecologie” a fost aproape inexistent pentru mine, acum este cel mai important aspect în traiul nostru de zi cu zi. Și în acest articol, despre asta vreau să scriu : dacă tot ajungem în sânul naturii, de ce ar trebui să fim și ecologiști!? Deja, din experiența din domeniul construcțiilor ecologice știu că pentru mulți oameni ecologia este „un trend”, o necesitate („soluția săracilor”) sau o „întoarcere în peșteră”! Păreri asemănătoare aud și atunci când propun oamenilor care vor să se mute la țară, să adopte soluții ecologice : casă din materiale naturale, permacultură (grădinărit fără pesticide, insecticide…in principiu materiale chimice care, ne pot afecta sănătatea direct sau indirect), minimalism sau autosustenabilitate (traiul în care fuga după bani, avere devine a doua prioritate, prima fiind sănătatea și fericirea). Iată, totuși, de ce ar trebui să luăm în calcul traiul ecologic atunci când ne mutăm la țară, în mediul rural sau off grid :

  1. Oricât de convinși am fi, nu Banii ne aduc fericirea și in nici un caz nu ne aduce sănătatea. Faptul că alergăm după bani și faptul că, cheltuim banii (pe produse din comerț) ne poate afecta sănătatea și inclusiv fericirea. Mutăt-te la țară cu gândul de a-ți „creste” singur hrana..una sănătoasă. Astfel, deja economisești bani dați pe hrană. Înțeleg temerea majorității, cum că se rup de „siguranță financiară” dar și la țară sunt suficiente soluții de a face bani. Pe de altă parte, cu o mentalitate ecologică, „necesarul de bani” poate scădea (cu mult) sub  50%. 
  2. Cineva mi-a spus că „nu are timp să folosească soluții ecologice”, fiind vorba de construcții. S-a referit la faptul că este mult mai la îndemână să cumpere produse prefabricate și sa le monteze. Oameni buni! Nu mai este o noutate faptul ca în proporție de 90%, aceste produse conțin materiale chimice care la umezeală se descompun și le inhalăm, afectându-ne sănătatea. Industria producătoare de ciment este a doua pe lista marilor poluanți după cea petrolieră! Cimentul, chiar dacă este natural, are multe dezavantaje pentru care nu se recomandă în construcțiile durabile(!) Probabil cu toții am văzut construcții de minim 200 de ani (biserici, cetăți) care nu au ciment (beton) și nici la renovarea acestor nu se folosește. V-ați întrebat de ce? Prin producerea, transportul acestor materiale se poluează foarte mult. La fel și cu gunoiul lăsat în urmă. Ne afectează sănătatea dar și mediul care ne înconjoară. Acum, în secolul XXI, casa ecologică nu este un pas înapoi ci, un pas înainte spre protejarea mediului, spre prevenirea diferitelor boli. Soluții sunt pentru toate gusturile, toate buzunarele. De la fundatie pana la acoperiș. Vezi www.casenaturale.ro de exemplu. Nu uitați, primitív nu e cel care își face casă din materiale naturale ci, cel care pune mai presus graba, comoditatea față de sănătatea proprie sau al copiilor. 
  1. Si pentru grădină, grădinărit sunt soluții sănătoase, ecologice. Căutați „permacultură” 

Din propria experiență pot să vă spun că adoptarea unei mentalități ecologice ne ajută foarte mult în viața de zi cu zi : am devenit mult mai răbdători, avem mult mai mult TIMP pentru noi, pentru familie, pentru natura care ne înconjoară, zâmbim mai mult, ne bucurăm mai mult. Chiar și banii care ii câștigăm, ii putem cheltui cu bucurie (asta nu am simțit înainte pentru ca fiecare banut își avea locul : chirie, facturi, hrană, diferite taxe sau pentru a plăti împrumuturi). Încercând să trăim în mediu sănătos, simțim că ne ajută și fizic, practic scăpăm cu mici răceli în perioada rece. 
Probabil, ar fi multe de spus dar, ca și încheiere, cel mai important mesaj ar fi : fiți ecologiști (chiar și la oraș) pentru că SE POATE, nu e greu și MERITĂ…pentru sănătatea voastră (fizică și psihică), a tuturor

Sfaturi, încurajări pentru SCHIMBARE – o viață independentă, liberă și sănătoasă

Sfaturi, încurajări pentru SCHIMBARE – o viață independentă, liberă și sănătoasă

Dacă nu ești multimit(ă) cu viața Ta, SCHIMB-O!

Din păcate stau prost cu compunerea, cu alegerea cuvintelor. Recunosc, câteodată chiar și cu gramatica. Este motivul pentru care, deseori prefer să nu îmi scriu gândurile. Însă, experienta, viața pe care o trăim simțim că ne face mult bine (față de viața care am trăit-o la oraș) și de multe ori simt că trebuie să scriu despre asta…poate, poate ajută pe cineva. Ceea ce mă ajută și determină din când în când să scriu, sunt unele articole (mai mult în engleză) din care mă inspir și le combin cu experienta noastră. De fapt, aceste articole mă încurajează să scriu deoarece văd că există oameni care au nevoie la rândul dul lor de aceste încurajări. De mult timp mă străduiesc sa îmi adun gândurile și să scriu despre SCHIMBARE! Schimbarea stilului de viața. Stilul de viață ROBOTIZAT. Comparând trăirile și experiența noastră cu ceea ce vedem mai ales în orașe nu pot să spun decât că este o viață robotizata. Suntem „setați” de la naștere să facem ceea ce ni se spune, ceea ni se arată (televizor, internet, reclame, etc). Suntem programați să producem. Cine nu este de acord cu asta nu trebuie să citească rândurile de mai jos.

Schimbarea despre care vorbim este acea miscare ascedentă care o putem vedea pe plan mondial. Unii o numesc „off the grid”, „downshifting” sau dacă doriți termeni autohtoni, putem să o numim „minimalism” sau „mutat la țar㔄. De fapt, cel puțin din partea mea, primele două sunt schimbări „mai perfecționate” (pentru unii mai extreme) față de o simplă „mutare la țară„. Perfecționarea însemnând de fapt, nu doar să ne mutăm la țară ci, să ne lăsăm mentalitatea defectă de la oraș, să ne străduim să trăim cât se poate de mult în Natură, cu Natura. Pentru că, astfel avem mult mai multe sanse să ajungem la bunăstarea, fericirea și sănătatea pentru care facem SCHIMBAREA! As putea „filosofa” mult despre traiul de la oraș, viața de la țară dar, în acest articol mi-am propus să scriu câteva sfaturi, încurajări pentru cei care sunt în pragul schimbării. Acestea le-am adunat în urma experientelor proprii și discutând sau citând pe diferite forumuri, „problemele” celor care doresc sa facă pasul :

  1. Natura nu are nevoie de tine. Tu ai nevoie de Ea. În oraș nu ai foarte multe oportunități de a te bucura de Ea. Facem parte din Natură. Odată ce reintri în Natură și trăiești cu Ea, vei putea beneficia la maxim de darurile acesteia…. si credeți-mă, Natura ne oferă tot ce avem nevoie pentru a fi sănătoși și fericiți. Sfatul meu este să faci schimbarea cu gândul de a proteja natura și de a trăi în armonie cu ea, cât de mult poți….si Da, se poate!… Pune mai mult preț pe sănătate decât pe ieftin…si această afirmație nu are nici o legătură cu produse „de calitate” sau „bio”… De fapt nu are legătură cu nici un „produs” 
  2. Schimbarea nu înseamnă neapărat întoarcerea „în peșteră” însă, cu cât mai mult ne folosim de tehnologia modernă (de obicei pentru mărirea confortului) cu atât mai mari sunt șansele de a ne îndepărta de Natură și implicit de a ne afecta sănătatea. Sfatul meu este totuși, să privești „înapoi” și gandeste-te ce beneficii aveau străbunicii noștri, trăind așa cum au trăit. 
  3. Banii și „jobul” nu sunt și nu ar trebui să fie o prioritate în viata de zi cu zi atunci când te muti în NATURĂ. Trăind în era consumerista, uităm că, pentru un trai sănătos și fericit avem nevoie de infinit de puține lucruri… Trăim vremuri în care avem impresia falsă că fără bani nu putem trăi. Pierderea locului de muncă, „siguranța” banilor este cea mai mare temere a celor care vor să facă Schimbarea. Recunosc, banii ajută, schimbarea, tranziția poate fi mai lină și mai rapidă dar, se poate și fără sau, mai exact și cu putini bani. Din punctul meu de vedere, Schimbarea maximă (care îți poate aduce maximum de fericire și sănătate) este de fapt AUTOSUSTENABILITATEA! În afară de hrană, apă și adăpost ce mai ai nevoie pentru a fi fericit și sănătos? Tot ce ai nevoie pentru a fi fericit și sănăts le găsești în natură. Tot! Să nu îți fie frică să te îndepărtezi de oraș. Cu cât mergi mai departe, cu atât mai mult ai șanse să trăiești cu foarte putini bani. În aceste locuri terenurile sunt mai ieftine, mâna de lucru mai ieftină. Oamenii sunt mai predispuși să te ajute. Nu îți fie frică să „te reprofilezI”! Fiecare din noi își are rostul pe lumea asta. Poți face banii necesari unui trai minimalist croșetând șosete sau „bătând cuie”. Sunt nenumărate soluții de a face bani departe de oraș. Nu uitați însă, că DAR DIN DAR SE FACE! (troc, clacă, etc – incredibil dar în zonele îndepărtate de orașe, mai funcționează)  Sfatul meu este să nu consideri acest lucru un impediment. Caută-ți locul în funcție de suma disponibilă și nu invers (nu aduna bani pentru ceva scump). Trezește-te pentru a trăi și nu pentru a face bani. Trăindu-ți viata, banii oricum vor veni… fix cât ai nevoie pentru supraviețuire. 
  4. Există viață și la țară! Mulți invocă lipsa educației, artei sau al „serviciilor” care ne sporesc confortul de la oraș.  Este fals. Nu doresc să întru în detalii cu privire la sistemul de învățământ de stat doar atât : educația pentru o viață sănătoasă și fericită NU SE FACE ÎN CLASE! Există și educație (dacă copilului tău ii este sortit sa devină „geniu” va deveni oricum, dacă nu, nici cu toate școlile bune nu va deveni) și artă la țară. Și este mult mai simplu și mai ieftin. Există și medici, cabinete medicale dar, sa nu uităm că sănătatea se bazează pe prevenirea bolilor și nu pe tratarea acestora. Sfatul meu este : dacă crezi că în comunitatea în care te-ai mutat lipsește ceva important (pentru a fi fericit și sănătos), creează – l chiar tu! 
  5. Mergi spre autosustenabilitate! Fii autodidact! Pentru că trăim în era consumerismului, suntem „setați” să credem că trebuie să plătim pentru fiecare serviciu separat. Este fals. În mare măsură, putem să ne facem totul singuri, în familie. Chiar dacă unii nu recunosc sau alții nu cred, da, putem să ne construim singuri chiar și casa. Sfatul meu este să îți cauți teren în asa fel încât sa beneficiezi de cât mai multe avantaje : lumina soarelui, apă, o casă dărăpănată (care să o renovezi ușor, ieftin sau să o demolezi și sa te folosești de materiale. 
  6. Muncește și roadele vor apărea. Muncește pentru tine… fără „șef”. Viața la țară nu însemna 8 ore de lucru după care distracție și somn. Dar, despre ce vorbim? La oraș, de mulți ani nu mai lucrezi doar 8 ore, nu-i asa? Iar copilul tău este crescut de bunici, bonă sau singur, oboseala ta se acumulează, la fel și stresul zilnic. Atunci când devii autosustenabil vei munci din greu. Nu, nu vă speriați. Această munca nu îți aduce oboseală, stres și nici nu te tine departe de familie. Îți aduce satisfacții, bucurii, alături de familie dar îți salvează și mulți mulți bănuți. Oboseala simțită puteți să comparați cu cea simțită după câteva ore de „fitness”.  Dacă frica de munca grea a fost cea care te-a împiedicat să faci schimbarea, sfatul meu este să compari din toate punctele de vedere „jobul” tău cu beneficiile muncii din gospodărie. 
  7. Nu da înapoi! Într-o lume în care inclusiv țăranul de la sat este convins că „nu merită să lucrezi pământul” sau să crești animale, s-ar putea ca tu să fii „prostul satului” sau „ciudatul”, „nebunul”, „hippiotul”, etc. din zonă. M-a interesat subiectul și eram și curios de ce nu mai merită țăranului să-și lucreze pământul. Părerea mea este că ei sunt ademeniți de „luxul și confortul” oferit de oraș, legile apărute ii descurajează să țină animale și sa lucreze individual pământul, clima în schimbare la fel, ii descurajează și nu în ultimul rând materiale plastice cu forme de legume, fructe și carne sunt mult mai ieftine. După ani și ani de „tradiții”, multora le este greu să accepte orice diferă de ceea ce știu ei. Ori un orășean care se mută la țară, poate veni cu un bagaj de informații impresionate adunate din călătorii, cărți sau internet. Informații luate din alte tradiții și culturi dar, care pot fi de folos în autosustenabilitate. Aceste noutăți pot să te facă diferit din punctul de vedere al celor care, dintr-un motiv sau altul, nu au avut acces la ele. Sfatul meu este nu îți pese, sa nu te influențeze, atâta timp cât ție și familiei tale iți este bine, sunteți sănătoși și fericiți, atâta timp cât nu deranjez mediul înconjurător. Fii pozitiv, răbdător și înțelegător. Se vor apropia ei de tine, mai repede decât te-ai aștepta. 

Fiind toate astea așternute „pe hârtie”, trăiesc cu speranța că aceste informații v-au fost de folos și utile. Vă doresc tot binele din lume dar, în primul rand sănătate și fericire. Vă îmbrățișez din mijlocul naturii!! 

Un „nebun” („hippiot, braconier, pocăit, ciudat, curajos”) de al vostru. 

Connect with:

I accept the terms and conditions.