permacultura

Introducere în „Forest Gardening” (Grădina-Pădure)

Ce Este „Forest Gardening”?

Fiind de asemenea denumit şi „grădinărit de tip pădure”—cu variaţiunile „grădina-pădure”, „grădina de pădure”, „pădure alimentară” sau „grădina forestieră”—„forest gardening” înseamnă, de fapt, crearea unei grădini, care imită ecosistemul unei păduri, cu precizarea că plantele alese vor fi mai degrabă comestible decât decorative. Unele plante pot fi alese şi pentru alte scopuri (ex. lemn pentru foc, plante pentru fixarea simbiotică a azotului în sol, sau plante medicinale).

Jill Tunstall spune în articolul său, „The Garden of the Future?”, publicat în „The Guardian” : „Imaginați-vă o grădină care nu are nevoie de plivit, udare, săpat sau fertilizare și care poate fi lăsată să-şi poarte singură de grijă timp de câteva săptămâni sau chiar luni de zile.”
Conţinând diverse specii de plante perene comestibile, o grădină-pădure este un tip de ecosistem foarte eficient, care se întreţine şi se regenerează singur. O condiţie pentru a crea o astfel de grădină este ca alegerea plantelor să se facă în concordanţă cu structura unei păduri naturale. Acest lucru înseamnă că o grădină-pădure va avea multiple straturi.

Cele mai multe astfel de grădini au şapte straturi:

1. Copaci/arbori mari, care au rolul de a îmbunătăţii condiţiile climatice din grădina-pădure
2. Copaci/pomi mai mici, care pot creşte la semi-umbră/umbră (ex. pomi fructiferi)
3. Arbuşti, cum ar fi coacăz negru, coacăz roşu, agriş, etc.
4. Un strat de ierburi şi plante perene, cum este cimbrul, busuiocul, tarhonul, oregano, rozmarinul, salvia, menta, lavanda, etc.
5. Plante pitice care acoperă solul, protejându-l de eroziune şi supraîncălzire şi prevenind totodată evaporarea excesivă a umidităţii
6. Un strat de rădăcinoase (ex. morcov, pătrunjel, sfeclă, etc.)
7. Un strat de plante agăţătoare (fasole, mazăre, castravete, viţă de vie, etc.).

Scurt Istoric

Grădinăritul de tip pădure este o practică străveche. Există dovezi că oamenii (şi chiar şi animalele) şi-au pus amprenta în mod conștient asupra pădurilor în care au trăit timp de milenii, modificându-le structural şi funcţional.
Atât în regiunea tropicală a Asiei, cât şi în China şi Africa, grădini-pădure complexe au existat timp de mii de ani.
Dar în Marea Britanie, cea mai mare parte a pădurii a fost înlocuită cu monocultura de cereale, terenuri pentru păşunat, sau cu arbori plantaţi în vederea exploatării (pentru construcţia de nave, locuinţe, etc.).

Robert Hart, pionier în domeniul grădinăritului şi a horticulturii, a vizitat diferite grădini-pădure tropicale, a studiat ecologia şi, ulterior, şi-a folosit cunoştinţele pentru a crea prima grădină-pădure într-o zonă cu climă temperat-oceanică (mai exact, în Shropshire, Marea Britanie) în 1970.

El a scris, de asemenea, şi primele cărţi pe această temă. Fiind folosite ca sursă de inspiraţie, munca şi ideile sale au fost preluate de mulţi oameni, care au contribuit de-a lungul timpului la teoretizarea, punerea în aplicare şi perfecţionarea conceptului de „forest gardening”.

În Marea Britanie, există în prezent aproximativ 60 de grădini-pădure tinere (cele mai multe nu sunt mai vechi de 10 ani), cu suprafaţa cuprinsă între 1.000 şi 10.000 mp.

Beneficiile Grădinilor-Pădure

În prezent, majoritatea nevoilor noastre alimentare sunt acoperite de către producători, care utilizează sisteme de monocultură pentru producerea de cereale, fructe și legume. Aceste sisteme sunt dependente de chimicale si carburanţi (care sunt utilizaţi la transportarea produselor). Pesticidele si îngrăşămintele chimice împreună cu compuşii chimici rezultaţi din arderea carburanţilor duc la poluarea aerului, solului si a apei, contribuind de asemenea şi la erodarea solului.

Beneficiile grădinilor-pădure sunt multiple, incluzând:

• rezistenţă crescută la secetă și inundații, datorită biodiversităţii (ce formează un ecosistem în care toate elementele se susţin reciproc), a nutrienţilor din sol şi a rădăcinilor care favorizează dispersia şi infiltrarea apei în sol, prevenind inundarea terenului;
• fertilitatea sporită a solului; aceti tip de grădinărit poate fi, de asemenea, folosit pentru regenerarea solurilor în zone cu indice ridicat de poluare;
• prevenirea sau remedierea salinizării şi acidifierii solului;
• controlarea, diminuarea şi chiar oprirea degradării solului şi a efectului de „water runoff” (în care apa de ploaie se scurge pe suprafaţa pământului în loc să fie absorbită de sol);
• capacitate de auto-întreţinere îndelungată—ceea ce înseamnă că grădina îşi asigură propii nutrienţi de care are nevoie—prin căderea anuală a frunzelor şi acumularea lor la nivelul solului, prin plantarea unor plante cu rădăcini adânci şi care acumulează minerale (ex. tătăneasă) şi prin plantarea unor plante care fixează azotul atmosferic în sol (ex. arinul şi trifoiul);
• întreţinere redusă după maturizarea grădinii;
• o stare de sănătate individuală mai bună datorită diversităţii, calităţii şi nutienţilor din hrană;
• un habitat excelent pentru fauna sălbatică, atragând multe insecte benefice pentru ecosistemul grădinii;
• o mult mai eficientă folosire a luminii naturale şi a razelor soarelui comparativ cu sistemele de monocultură;
• crearea unui spaţiu atractiv pentru joacă, invăţare şi relaxare.

Câteva exemple de culturi tipice intr-o grădină-pădure sunt:

       Pomi fructiferi: măi, păr, cireş, prun, gutui, dud, piersic, castan, alun, migdal, amelanchier (pom de stafide);

      Arbuşti: coacăz, afin, mur, zmeur, guava;

     Legume perene şi bianuale: rubarbă, spanac, anumite soiuri de ardei, etc.;

     Rădăcinoase: morcov, pătrunjel, păstârnac, ţelină;

     Ierburi: O gamă cât mai variată de ierburi pentru gătit şi plante medicinale;
     Plante agăţătoare: fasole, mazăre, roşii, castraveţi, viţă de vie, etc.;

    Ciuperci: diferite soiuri de champignon, ciuperci de plop, enoki, gălbiori, gheba ciobanilor, hrib, pleurotus, etc.;

     Salate: diferite soiuri de salată;

     Adiţional: salcâm, trestie, răchită, alun (pentru confecţionare de obiecte impletite din nuiele), etc.  

Pentru mai multe detalii, accesaţi acest link pentru a viziona un material educativ realizat de „Permaculture People”.

Cum Îţi Poţi Transforma Grădina Într-o Gradină-Pădure

• se poate începe cu transformarea unei părţi a grădinii existente, care este mai puţin folosită (o bucată de pamânt marginală de lângă garaj, în spatele şurii, sau într-o parte mai umbroasă), într-o grădină-pădure la scară mică;
• sau la scară mai largă, se poate transforma întreaga zonă din jurul casei într-o astfel de grădină;
• se poate tranforma şi o parte mai mare din grădina existentă într-o sursă perenă de hrană şi materiale pentru diferite activităţi;
• într-o altă zonă puţin utilizată, se poate încerca grădinăritul fără săpat;
• anual, se pot adăuga noi plante, la fel cum se procedează în orice alt tip de grădinărit;
• o grădină-pădure, la care se adaugă diferite plante, legume, tufe şi pomi fructiferi, permite o diversificare mai mare a hranei; bineînţeles, se pot adăuga multe plante şi legume care nu sunt perene;
• de asemenea, se poate transforma o parte a terenului în grădină-pădure, iar cealată parte poate fi păstrată pentru culturi care nu sunt perene, cum ar fi ceapa, salata, varza, roşiile etc.;
• unele păsări de curte (ex. găinile) pot fi foarte utile într-o grădină-pădure pentru că menţin pământul afânat prin scormonire, furnizează îngrăşământ natural şi ajută la combaterea anumitor dăunători;
• trebuie avută grijă ca între plantele care se aleg pentru acest tip de grădină să existe o atracţie naturală, pe baza căreia ele să poată dezvolta o relaţie de simbioză, atât unele cu altele cât şi cu mediul înconjurător. De exemplu, unele plante pot fi alese pentru a crea umbră pentru alte plante, cărora nu le prieşte soarele prea puternic; alte plante pot furniza anumiţi nutrienţi şi pot fixa azot în sol, ceea ce este benefic pentru întreaga grădină. De asemenea, există aşa numitele plante „companion”, care protejează culturile de anumiţi dăunători, sau plante care atrag prădători ce atacă şi distrug dăunătorii. Alte plante pot furniza îngrăşământ natural (sub formă de fruze moarte) sau pot ajuta la menţinerea umidităţii în sol. Acest tip de interrelaţionare reciproc avantajoasă între plante poartă numele de „guild”, termen folosit şi în permacultură.

Crearea unei grădini-pădure se face în două etape importante:

Etapa I

• urmăreşte-ti grădina şi observă cu mare atenţie cum se schimbă de-a lungul anului;
• planifică nevoile reale de hrană şi ţine cont de ceea ce le place membrilor familiei să mănânce şi cum vrei să foloseşti grădina;
• învaţă cât mai mult despre plantele perene comestibile (unele plante despre care nu ai auzit pot fi foarte benefice pentru grădină) şi despre alelopatia dintre plantele pe care vrei să le plantezi unele lângă altele;
• dacă ai ocazia, participă la un curs despre acest tip de grădinărit;
• încearcă să găseşti reviste, cărţi, articole scrise de cunoscători în acest domeniu şi citeşte cât poţi de mult despre grădinile-pădure.

Etapa II

• desenează o hartă a grădinii. Ar fi util un plan care să cuprindă structuri şi plante existente, tipul de sol, eventuale elevaţii, etc.;
• crează o schiţă care să conţină toate plantele pe care vrei sa le cultivi (schiţa poate fi cât de complexă vrei, dar nu uita că plantele perene vor rămâne acolo unde le plantezi pentru mult timp); plantarea trebuie făcută în etape, fără a grăbi procesul;
• găseşte o sursă de încredere de unde să-ţi procuri seminţele, butaşii, etc.;
• ia-ţi toate uneltele şi materialele necesare înainte să de apuci de plantat; pe cât posibil, încearcă să foloseşti unelte recondiţionate, sau unelte care pot fi adaptate în funcţie de utilizare;
• după ce ţi-ai procurat toate cele necesare pentru crearea unei grădini-pădure, fă o oală mare de mâncare, învită-ţi prietenii şi apucaţi-vă de plantat— după ce plantezi ultima plantă, nu o sa mai ai prea mult de lucru, în afară de cules.  

Traducere și adaptare : Magda Floasiu

Articol original AICI!