Evenimente

Știm că, atât casa, cât și drumul acesta pe care l-am ales noi, acest nou stil de viață, sunt lucruri la care aspiră din ce în mai multă lume și pentru care este nevoie de o oarecare experiență, dar mai ales curaj, sau hai să-i zicem nebunie (dar o nebunie frumoasă;). Știm că experiența noastră (oricum se va desfășura ea) va fi un exemplu pentru cei care vin din urmă și noi am vrea să-i încurajăm pe aceștia, să-i ajutăm. De asta am decis că vom deschide „porțile” proiectului nostru și vom primi pe oricine interesat de desfășurarea acestuia. Țin foarte mult să-mi implic familia (mă gândesc în mare măsură la copii mei) în acest proiect și recunosc că a fost o vreme când mă gândeam să nu public proiectul meu. Văzând interesul mare ( mai ales pe grupul de facebook administrat de mine) față de proiectul meu, am zis că ar fi păcat să nu mă întâlnesc cu acești oameni minunați cu care interacționăm virtual. Și până la urmă, orice ajutor este binevenit. Suntem sociabili, iubim oamenii, natura, animalele…tot ce este frumos.

Așadar, am hotărât împreună cu familia, că așteptăm cu inima deschisă pe oricine dorește să vină să ne cunoască, să ne ajute sau să învețe ceea ce noi deja am experimentat. Doresc să faca asta în mod organizat, nu aș vrea ca cineva să plece nemulțumit sau dezamăgit, dar nici eu nu aș vrea să nu-mi pot realiza planurile din diferite motive. Astfel, rugămintea mea este, ca cei care doriți să veniți să ne ajutați, să învățați, să-mi lăsați un mesaj privat pe pagina de facebook al proiectului  sau să-mi scrieți pe adresa de e-mail : colibaverdedinardeal@gmail.com. Vă rog să-mi lăsați neapărat un număr de telefon. Veți fi contactați și vom stabili toate detaliile.

Atentie! La momentul oportun veti afla detalii amănunțit despre fiecare eveniment organizat la „Coliba Verde”. Fiecare eveniment va fi publicat cu cel putin 30 de zile inainte de data începerii! Cei care își manifestă din timp (la adresa de e-mai de mai sus) interesul de a participa la evenimentele noastre, vor avea prioritate la înscrierea la evenimentul dorit!

Din anul 2017 ne dorim să lucrăm mai intens cu copiii!

Așa cum am mai scris, întâlnindu-ne cu acest teren și petrecând deja un an aici, ni s-au deschis orizonturile. Iarna dintre anii 2016 și 2017 ne-a oferit posibilitatea de a gândi și planifica multe lucruri pentru viitorul apropiat dar și cel îndepărtat! Printre multe altele, am decis că în continuare ne dorim să organizăm ateliere, diferite evenimente și primi voluntari dornici să facem schimb de experiență să ne ajutăm reciproc.

Din punctul nostru de vedere, pentru noi, noutatea vine din faptul că am decis să încrecăm să atragem mai multe familii cu copiii, mai mulți copiii! In acest scop, deja am luat legătura cu câțiva dascăli specializați în sisteme de educație educative care se vor ocupa de copii…dar și de părinți! În continuare ne vom tine de traditia de a invita diferiti mesteri, specialisti din domeniul construcțiilor ecologice dar și persoane care trăiesc o viață asemănătoare cu cea a noastră (sustenabilă, în armonie cu natura si cu ceea ce ne înconjoară)

Coliba Verde – listă activități, etape interesante la care puteți să ajutați sau să învățați

Iată o listă interesantă de etape (principalele) care s-ar putea să vi se pară interesante, la care poate ați dori să participați ajutând, învățând. Toate cele care sunt trecute mai jos sunt etape care pot fi experimentate practic, dar teoretic pot ajuta cu orice informație din domeniul construcțiilor ecologice

  • construcții, renovări – numai cu materiale și soluții naturale, locale. Veți putea vedea și încerca orice tehnică despre care ați citit în limba română. Construim cu mai multe tehnici tocmai in ideea de a fi exemple pentru cei care sunt interesati
  • grădinărit – dacă până acum am grădinărit în mod tradițional, din acest an suntem pregătiți să începem și câteva tehnici de permacultură (mulcire, straturi de „gaură de cheie”, plantarea în paie sau în baloți de paie, și multe altele)
  • soluțiile, avantajele sau eventualele greutăți în stilul de viață „off grid” sau fără facturi
  • educație alternativă, ecologie pentru copii și părinți!
  • activități culturale

Iată evenimentele viitoare de la Coliba Verde din Ardeal!

Mai mult ca sigur că pe teren vor fi și alte activități care pot fi extrem de interesante. Lucrările vor începe după mijlocul lui aprilie  și vor țineeee…..

Sănătate maximă și să ne vedem cu bine, János