Coliba Verde/ martie 19, 2017/ Ateliere, Educație, Voluntariat/ 0 comments

Căutăm doi voluntari pentru atelierul din iulie. Un atelier de ecologie pentru părinți și copii!

 Dragi prieteni. în luna iulie organizăm un eveniment inedit dedicat (cel puțin din punctul nostru de vedere) dedicat în primul rând părinților care cred în viața apropiată naturii, prietenoasă cu natura, părinților care caută să trăiască o viață sustenabilă, confortabilă chiar fără facturi. Spun părinților, pentru că la acest eveniment ne dorim ca ei să vină însoțiți de proprii copii (cu vârsta de până la 14 ani).  Considerăm că este important ca și copiii să vadă, să experimenteze acest tip de trai dar, mai mult de atât, ne dorim să-i încurajăm să meșteșugărească, să petreacă mai mult timp în natură. O parte interesantă al acestui eveniment poate fi si faptul că alături de copiii care vor participa, vom avea un cadru didactic specializat in sistemul Waldorf  si o altă persoană cu ajutorul căruia dorim să stimulăm creativitatea copiilor. Alături de copii și NU cu copiii, deoarece este importantă libertatea de mișcare și exprimare al acestora, așa că, nu dorim să folosim termenul „supraveghetor” :).

Iată despre ce este vorba mai concret :

Tema principală al atelierului  va fi traiul ecologic, traiul sustenabil, în armonie cu natura și cu tot ceea ce ne înconjoară! O temă secundară ar fi construcțiile ecologice. Separat pentru părinți și separat pentru copii! Câte 4-5 ore pe zi, (orele de dinaintea prânzului) un educator specializat in sistemul Waldorf si un mester s-ar ocupa cu copiii, care ar construi mici construcții, reale, cum ar fi cușcă din lut pentru câini, hrănitori de păsări și un hotel de insecte. În acest timp, părinții ar avea parte de studii în cea ce privește construcțiile ecologice. După pauza de masă, programul este la alegere. Atât adulții cât și copiii pot alege în a continua la fel sau a avea diferite activități împreună : construcții, grădinărit, joacă sau chiar scurte excursii (organizat, cu toată grupa) prin zonă : Sovata (20 km), Salina Praid (27 km), Corund (localitate renumită pentru atelierele de olărit-35 km), Muzeul pălăriilor din paie (15 km) sau se pot vizita satele din imprejurimi, cu arhitectură tradițională, cu case de peste 100 ani. La doar 20 km este lacul de acumulare Bezid, unde se poate pescui, inota sau vâsli.

Vrei să te alături?

Pe lângă cele două persoane care se vor ocupa mai intens de copii, ne dorim să avem lângă noi și două persoane talentate, creative care ar dori să încânte copiii dar și părinții acestora. Bineînțeles că nu vei pleca de la noi cu „straita” goală, pentru că avem ce să îți oferim și noi la schimb! Despre asta poți citi mai multe AICI!

Dacă dorești să citești mai multe despre evenimentul în sine, te rugăm să accesezi pagina oficială al evenimentului.

Dacă dorești să participi la acest eveniment, te rugăm să ne scrii la adresa  de e-mail colibaverdedinardeal@gmail.com și te vom contacta cât de repede se poate!

Locuri disponibile : 2 (va fi actualizat la fiecare inscriere)

Share this Post

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.