chiar dacă potfi complet diferite între ele. (Prin contrast, ale noastre strigă după atenție, deși sunt deseori identice)
Construieşte treptat, pe măsură ce îţi permiţi, fără a împrumuta bani.
Începe cu ceva mic. Adaugă doar atunci când ai nevoie și îți permiți.
Decorează-ţi casa pe măsură ce o construieşti.
Zonele principale pe care să le înfrumusețezi includ proiecții, intrări și alte puncte de interes. Decorează cadrele de ușă, mai ales în partea superioară. Capetele coamei acoperișului, cel mai înalt punct vizual, vatra, pereții la nivelul ochiului și colțurile.
Implică întreaga familie în construirea casei
În culturile tradiționale, este un lucru obișnuit să vezi copii mici care abia merg cărând materiale de construcții, râzând cu gura până la urechi pentru că sunt implicați, pentru ceea ce realizează și pentru că li se încuviințează acestea.
Nu încerca idei noi şi complexe pe o clădire în care vei locui
Exerseazăpe adăposturile pentru animale, zidurilecurții și așa mai departe. Fii conservator în felul în care proiectezi și construiești șifă ceea ce știi să faci bine.
Construieşte astfel încât să te bucuri de ritmurile primare, de formele, procesele şi perioadele de timp ale Naturii
Oamenii din culturile tradiționale respectă tiparele naturale zilnic în tot ce fac.
Nu cumpăra niciodată nimic nou dacă poţi refolosi ceva vechi, dacă poţi împrumuta de la altcineva, îţi poţi face singur sau, ca ultimă variantă, cumpără la mâna a doua
Oamenii din perioada preindustrială construiau bucurându-se de fiecare parte a muncii. Nu este o goană pentru a respecta termenul limită. Nu există deosebire între artă, muncă, meditație și educație. Oamenii din culturile tradiționale obișnuiesc să facă totul cu grijă și atenție. Fac totul cât de bine pot.