Să vopsești cu vopsea naturală înseamnă aer mai plăcut în casă, pereți care respiră, culori mai vii, mai naturale și scade riscul de îmbolnăvire de la inhalarea materialelor chimice din care sunt compuse vopselele convenționale! În principiu avem două posibilități de a ne procura singuri vopselele naturale. Ori cumpărăm de la puținii furnizori din România, ori ne preparăm noi singuri vopselele (dacă știm cum). ….dar pentru început, ca să înțelegem mai bine, haideți să vedem care sunt cele trei componente de bază care alcătuiesc o vopsea naturală :
1.Pigmentul
– de obicei ne vopsim pereții pentru a le da culoare (chiar și albă), astfel că un element principal din vopsele este pigmentul. Pigmenții naturali, în general sunt pe bază minerală (ca oxidul de fier de exemplu), sau sunt extrase din plante (ex.: coaja de ceapă). Trebuie să vă asigurați că tipul de pigment pe care îl utilizați va lucra cu cu tipul de liant care-l alegeți sau s-ar putea termina cu o culoare diferită față de ce vă doreați. Asta mai ales mai ales dacă vopseaua conține praf de var sau praf de cretă!
2.Liantul
Ceea ce face pigmentul să devină vopsea este liantul. Dacă vopsesști doar apă colorată pe pereți nu va sta niciodată. Liantul este cel care „lipește” pigemenții pe pereți! Există o multitudine de lianți naturali în bucătărie, cum ar fi laptele sau ouăle! Alți lianți sunt din uleiuri naturale, (ex.: ulei de in), argilî, gumă arabică (din rășină), ceară de albine, praf de var, celuloză (din făină), sau bere.
3.Dizolvantul
Un cuvânt care ne sperie pentru că ne duce cu gândul la petrochimicele folosite pentru dizolvarea vopselelor chimice atât de toxice, dar de fapt vorbim de un material care să ne ajute să găsim consistența vopselei ca să fie aplicabilă pe perete – acest material, dizolvant este de fapt APA!
Vopselele naturale sunt concepute în așa fel încât să lucreze asemenea vopselelor convenționle dar totuși sunt câteva diferențe pe care dacă nu le știi pot șterge zâmbetul de pe fața ta în momentul în care s-a uscat stratul de vopsea! Întodeauna începeți prin efectuarea unor probe! Nu vă luați după paletare de culori sau poze văzute în broșuri sau pe calculator. Vopselele naturale sunt mate, tiind să se estompeze în loc să reflecteze. Vopselele naturale deobicei sunt mai groase, de asta să nu dați niciodată gros într-un singur strat! Dați de 2-3 ori straturi mai subțiri și întodeauna aplicați pe suprafață uscată (așteptați să se usuce ultimul strat aplicat). În cazul în care folosiți role (trafalet) alegeți una cu firele scurte, și de calitate! La fel, bidineaua, pensula cu care lucrați să fie de calitate, preferabil din păr de animal sau o combinație între fire sintetice și de păr. O aplicare cu sculele potrivite te scapă de pete sau dungi lăsate de bidinea!
Prepară-ți singur vopseaua de argilă! Vezi rețeta AICI!
Vopselele naturale tiind să se depună pe fundul recipientelor, așa că sfatul meu este ca înainte de aplicare să agitați, amestecați foarte, foarte bine, până considerați că e bine, apoi…..mai amestecați încă odată!
Curățarea suprafețelor vopsite cu vopsele naturale poate diferi una de la cealaltă! Așadar, asigurați-vă că pentru zonele cu „trafic intens” (ex. hol) ați ales o vopsea cu conținut de ulei mai ridicat, astfel curățarea este mai ușoară și nu se va șterge culoarea, etc. Vopselele pe bază de var sau argilă atrag umezeala mai ușor deci sunt mai greu de curățat, dar și eventualele pete de pe tencuială pot apărea prin vopsea! Neapărat asigurați-vă , înainte să aplicați vopseaua că tencuiala nu are pete (murdărie, grăsime) și s-a uscat complet uniform! Pentru o curățare mai ușoară sau protejarea acestor vopsele, putem opta de a da un strat de grund incolor. Și un ultim sfat : niciodată să nu vă bucurați sau să vă plângeți de rezultat (mai ales culoare) până nu s-a uscat complet!