Nimic nu este perfect, cu excepţia, poate, a naturii înseşi. Dispozitivele inventate de oameni au întotdeauna neajunsuri. În locul unor afirmaţii extravagante – „soba pe lemne pe care v-aţi dorit-o dintotdeauna“ (de unde să ştim noi ce v-aţi dorit?) sau „Această sobă vă va rezolva toate problemele legate de încălzire“ (aproape sigur nu va face asta) – noi am dorit să abordăm aspecte ale sobelor-rachetă pe care oamenii le consideră dificile.
Alimentarea trebuie făcută destul de des, pe când, dacă aveţi sobă clasică mare, puteţi să o umpleţi cu lemne umede pe care să le lăsaţi să ardă mocnit toată noaptea. Cu puţin exerciţiu, cu lemne lungi şi drepte de esenţă tare şi cu noroc, veţi putea alimenta un sistem de 15 cm la intervale de timp cuprinse între o jumătate de oră şi trei ori, iar un sistem de 20 cm, între două şi patru ore. Nu puteţi să o menţineţi aprinsă, cu ardere curată, toată noaptea, drept urmare focul trebuie făcut din nou în fiecare zi, sau în unele cazuri, de două ori pe zi.
Funcţionează mai bine cu lemne lungi şi drepte. Dar dacă la sursa voastră de lemne de foc nu găsiţi decât lemne îndoite, scurte, noduroase şi ramificate? Ei bine, autoalimentarea sub acţiunea propriei greutăţi devine dificilă, deci poate aveţi nevoie de un alt model de tub de alimentare, poate unul orizontal cu grătar sub el şi cu uşă închisă. Avem nevoie de mai multe cercetări în domeniul folosirii lemnelor noduroase de esenţă tare.
E prea mult de lucru pentru crăpatul lemnelor. Din experienţă, ştim că într-un sistem de 15 cm nu vor încăpea lemne mai groase decât antebraţul vostru, şi într-un sistem de 20 cm nu vor intra lemne mai mari decât genunchiul. Dacă nu vă place să crăpaţi lemnele de foc, sau dacă lemnele pe care le aveţi se crapă foarte greu, folosiţi buşteni mici şi rotunzi, sau proiectaţi un sistem cu diametrul mai mare. Pentru o tubulatură de 25 cm puteţi avea un tub de alimentare de 20 x 25 cm, în care ar încăpea lemne de aproximativ 18 cm. Un sistem de 30 cm probabil că ar funcţiona cu o gură de alimentare de 25 x 30 cm. Sistemele cu diametre mai mari sunt mai potrivite pentru dispozitive masive de acumulare a căldurii, trasee lungi ale fumurilor şi tuburi multiple de gaze, de exemplu pentru încălzirea prin pardoseală.
Trebuie înlocuite frecvent părţi importanteÎn camera de ardere, temperaturile sunt foarte înalte (până la 1093º C) şi stresul termic este intens. Stresul termic înseamnă că rata de schimbare a temperaturii este prea ridicată. De asemenea, punctul fierbinte se mişcă încontinuu pe măsură ce combustibilul arde şi se aşează. Părţile de oţel ale tubului de alimentare sau ale camerei de ardere se dezintegrează în urma combustiei lente, iar părţile ceramice cum sunt cele din cărămida se crapă, se sparg şi se sfărâmă. Adeseori, cel mai repede se deteriorează cărămida din bolta tunelului de ardere,şi zona din jurul bazei tubului de alimentare unde începe tunelul de ardere. Ar fi de folos să găsim un material mai rezistent. Poate ceramica turnabilă sau fonta s-ar comporta mai bine.
NOTĂ : Informatiile de pe această pagină au fost preluate de la editura TEI. (TRADUCERI ECOLOGICE INDEPENDENTE) Vă încurajăm să descărcați toate fișierele traduse de acești oameni minunați.
Înlăturarea cenuşii nu este întotdeauna uşoară. Dimensiunile din secţiunea transversală a zonei de ardere sunt critice, deci funcţionarea sobei va avea de suferit în urma depunerilor de cenuşă. Curăţarea mai uşoară ar putea elimina factorul procrastinare. Propriul meu proces se desfăşoară cam aşa: În timp ce scot cenuşa, îmi spun: „Data viitoare scoate-o mai repede!“ Fac focul în sobă destul de mult în sezonul rece. Tot la câteva zile îmi amintesc că trebuie să curăţ cenuşa. De fiecare dată intervin alte priorităţi, sau nu mă îndur să caut unealta pentru curăţare, sau cenuşa din seara trecută este prea fierbinte, sau am împrumutat cuiva singura mea găleată de metal, cea pe care o pot umple cu cenuşă fierbinte fără nici un pericol, sau este deja întuneric, sau este joi, sau este o lună din acelea cu litera „R“ în numele ei. Soba mea devine din ce în ce mai greu de aprins. Dau vina pe orice altceva, mai puţin pe cenuşa acumulată: lemne ude, ghinion, vreme nefavorabilă, propria-mi incompetenţă etc. Din când în când, soba începe să scoată fum în casă. Remediul? Acopăr butoiul de alimentare cu capacul, zgândăresc lemnele mai des, orice numai să nu scot cenuşa. În cele din urmă mă predau, caut lingura şi găleata pentru cenuşă, îngenunchez pe o pernă şi golesc sistemul aproape înfundat. Dintr-un sistem de 20 cm puteţi „recolta“ 7-11 l de cenuşă. Cât timp durează? Cam zece minute, incluzând aruncarea cenuşii şi curăţarea uneltelor. Cred că puteţi vedea care este remediul.
În primul rând, stabiliţi-vă o rutină de curăţare, să spunem în fiecare duminică dimineaţa înainte să aprindeţi focul. Dacă e nevoie, marcaţi pe calendar zilele respective. În al doilea rând, ţineţi uneltele pentru curăţare şi găleata pentru cenuşă într-un loc uşor accesibil. În al treilea rând, încercaţi să ţineţi minte că majoritatea problemelor de fumegare sau pornire dificilă sunt cauzate de înfundare, de obicei înfundarea cu cenuşă.
Sobele-rachetă necesită un operator sofisticat. Sobele-rachetă sunt o invitaţie la implicare. Alegerea combustibilului este o artă, atât la selectarea lemnelor cât şi la alimentarea focului, bucată cu bucată. Iată o sobă care vă reaminteşte încontinuu de diversitatea naturii. Dacă greşiţi, nu sunteţi atenţi sau vă grăbiţi, soba vă pedepseşte scoţând fum în casă, sau nu se lasă pornită sau vă cere prea multă muncă pentru alimentare şi tăierea şi despicarea lemnelor. Nu este o sobă pentru oamenii care stau în locuinţe închiriate, decât dacă îi interesează cu adevărat procesul. De asemenea, nu se prea potriveşte pentru case de oaspeţi, hoteluri sau situaţii în care locatarii se schimbă des. Şi în sfârşit, în doar câteva cazuri, pur şi simplu nu funcţionează. Despre sobele metalice convenţionale se poate spune probabil că, în majoritatea cazurilor, nu funcţionează bine, deci nu vă alarmaţi. Cunoaştem doar trei exemple de sobe-rachetă nefuncţionale. Două au fost construite de începători, pentru care nu am putut da un diagnostic pe baza simptomelor descrise la telefon, deci poate că putem să nu ţinem cont de ele. Însă a treia a fost o sobă construită demonstrativ la un atelier de lucru. Ce penibil! Deşi am încercat toate ajustările la care ne-am putut gândi, tot nu a vrut să funcţioneze bine. Avea tiraj invers şi umplea casa cu fum, dar nicicum nu neam dat seama de ce. Nu vă lăsaţi descurajaţi de cele de mai sus. Există sute de sobe-rachetă în funcţionare. Cele mai multe dintre ele fără nici o problemă.
Timp de reacţie îndelungat. Aceasta este o altă problemă majoră a încălzitoarelor cu masă termică. Dacă încăperea şi bancheta se răcesc, poate dura ceva timp până se încălzesc din nou. În climatele unde necesarul de încălzire este intermitent, sistemul funcţionează mai puţin eficient.
Focul este dificil de văzut. Dacă sunteţi obişnuiţi cu farmecul admirării flăcărilor stând pe fotoliu, vi se va părea dificil. Totuşi puteţi vedea focul de sus, şi există o compensare în ascultare. Sobele-rachetă sunt un festin auditiv. Datorită arderii intense, scot un vuiet, ca o mică rachetă, iar temperaturile foarte ridicate fac lemnele să trosnească şi să sfârâie. Din când în când se aude mai subtil sunetul înfundat şi blând al unei bucăţi care cade în josul tubului de alimentare şi se aude imediat reacţia focului. Ni s-a spus că acesta este cel mai îndrăgit sunet. „Este instructiv. Ştiu când trebuie să îi acord atenţie după sugestiile sonore.“ Invers, bufniturile şi fâşâitul amintesc subconştientului vostru că soba încă mai are combustibil. Când zgomotele încetează, treptat veţi sesiza acest lucru. La fel ca şi cu copii mici din altă cameră, trebuie să verifici ce fac atunci când amuţesc. Atât timp cât e gălăgie, totul e bine. Chiar trebuie să vedeţi focul stând pe canapea? Stingeţi lumina şi priviţi modelele care dansează pe tavan. Vă veţi odihni liniştiţi.