Coliba Verde/ aprilie 19, 2021/ Educație, Sănătate, Tabere/ 0 comments

Dacă cumva, deschiderea unui centru cicloturistic nu ar fi o noutate în România, faptul că este nu este gândită pentru profit ci în spiritul economiei darului (pe bază de donații) ar trebui să fie ceva nou.


Pasionați de ciclism, cicloturism și de petrecerea timpului în natură, suntem bucuroși să vă anunțăm că din prima zi a lunii iunie dăm frâu liber unui proiect inedit în România – credem noi – și anume unui centru cicloturistic aflat în mijlocul naturii, înconjurat de multe obiective turistice interesante.

Este un proiect experiment, iar scopul este să venim în sprijinul familiilor, grupurilor cărora le place ciclismul și petrecerea timpului liber în natură, responsabil față de acesta, față de tot ceea ce ne înconjoară, dar cu posibitate financiare limitate.

In preajma terenului – pe care ne traim viața efectiv, și unde vă putem oferi posibilitate de campare la cort, apă caldă încălzită de soare, o masă caldă – există multe obiective turistice interesante, la care se poate ajunge lejer cu bicicleta, chiar și pentru copiii. Astea ar fi un lac mare în care se poate înota și vâsli (25 km), satele cu arhitectură tradițională și veche de peste 100 de ani, Salina Praid, satul de olari Corund, vârful Bekecs (1100 metri altitudine), Sovata sau pur și simplu se poate pedala în liniștea naturii.

Poți veni ca trecător și să poposești la noi, poți veni cu un grup de prieteni și să folosești terenul ca și punct de plecare în diferite direcții sau poți veni în tabere organizate, anunțate din timp, unde veți putea beneficia chiar și de ajutorul unui ghid.

Chiar dacă limitat – fiind la început – putem să îți împrumutăm biciclete sau atelaje pentru transportul copiilor de exemplu

Pe lângă cele descrise mai sus, poți învăța – la povestile din jurul focului – despre permacultură, construcții ecologice, traiul autisustenabil(off grid) și multe altele.

Prețul îl stabilești chiar tu, in funcție de posibilități, sentimente, experiența trăită

…tot ce contează este să fie un schimb echitabil. Dacă vezi fantezie în acest proiect și ai posibilitatea de a dărui, acceptăm orice fel de donație pentru a putea dezvolta proiectul și a putea oferi bucurie cât mai multor persoane.

Indiferent de gânduri, nu ezita să ne scrii pe adresa de e-mai contact@colibaverde.ro ca să discutăm detaliile.

https://youtu.be/m_S9MqxmD5I

Share this Post

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.